Știrea zilei
Propteaua lui Şologon de la ANOFM – înhăţată pentru mită

Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă a fost reţinut în noaptea de sâmbătă spre duminică sub acuzaţia de luare de mită. Direcţia Naţională Anticorupţie a organiza un flagrant la Braşov în timp ce lui Silviu Bian i s-ar fi acordat mită de 80.000 de lei pentru a ţine în funcţie anumiţi angajaţi.

Cum l-a "albit" pe Şologon
Şeful ANOFM este nimeni altul decât cel care a contribuit decisiv la „albirea” directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM). Serialul de  investigaţii privitoare la programele europene derulate de AJOFM Botoşani şi averea lui Sorin Şologon au avut parte de o anchetă de paradă a instituţiilor abilitate. Prefectul Cristian Roman nu a făcut vreo sesizare, ci l-a pus pe şeful AJOFM să îşi aducă singuri nişte documente de la ANOFM şi Ministerul Muncii prin care să dovedească faptul că tot ceea ce a făcut este în regulă. Ei bine, una dintre adresele obţinute a fost semnată chiar de preşedintele ANOFM reţinut pentru 24 de ore. „În conformitate cu prevederile art.96 alin 1 din legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice (…). Pe cale de consecinţă, considerăm că formatorii pot presta activităţi pe proiect, cu condiţia desemnării prin act administrativ şi cu respectarea celorlalte condiţii prevăzute de lege”, se arăta în răspunsul trimis de Silviu Bian, preşedintele ANOFM pe 2 iunie. În adresa remisă de ANOFM nu se menţiona însă ceva despre faptul că Şologon a ajuns pe statele de plată ale unei firme cu care chiar el a semnat parteneriat pentru accesarea unor programe europene, că fosta soţie (cu care în realitate stă la un loc în continuare şi care îi poartă şi numele) a devenit la rândul ei salariată a aceleiaşi firme, dar şi a unei asociaţii, ambele cu care AJOFM a parafat parteneriate, nu se aminteşte ceva despre faptul că Simona Şologon a ajuns angajată a respectivelor unităţi chiar în momentul declanşării programelor europene pentru care fostul său soţ a semnat parteneriate. La fel, în adresă nu se menţionează ceva despre incredibila declaraţie de avere a şefului AJOFM plină de lucruri care miros a falsuri grosolane în condiţiile în care acesta iniţial nu şi-a specificat nici un venit pe anul trecut şi şi-a trecut soţia în declaraţie de avere, deşi susţine că este divorţat.
http://www.botosaneanul.ro/stiri/ancheta-parada-la-ajofm-sologon-isi-scoate-singur-hartie-ca/

Alba-neagra cu averea lui Şologon pe site-ul ANOFM
Acesta nu pare să fie însă singurul ajutor dat de Silviu Bian directorului AJOFM Botoşani. Aşa cum Botoşăneanul.ro a relatat la vremea respectivă, pe site-ul oficial al ANOFM, instituţie condusă de cel reţinut de DNA, a dispărut declaraţia de avere plină de suspiciuni de falsuri grosolane a lui Şologon şi a apărut o alta, în care sunt corectate tocmai respectivele suspiciuni. Culmea este că ambele declaraţii de avere aveau aceeaşi dată, 11 martie 2011, numai că prima nu a mai apărut pe pagina web a ANOFM, fiind înlocuită cu cealaltă, „corectată”. Aceasta în condiţiile în care declaraţiile de avere ale lui Şologon din anii precedenţi nu au fost şterse.
http://www.botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/sologon-ajofm-ping-pong-cu-peste-400-milioane-lei-vechi-in/

Şologon a ajuns director în mandatul lui Bian

Dar asta nu este tot. Demn de menţionat este şi faptul că Silviu Bian este membru PDL şi că, în 2009, la scurt timp după ce PSD a ieşit de la guvernare, social-democratul Teodor Dimitriu şi-a pierdut postul de director al AJOFM după ce chiar preşedintele ANOFM, care atunci ca şi acum era şi este Silviu Bian, a ordonat nişte evaluări. Beneficiarul final a fost PDL-istul Sorin Şologon, ajuns în acea toamnă director plin la AJOFM.
http://www.botosaneanul.ro/stiri/scaune-directoriale-subrede-la-ajofm/
Sergiu BĂLĂŞCĂU

