Știrea zilei
SCANDALOS : Femeie de serviciu dată afară pentru nuntă în şcoală
Vinovat surpriză într-o şcolă din Botoşani după organizarea unei nunţi. Inspectoratul Şcolar Judeţean nu a luat nici o decizie pentru că nu ar avea în atribuţii aşa ceva, primarul a cerut consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ să analizeze cazul, iar acesta a ajuns la o concluzie terifiantă: femeia de serviciu este vinovată de organizarea nunţii.

„Femeia de serviciu destituită”
La nunta din satul Scutari, comuna Milenca, cre a avut loc în şcoala construită cu bani de la Banca Mondială(foto sus) a participat inclusiv primarul Ioan Ursachi. ”Dl. director Mitoceanu face naveta, săptămânal se duce la Botoşani. Eu am avut o discuţie cu d-lui, eu am fost participant la nuntă, ştiam că o să fie filmată, ştiam că o să fie martori, ştiam…”, ne-a spus primarul de Mileanca (foto dreapta). Acesta susţine că a fost o surpriză şi pentru el organizarea nunţii în şcoală şi l-a sunat imediat pe director. Cum acesta locuieşte de fapt în municipiu, i-a transmis că nu ştie ce s-a întâmplat şi că el nu a avizat găzduirea nunţii. ”Până la urmă dl. director, fiind plecată de sâmbătă, mi-a spus că femeia de serviciu care avea cheia a dat drumul. Conform tradiţiei, aşa se proceda. Din discuţiile pe care le-am avut s-a convocat consiliul de administraţie şi să adopte imediat măsuri”, ne-a mai spus primarul Ursachi. Acest lucru s-a întâmplat, iar concluzia a fost…”Au luat ca o primă măsură schimbarea încuietorilor de la şcoală şi femeia de serviciu destituită, adică desfăcut contractul de muncă”. Primarul este convins că directorul nu are nici o vină şi crede că problemă era şi faptul că fostul director încă mai avea cheile de la unitatea de învăţământ deoarece nu le-a predat când a fost înlocuit. Ursachi neagă însă şi folosirea microbuzului şcolar la căratul nuntaşilor, susţinând că în ziua nunţii acesta a fost utilizat pentru a transporta oamenii la un incendiu din comună, unde ca fost nevoie de intervenţia rapidă a voluntarilor.
IŞJ-ul se luptă din răsputeri cu nunţile din şcoli
Şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că au încercat să stopeze astfel de practici, dar că le este imposibil. „Nu este de competenţa Inspectoratului Şcolar, nu este directorul vinovat, nu i-a dat el cheia. Şcolile sunt în administrarea autorităţilor locale şi asemeni activităţilor politice şi de altă natură şi acestea se pot desfăşura în afara timpului de lucru al elevilor”, a declarat Ada Macovei, inspector şcolar general. Ea a mai arătat că IŞJ se confruntă practic cu un fenomen în această privinţă, mai ales în satele fără restaurante devenind o obişnuinţă organizarea nunţilor în şcoli, dar că toate eforturile făcute pe lângă primării de a pune capăt unor astfel de practici au fost sortite eşecului.
Sergiu BĂLĂŞCĂU


Este OFICIAL! Supermarket și blocuri de locuințe în locul uneia dintre cele mai vechi fabrici din Botoșani – GALERIE FOTO
Ceea ce s-a tot zvonit de mai multe zile, și anume construirea unui imens centru comercial în Centrul Vechi al orașului, devine realitate.
Fermierii s-au premiat și au pus-o de-o petrecere tradițională până după miezul nopții cu înțepături la microfon – VIDEO & GALERIE FOTO
Peste 170 de fermieri, majoritatea însoțiți de partenerele de viață, au umplut sâmbătă seară restaurantul ”Clasic” de la Complexul Rediu, acolo unde a avut loc a treia ediție a Balului Fermierilor, organizat de Stațiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor (SCDCOC) Popăuți și Asociația Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis.
Părintele Daniel Cojocaru s-a mutat într-o ”parohie” din Împărăţia lui Dumnezeu: A fost primul şi ultimul său transfer - GALERIE FOTO & VIDEO
Lacrimă și sfâșiere sufletească a fost vineri la Bajura, unde preotul Daniel-Lucian Cojocaru, plecat la Domnul la 35 de ani, a fost condus pe ultimul drum.
