Știrea zilei
Proiect de la un PSD-ist: Consiliul Local să cumpere 100 de bucăți din cartea scrisă de un consilier local PSD care deja a primit finanțare de la Consiliul Judeţean

Aleşii de la municipiu vor dezbate în şedinţa de astăzi mai multe proiecte de hotărâre privind achiziţionarea unor cărţi sau materiale cu ocazia Zilei Naţionale a României şi a Anului Centenar.

Vor să ia încă o carte


Unul dintre acestea este iniţiat de social-democratul Ioan Brânzei şi prevede alocarea unei sume de 3.300 de lei pentru cumpărarea a o sută de exemplare din cartea „Pagini din istoria României în context european”.


Fostul director de la defuncta SC Drumuri şi Poduri SA, societatea Consiliului Judeţean de la începutul anilor 2000, îşi justifică propunerea prin faptul că lucrarea ar fi editată în cadrul proiectului naţional Centenarul Marii Uniri din 1918.


„O istorie ce prezintă sacrificiul suprem al înaintaşilor noştri pe câmpul de luptă, sub conducerea marilor noştri voievozi şi domni şi desigur al armatei române, fără de care astăzi nu eram împreună pe acest pământ străbun românesc. Cred că utilitatea acesteia este în bibliotecile botoşănene şi mai ales în cele şcolare, fiind de folosinţă profesorilor şi elevilor”,


Ioan Brânzei, consilier local, în adresa trimisă primarului.

 

Iar autor este chiar consilier local şi coleg de partid cu iniţiatorul proiectului


Autor este Laurenţiu Maftei (foto în centru, în picioare), „distinsul coleg”, aşa cum îl numeşte Ioan Brânzei (foto în picioare, în stânga lui Laurențiu Maftei). Sunt colegi atât de Consiliu Local, cât şi de partid, ambii fiind membri ai PSD.


Laurenţiu Maftei, direct pe persoană fizică, a beneficiat de o finanţare de la Consiliul Judeţean pentru a scoate amintitul volum, lucru pe care chiar iniţiatorul hotărârii îl precizează în scrisoarea trimisă edilului şef.


7.009


lei a primit de la CJ Laurenţiu Maftei în cadrul programului de finanţări nerambursabile


„Menţionez că autorul nu are nici o pretenţie pecuniară, cartea fiind editată cu sprijinul financiar nerambursabil al Consiliului Judeţean Botoşani şi cheltuiala ar fi numai pentru obţinerea acesteia de la Editura Quadrat cu un cost estimativ de 31,5 lei”,


Ioan Brânzei, consilier local, în adresa trimisă primarului.


Cu alte cuvinte, se doreşte ca actualul Consiliu Local să cumpere o sută de cărţi scrise tocmai de un consilier local, volum care a văzut lumina tiparului pe banii Consiliului Judeţean.

 

Destin politic legat de Ovidiu Portariuc

 

Ca şi Ioan Brânzei, cel care a iniţiat proiectul, Laurențiu Maftei este pensionar, „de profesie tehnică” după cum este prezintat pe coperta cărţii, acolo unde  cititorii sunt informaţi că s-a născut în „anul de graţie 1948, la 17 iulie, dintr-o familie de răzeşi”.


„Este rezultatul unei străduinţe de patru ani a autorului, cu sprijinul financiar nerambursabil al Consiliului Judeţean Botoşani, în cinstea marelui eveniment al naţiei române, sărbătoarea Centenarului Marii Uniri 1918 – 2018”,


se arată pe coperta cărţii.


Laurenţiu Maftei a fost pentru o perioadă din precedenta legislatură consilier la cabinetul primarului de atunci, Ovidiu Portariuc. Ulterior, a devenit consilier local tocmai după ce Ovidiu Portariuc a demisionat.

 

Autorul Maftei vine de pe … „Strada Mafteienilor”


În prezentarea făcută pe coperta 4 a cărţii, cititorilor li se aduce la cunoştinţă că Laurenţiu Maftei a crescut pe… „Strada Mafteienilor”. şi Asta datorită „seminţiei Mafteienilor ce vin din anul 1700, în acest ţinut românesc din lunca Prutului. Un loc care astăzi se numeşte «Strada Mafteienilor»”.


Născut în comunism, Laurenţiu Maftei şi-a trăit mai mult de jumătate de viaţă în regimul totalitar. Cum vede el în carte ce s-a întâmplat după?