ANUL ACESTA va avea loc recensământul populației și locuințelor! Recenzare de acasă, din fața calculatorului și zile libere de la serviciu – VIDEO INTERVIU cu noutățile rundei 2022
Unul dintre cele mai importante evenimente din țara noastră este Recensământul General al Populației și Locuințelor, organizat din 10 în 10 ani. Practic, această culegere de date oferă informații exacte (nu estimate) privitoare la numărul real al populației rămasă în țară. Și al spațiilor de orice fel (industriale, locative, anexe etc).
Furturile din spălătoriile auto și alte unități combătute cu contori inteligenți: Se pot citi de la distanță și nu se poate umbla la eiVIDEO
Metodele prin care putea fi manipulat consumul la apă din rețeaua publică gestionată de societatea Nova Apaserv erau extrem de diversificate la Botoșani. Neoficial, în tot felul de cercuri s-a tot vorbit de cârdășii între administratorii unor firme private și angajați de la compania de apă și canalizare care le ofereau portițele prin care își reduceau consumul de apă în mod considerabil.
S-au ambalat degeaba: Bătălia pentru funcția de director la DSVSA Botoșani a ajuns la capitolul ”rămâne cum am stabilit”
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Botoșani rămâne pentru o perioadă nedeterminată cu același conducător. Aceasta cu toate că în luna decembrie a anului trecut Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a programat de două ori un concurs pentru ocuparea funcției de director.
POVESTEA numirii managerului de la „Ambulanță”, de la propuneri la planuri de viitor: Cum m-am hotărât? Într-o noapte! VIDEO
Este medic și vine din Republica Moldova. A cunoscut Botoșaniul începând să trateze pacienți de la sate și s-a regăsit mai apoi în colectivul de la Serviciul Județean de Ambulanță (SJA), unde lucrează de un deceniu.
Bărbați celebri care și-au găsit dragostea la Botoșani: Trăim o iubire așa de mare, încât asta mă face să fiu și mai puternic și mai încrezător decât aș fi crezut vreodată
Ne-am obișnuit cu vedete construite pe calapodul televiziunilor, pe criterii strict conectate la ratingul-rege dătător de audiențe, pe de o parte, sau de vremelnică popularitate, de cealaltă parte. Există însă și persoane publice al căror statut de vedetă se datorează muncii susținute, talentului atent și îndelung lucrat. Paradoxal, deși se bucură de notorietate, viața lor este învăluită într-o discreție uneori dusă la extrem.
LA MULȚI ANI, Botoșani! Trecerea dintre ani între focul de artificii și liniștea rugăciunii, sute de oameni în stradă şi în biserici – GALERIE FOTO&VIDEO
Mii de botoșăneni au ieșit în stradă, pentru a petrece împreună momentul trecerii în anul 2022. După îndelunga perioadă de restricții, oamenii au simțit din nou descătușarea bucuriei. Nu puțini au fost cei pe care noul an i-a găsit în rugăciune.
Botoșănenii care ne-au părăsit în 2021: Candelă pentru cei plecați, spre neuitare
2021 lasă în urmă durere și multe lacrimi. Ne-au părăsit oameni dragi, am pierdut preoți, medici, istorici, artiști. Dar mai ales profesori. Șiruri de lumânări aprinse în acest an pe altarul școlii botoșănene. 2021 a fost, parcă, un doliu nesfârșit.
Marea coaliție PNL – PSD plesnește deja la municipiu, primarul la mâna a trei debutanți pentru un munte de bani după ce liberalii iar s-au enervat
Aleșii de la municipiu se întâlnesc miercuri în ședință extraordinară, iar primul punct de pe ordinea de zi îl reprezintă stabilirea impozitelor și taxelor pe anul viitor.
Botoșănenii și Crăciunul în comunism: Povești la gura sobei despre copilăriile petrecute între Moș Crăciun și Moș Gerilă
În a treia zi de Crăciun, Botoșăneanul vă oferă o poveste. Deopotrivă pentru cei mici și pentru cei mari. O poveste cu oameni care au trăit anii gri, cenușii, anii mirosind a portocală adusă de Moș Gerilă. Avem astăzi - la gura sobei - un preot, actori, profesori, o scriitoare, o neostenită bibliotecară, un om de teatru și de cuvânt.
Loading...
Preotul care merge în spital la orice oră din zi și din noapte și aduce speranță bolnavilor: Nu ai cum să nu empatizezi
Luna aceasta se împlinesc patru ani de când preotul Cristian Buhaciuc vindecă sufletele botoșănenilor internați la Spitalul Județean „Mavromati”. Preotul spovedește și împărtășește bolnavii, săvârșește rugăciuni la orice oră. 
Magia Crăciunului în sânul familiei Irimia – Cenușă, model de comuniune și uniune pentru mulți dintre semeni: GALERIE FOTO
El este preot, ea artistă cu o voce care îți ajunge direct la suflet. Împreună sunt părinții Paraschevei, o minune mică și fragilă care le-a împlinit căminul. Teodor și Iustina Irimia Cenușă reprezintă în continuare un model de familie pentru mulți dintre botoșăneni.