Care în living, care în dormitor? Un botoșănean este proprietar pe același apartament împreună cu Primăria
Situație mai puțin obișnuită înregistrată în municipiul Botoșani. Primăria a devenit sau va deveni proprietară pe trei apartamente unde foștii posesori au decedat fără să aibă moștenitori. Doar într-unul dintre cazuri există urmași, însă doar pentru o parte din locuință, respectiv jumătate.
Pensie specială de peste 6.300 de lei pentru un fost viceprimar din municipiul Botoșani, SUSPENDATĂ de Avocatul Poporului
Reglementările din Codul Administrativ care vizau modul de acordare a indemnizațiilor speciale pentru limită de vârstă aleșilor locali au fost clarificate ulterior printr-o Hotărâre de Guvern cu norme de aplicare. Norme care s-au dovedit a fi în favoarea foștilor primari sau viceprimari.
Pensionarea forțată a zeci de asistenți medicali de la Spitalul Județean se lasă cu procese și plângeri la București
Ultima lună a anului 2019 a fost, pentru mai mulți asistenți medicali de la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, și ultima la locul de muncă. Au primit decizii de încetare a raporturilor de serviciu, fără a exista în prealabil, avertizează sindicaliștii, discuții cu conducerea.
Un tânăr de 32 de ani din PSD Botoșani a ajuns coordonator regional pe 6 județe din Moldova
De aproximativ trei luni de zile, un tânăr social-democrat este coordonatorul Agenției Teritoriale Nord – Est din cadrul Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC).
La mulți ani 2020! Mii de botoșăneni au intrat în noul an cu două fete cântărețe și doi aleși din 24: Să aveți un an minunat ca voi VIDEO & GALERIE FOTO
Petrecerea ultimelor ore din 2019 și a primelor minute din 2020 în stradă a fost modul în care câteva mii de botoșăneni au ales sau poate au fost nevoiți să facă revelionul. Ei au participat la concertele organizate de Primăria Botoșani în Piața Revoluției.
Fii strălucitoare în noaptea de Revelion! SFATURI de la un creator de modă pentru petrecerea anului
Pentru multe dintre doamnele și domnișoarele Botoșaniului petrecerea din noaptea de Revelion înseamnă săptămâni întregi de pregătiri, de la podoaba capilară, la pregătirea aspectului estetic și, mai ales, a ținutei.
Loading...
Zeci de botoșăneni, Revelion pe mii de euro petrecut pe plajă: DESTINAȚIILE preferate de sărbători
Tot mai mulți botoșăneni aleg să petreacă sărbătorile altfel, în țările calde.
Drifturi, curse ilegale, artificii & derapaje pe zăpadă noaptea trecută în parcare la Kaufland, Poliția a blocat ieșirea – VIDEO & FOTOGALERIE
Scene desprinse parcă din celebra serie americană ”The Fast and the Furious” au putut fi văzute seara și noaptea trecută în parcarea de la Kaufland.
Bătaie sângeroasă la club: un înjunghiat, val de audieri, bălți de sânge pe trotuar – FOTOGALERIE
Un conflict de proporții a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în apropierea clubului amenajat în Casa Tineretului. Mai mulți tineri s-au luat la bătaie, iar unul este în stare critică la spital.
Tânăra din Botoșani care la 22 de ani „îmblânzește”  un mastodont de 40 de tone – GALERIE FOTO
Mălina Ghileschi are doar 22 de ani și este șoferiță de tir. A devenit cunoscută în toată țara după ce a câștigat concursul de „cea mai frumoasă șoferiță de TIR din România” organizat online de Ilie – omul șoselelor. Spune însă că această meserie, preponderent masculină, a fost „invadată” de numeroase femei frumoase.
Cum ar trebui să arate bradul perfect prin ochii unei creatoare de modă din Botoșani: Este decorat în albGALERIE FOTO
Emoția sărbătorilor de iarnă este completă atunci și când casele noastre sunt împodobite în spiritul Crăciunului. Și, cum este și normal, vedeta căminului este bradul! Cât mai falnic și cu podoabe bogate sau selectate cu grijă pentru o imagine perfectă.
Loading...
Botoșănenii care trimit Crăciunul în Diaspora, mii de pachete cu bunătăți au luat drumul Europei - FOTOGALERIE
Perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă a fost una agitată cu multe cumpărături și pregătiri. Cum nu toți botoșănenii plecați peste hotare au putut să vină acasă măcar de Crăciun, cei dragi, rămași în Botoșani, le-au trimis un strop de bucurie. De acasă.