„În cei 27 de ani de la Revoluţia din 1989, au fost lichidate de către guvernanţii capitalişti, circa 1.256 de întreprinderi, care aveau un număr mediu scriptic între 1.000 şi 10.000 de muncitori”.


Problema este că aceşti „capitalişti” care au lichidat fabricile au fost în perioada menţionată de obicei PSD-işti, partidul care a stat cel mai mult la putere după revoluţie, partid din care face parte şi distinsul autor.

 

De ce nu donează scriitorii cărţile?


Cumpărarea unor cărţi prin hotărâri ale Consiliului Local a devenit o modă la Botoşani. Deşi se susţine că autorii nu ar încasa vreun ban fiindcă ar fi achiziţionate direct de la edituri sau librării intervine firesc întrebarea: dacă scriitorii - profesionişti sau de ocazie - nu încasează vreun ban, de ce nu le donează ei direct municipalităţii şi trebuie totuşi să fie cumpărate pe banii cetăţenilor de la edituri sau librării? Mai ales că unii nici nu le-au scos pe banii lor, ci, de exemplu, din fondurile Consiliului Judeţean?

 

Autorul vede cartea ”ca un fel de manual de istorie”

 

Scriitorul social-democrat susține încă că și dacă ar dori nu ar putea să doneze respectivele cărți fiindcă tirajul inițial nu a fost unul foarte mare și s-a epuizat. Iar acum municipalitatea ar trebui să dea o nouă comandă la editură, aceasta să se adreseze tipografiei și să iasă pe piață o a doua ediție.


„Eu am făcut un proiect pe fonduri nerambursabile și s-a încheiat. Acolo nu ai voi să dai nici o carte în stânga, în dreapta, trebuie să justifici lista, sunt toate stabilite după norme exacte. Și o parte din cei care mă cunosc au fost la Biblioteca Județeană când am lansat cartea și câțiva iubitori de istorie, printre care și dl Brânzei s-au gândit: ce ar fi să dea și în școli aceste cărți fiindcă sunt ca un fel de manual de istorie, reprezintă istoria de la începuturi până în ziua de astăzi și este făcută în cinstea Unirii”,


Laurențiu Maftei, autor & consilier local.


Aceasta a subliniat că a muncit la volum timp de patru ani, că are aproape 500 de pagini și că nu va câștiga ceva de pe urma adoptării unei asemenea hotărâri.


Primarul Cătălin Flutur a evitat să inițieze el un asemenea proiect, întrebându-se și dacă respectivul consilier nu s-ar afla într-un conflict de interes?

 

loading...
Un PSD-ist pune Poliția pe mătușile care vând usturoi și pătrunjel în Piața Mare
Noul consilier local PSD a jurat cu un mesaj SURPRIZĂ al lui Flutur pentru Portariuc