Mese îmbelșugate de sărbători, un medic nutriționist de la Botoșani vine cu sfaturi pentru lăcomia din aceste zile: Deviza ar trebui să fie cumpătarea
Gospodinele au gătit în această perioadă sarmale, fripturi și o mulțime de alte mâncăruri tradiționale. Și nu de puține ori botoșănenii ajung la spital cauza excesului de mâncare sau alcool.
Un concert ALTFEL pe scena Filarmonicii ”George Enescu” Botoșani: Un frac nonconformist, colinde, muzica Mariei Tănase și multă culoare – GALERIE FOTO&VIDEO
Concertul de Crăciun 2021 al Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani a fost unul atipic. Pentru prima dată la un astfel de eveniment, bagheta dirijorală s-a aflat în mâna unei femei.
EXCLUSIV: O avocată și un inginer pregătiți pentru funcțiile de subprefect de la Botoșani
Prima rundă de negocieri din cadrul coaliției de guvernare PNL - PSD – UDMR a fost încheiată prin repartizarea politică a funcțiilor de prefecți și subprefecți.
Loading...
Depozitul de 10 milioane de euro al județului, pe cale să rămână fără autorizație după pierderea unui proces cu o miză extraordinară
Depozitul ecologic de deșeuri pentru care Uniunea Europeană a oferit o sumă nerambursabilă de 10 milioane de euro a fost inaugurat în 2013.În prezent, la mai puțin de un deceniu de la deschidere, rampa de gunoi este la un mic pas să fie închisă forțat.
„Dușmanul invizibil din spital”: Sute de botoșăneni infectați cu bacterii în timp ce erau internați la Mavromati
Infecțiile nosocomiale rămân o problemă de mare actualitate, iar specialiștii susțin că în orice spital există astfel de cazuri. Important este ca aceste infecții intraspitalicești să fie tratate și raportate.
Primul bal după doi ani: profitul a explodat în pandemie la Botoșani, oamenii de afaceri s-au sărbătorit cu premii, muzică aleasă, mâncăruri și băuturi fine – GALERIE FOTO
După un an de pauză, cauzat de pandemie, Balul Oamenilor de Afaceri organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Botoșani a bifat o nouă ediție. A 28 – a întâlnire a antreprenorilor botoșăneni la Topul Județean al Firmelor nu a mai fost însă chiar un bal. Și aceasta tocmai din cauza situației sanitare, intrarea făcându-se de altfel doar în baza certificatului verde.
Președintele clubului de handbal al orașului transportat inconștient la spital, echipa interzisă la Polivalentă pentru o datorie infimă
Refuzul fotbaliștilor de la Gaz Metan Mediaș de a alerga în startul meciului disputat cu FC Botoșani pe motiv că nu și-au primit salariile nu a fost singurul lucru ieșit din comun întâmplat miercuri în sportul botoșănean.
Focuri de armă în codrii lui Eminescu, bărbați cu puști observați pe aleea care duce spre Lacul cu Nuferi – GALERIE FOTO
Împușcăturile au răsunat în mini-vacanța prilejuită de Ziua Națională a României într-o zi de sâmbătă. În zona lacului eminescian de la Ipotești au putut fi observați mai mulți bărbați cu puști de vânătoare în mâini. Turiștii din apropiere au ascultat nedumeriți, în acest timp, focurile de armă care s-au auzit în pădurea din comuna Mihai Eminescu.
S-au înțeles! Consiliul Județean, gata să plătească 658.000 de euro unei firme private pentru o clădire simbol din centrul orașului – FOTOGALERIE
Plenul Consiliului Județean se întrunește marți în ședință extraordinară, iar unul dintre cele trei puncte de pe ordinea de zi îl reprezintă ”Proiectul de hotărâre privind aprobarea achiziționării bunului imobil monument istoric Casa Moscovici, situat în municipiul Botoșani, Calea Națională nr. 62”.
Ce este aşa greu să i se verifice averea de bugetar a lui Şologon,şi a ciracilor inculţi susţinuţi de el..
17 octombrie 2011, 06:32
apa trece pietrele raman
16 octombrie 2011, 19:33
Sondaj
Ați beneficiat de primă cu ocazia sărbătorilor de iarnă
Da
Nu
Nu lucrez
Declaraţia zilei
....mă gândesc la posibilitatea de a face sex cu elși până și felul în care i se ating dinții de sus de buza de jos mă scârbeștemă gândesc că și eu vreau să merg la baie, doar că mă tem să nu-mi pună ceva în ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9440 lei
USD
Dolarul SUA
4.3296 lei
CHF
Francul elveţian
4.7390 lei
GBP
Lira sterlină
5.9242 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7824 lei
XAU
Gramul de aur
253.3930 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3911 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1273 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4628 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
5.2 o C
Dorohoi
5.0 o C
Bucecea
4.5 o C
Darabani
4.6 o C
Saveni
5.6 o C
Ştefăneşti
6.4 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.