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google playdownload from apple store
Femierii au început anul cu o petrecere, directorul a fost în stare să vândă berbeci pentru șapte bărbați vânjoși – GALERIE FOTO & VIDEO
„Oierii în veci nu pier,Fiindcă lor,Pământul sfânt li-e tată și frate,Soarele din cer” – Octavian Goga
Portofel găsit pe stradă și dus la Poliția Botoșani, nimeni nu l-a revendicat – CE s-a întâmplat cu banii
Cazurile în care pe stradă sunt găsite portofele cu acte și diverse sume de bani iar mai apoi sunt predate la Poliție sunt extrem de rare, dar există. Majoritatea persoanelor care găsesc bunuri de orice fel pe stradă au tendința de a și le însuși. Cei care nu o fac, ajung subiect de știre.
Moartea cumplită a soților de la Orășeni Deal: Șoferul nu știa de intersecție, orfanii cu ajutoarele
Începutul lunii iunie din anul 2015 a rămas adânc întipărit în memoria botoșănenilor. Atunci doi tineri părinți și-au pierdut viața într-un accident extrem de grav ce a avut loc în intersecția de la Orășeni Deal. Doi copii orfani au rămas singuri pe lume. După mai bine de trei ani, șoferul din mașina care i-a izbit din plin pe cei doi soți a depus săptămâna aceasta mărturie în fața instanței de la Judecătoria Botoșani.
CRIMA din Centrul Vechi a avut loc sub privirile unui echipaj MAI – Polițistul și jandarmul chemați la Tribunal
Doi martori cheie au fost audiați marți, 8 ianuarie 2019, în procesul în care se judecă omorul cu mașina care a avut loc în vara anului 2017 în Centrul Istoric al municipiului Botoșani.
MISTER absolut: NIMENI nu știe câți botoșăneni lucrează pe salariul minim pe economie
Noul an a început cu majorări salariale care-i afectează mai ales pe angajatorii din mediul privat. Astfel, de la 1 ianuarie 2019, salariul minim pe economie a crescut de la 1.900 de lei la 2.080 de lei brut. De asemenea, persoanele cu studii superioare şi care au cel puţin 1 an vechime în muncă în domeniul studiilor superioare vor avea salariu minim brut 2.350 lei pe lună.
Botoșăneni MORȚI în accidente rutiere, polițiștii încep verificarea instructorilor auto care trimit șoferii pe drumurile publice
Un tânăr de 20 de ani din Corni a sfârșit carbonizat în propria mașină, anul trecut. O altă botoșăneancă și-a pierdut viața la Zăicești după ce mașina în care se afla a derapat pe carosabilul plin cu zăpadă și s-a izbit într-un microbuz. Alți doi botoșăneni, tată și fiu, au fost uciși de un șofer originar din Șerbăuți-Suceava, care se întorcea de la muncă din Spania. Iar exemplele pot continua…
E deja coadă la Cornișa! Oamenii s-au îngrămădit la patinoar, peste o sută de mașini în parcul de agrement - VIDEO & GALERIE FOTO
Deschiderea parțială a Parcului Regional de Agrement Turistic și Sportiv Cornișa în perioada sărbătorilor de iarnă a dat rezultate imediate. Oamenii s-au grăbit să pășească pragul complexului rebrănduit drept ”Cornișa aquapark & sports”.  
Modă în 2019 - Ce purtăm anul acesta? Un celebru institut de modă a stabilit CULOAREA anului - GALERIE FOTO
A început un nou an, care pare că a venit cu noi tendințe în materie de modă și stil. În comparație cu anul precedent, 2019 se anunță unul caracterizat de culorile vii și în niciun caz de cele închise.
Revelion de poveste cu mii și mii de botoșăneni adunați în centrul orașului, a curs șampanie la lumina artificiilor – GALERIE FOTO & VIDEO
Inima municipiului Botoșani a bătut puternic la întâlnirea cu tânărul an 2019. A fost o mare de botoșăneni într-unul din, probabil, cele mai reușite Revelioane din ultimii ani de la Botoșani. Programul s-a ridicat la înălțimea miilor de așteptări din partea publicului, fiind unul „cu de toate”, de la urături și folclor, la rock-n-roll, raggae, rap sau pop.
Masa de Revelion – BUCATELE recomandate pentru noaptea dintre ani
Cele mai multe dintre gospodine preferă să gătească mâncăruri total diferite față de cele pe care le-au preparat deja de Crăciun.
Fetele frumoase de la Botoșani strălucesc de sărbători – CE se poartă de Revelion în materie de make-up
Mai sunt doar câteva zile până la Anul Nou, iar fetele frumoase din Botoșani și nu numai, se pregătesc din plin. Nu vorbim aici de partea culinară, ci de cea de frumusețe. Femeile au vrut să arate superb de Crăciunși vor să arate la fel și de Revelion.
O nouă metodă de fraierit clienții! „Maimuța”, găsită printre taximetriști de organele statului: Oamenii au stații…
Acum, dacă și la Botoșani există taximetriști cu „maimuțe”, rămâne încă un mister.
BOALA SECOLULUI: Copiii din Botoșani îmbolnăviți de dorul părinților, sărbători în singurătate - Iubirea nu se cumpără
La 100 de ani de la Marea Unire, un adevăr dur răzbate din datele oficiale: tot mai mulți români pleacă în străinătate. România ocupă durerosul lor 2 în lume în ceea ce privește migrația, după Siria. Iar la noi, nu este zonă de conflict. 
Masa de Crăciun și tendințele anului 2018 – „Regele” detronat rămâne porcul, sfaturi de la chefi despre vin sau desert - GALERIE FOTO
Mult așteptatele sărbători de Crăciun au învăluit Botoșaniul, iar forfota prin magazine s-a  domolit. Cei mai mulți dintre botoșăneni s-au tot gândit și cântărit intens, opțiunile avute la îndemână,  mai ales la partea culinară. „Ce gătim de sărbători?”, a fost întrebarea de pe buzele tuturor gospodinelor.
Moș Crăciun, darnic la Botoșani: Au explodat VÂNZĂRILE în luna decembrie, jucăriile se cumpără…și-n rate
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru a oferi cadouri oamenilor pe care îi iubim. Atunci când vorbim despre copii, lucrurile sunt puțin mai delicate. Părinții trebuie să aibă mare grijă ce jucării aleg pentru cei mici.
SURPRINZĂTOR: UNDE petrec parlamentarii de Botoșani sărbătorile de iarnă, unul vrea discreție, ca să nu-i spargă hoții casa
Sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej pentru distracție, dar nu chiar pentru toată lumea. Parlamentarii din Botoșani se numără printre persoanele care preferă să facă altceva.
Sărbători de poveste pentru vedetele botoșănene: soția ex-premierului retrăiește copilăria, 2019 vine cu nunți printre „Fetele de la Botoșani” și „Kim Kardashian”
Naşterea Domnului este un prilej de bucurie, o sărbătoare care strânge toată familia în jurul mesei, cu multă voie bună, daruri, colinde și preparate culinare tradiționale. Artiştii din Botoşani nu fac excepție.
Aglomerație, cozi infernale, liste și nervi în supermarketurile din Botoșani: CÂT costă masa de Crăciun?- GALERIE FOTO
Atmosfera specifică sărbătorilor de iarnă se simte și la Botoșani. Parcările hipermarketurilor şi supermarketurilor sunt pline, iar coșurile de cumpărături din ce în ce mai neîncăpătoare.
Un Moș Crăciun cinic vine cu taxe și impozite mai mari pentru botoșăneni, de la apartamente la locuri de parcare și mașini
Asemenea anului trecut, conducerea Primăriei Botoșani intenționează să majoreze din nou valoarea taxelor și impozitelor locale pe care le vor achita botoșănenii în 2019. Propunerea va intra spre dezbatere în cadrul ședinței de Consiliu Local de astăzi, 20 decembrie 2018.
kalapod.net%20
Numire bombă în fruntea unei importante instituţii, sora fostului preşedinte al PSD Botoşani este mare director
Moş Crăciun a venit cu un cadou pe cât de frumos pentru una dintre şefele unei instituţii, pe atât de trist pentru alt conducător. Se întâmplă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), acolo unde finalul de an a adus o schimbarea neaşteptată.
Eu am altă propunere:Primăria să cumpere cel puțin câte biblioteci școlare are acest oraș, din toate cărțile care se se scot, de către toți autorii care au sau nu treabă cu acest domeniu. In cazul de față domnul propus.
29 noiembrie 2018, 09:03
poate vrea sa fie facut si cetatean de onoare scriitorul, istoricul, consilierul Maftei
29 noiembrie 2018, 08:32
Din cauza acestor personaje fără scrupule, care-și urmăresc doar interesul personal sau de grup, tinerii capabili și educați sunt nevoiți sa-și caute viitorul in alte state .
29 noiembrie 2018, 08:26
Ioan Branzei insista la batranete sa devina penibil, dupa ce a luat decizii nelegale in AGA la Urban si la indemnul PSD-ului sa-l salveze, de statul paralel, pe prietenului Drelciuc, acum vine cu ideia sa-i fie platite cartile colegului de partid Laurentiu Maftei. Noaptea ca hotii !!!!!!!!!!
29 noiembrie 2018, 08:20
Cu ce ajuta municipiul Botosani prezenta lui Branzei si Maftei Laurentiu in Consiliul Local ? probabil il ajuta pe Tincu sa puna piedici primarului
29 noiembrie 2018, 08:12
StarShinerS.ro
Sondaj
Credeți că, în comparație cu anul precedent, 2019 va fi:
Un an mai bun ca 2018
La fel ca 2018
Un an mai rău ca 2018
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“L-am întrebat, în mod elegant, care este povestea locului de parcare? A început să urle, m-a bruscat şi m-a scos pe uşă afară, proferând tot felul de expresii care nu îi fac cinste. Cred că a văzut prea multe filme cu James ...
StarShinerS.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.6975 lei
USD
Dolarul SUA
4.1192 lei
CHF
Francul elveţian
4.1441 lei
GBP
Lira sterlină
5.3305 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7645 lei
XAU
Gramul de aur
170.2283 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2402 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4745 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9602 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1066 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1837 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6293 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-1 o C
Dorohoi
-3 o C
Bucecea
-1 o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
-3 o C
Horoscop
astăzi
web site traffic statistics
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.