Minunea din viața familiei Cenușă! Crăciunul perfect sărbătorit în familie într-o atmosferă de împlinire sufletească! FOTO&VIDEO
Soții Iustina și Teodor Cenușă se mândresc acum cu fiica lor, Parascheva, o mânuță de fetiță gingașă și zglobie care le-a apărut în viață, împlinindu-i. Iar tabloul acestei familii este chiar unul care se apropie de perfecțiune.
Eroul martir Florică Murariu „omorât” din nou, chiar de botoșănenii lui! Numele dat școlii în memoria sa a fost retras - GALERIE FOTO
Pe 24 decembrie 1989, Florică Murariu, unul dintre cei mai mari rugbiști pe care i-am avut vreodată pe acest pământ, e chemat la unitate, fiind cadru MApN. În zona parcului Moghioroș e oprit de soldații unității 01270 din Focșani. I se cere să se legitimeze. E cu geacă, poartă blugi, arată a terorist. Duce mâna să se legitimeze, moment în care soldatul Lepădatu Fănică, văzându-i tricoul naționalei statului Zimbabwe, pe care sportivul îl purta, îl împușcă pe cel care jucase pentru România de peste 70 de ori. Ucigașul este, și azi, liber!
Trei elevi au produs singuri un filmuleț prin care fac reclamă liceului: Destinația ta pentru un viitor promițător VIDEO
Unii își fac reclamă pe la televiziuni, alții contactează chiar firme specializate în marketing în încercarea de a atrage elevi. Ceea ce nu este un lucru tocmai simplu într-un județ în care populația scade de la o zi la alta și tot mai puțini tineri acceptă să rămână în mediul rural sau prin ”orășele”.
Încăierare pentru postul de director la ”Apă”, prima doamnă a liberalilor a dat peste domnul cu banii de la PSD
Operatorul licențiat de apă și canalizare derulează în aceste zile procedura de selecție a trei dintre cei patru directori. Iar una dintre funcțiile scoase la concurs a generat prima ciocnire PNL – PSD pentru șefia unei unități de stat după revenirea liberalilor la guvernare și trecerea social-democraților în opoziție.
PSD-ul acuzat că minte în comunicate de un primar de-al lor pe picior de plecare la ALDE: Vrea din ăștia care au blocuri multe, nu din ăștia cu case
Scandal în toată regula între PSD și ALDE, după ce a doua formațiune politică menționată a ieșit public cu o listă de primari, printre care trei social-democrați, care ar trece la ALDE și ar candida din partea acestui partid la alegerile de anul viitor.
Nu conteaza cine a dat cheia, conteaza cine a spus sa dea cheia, dar asta e secret. Exact cum se intampla in sanatate: cand moare vreun pacient asistentele si infirmierele sunt de vina. Suna cunoscut, nu?
7 octombrie 2011, 10:32
Brigada de credinciosi a luat atitudine fata de greselile pamantenilor pe care institutiile statului nu ii pot pedepsi k la carte. Oricum, toti vom arde in focul iadului in 2012 cand, dupa o noua crestere a preturilor, vom manca doar mere paduretze, agrise si alte plante care au probat rezistenta la intemperiile zonei noastre geografice. Nu pot sa cred ca ala e primarul din Mileanca. Cand ies la pensie candidaz si eu acolo...nu vad asta ce poa sa faca...cred ca Lombroso e deja titirez in groapa daca personajul are ceva ascuns in mansarda si probeaza cu + valoare
6 octombrie 2011, 18:41
Aduta nu ti-e frica de focurile iadului?Este un Dumnezeu si cand o sa te pocneasca nu ai sa stii ce a cazut pe capul tau. Cum sa plateasca o amarata pentru toate porcariile voastre?Sa va fie rusine.
6 octombrie 2011, 12:36
Dumnezeu sa va aiba in paza si sa se ingrijeasca de sufletul vostru pentru toate minciunile pe care le-ati putut spune!
6 octombrie 2011, 08:54
Loading...
Sondaj
Credeți că anul 2020 va fi:
Mai bun decât 2019
La fel ca 2019
Mai rău ca 2019
Declaraţia zilei
„Este ofițer în rezervă, el va candida la comuna Leorda, a fost șef de post în această localitate, soția domniei sale este o doamnă respectată în comunitate. Este agentul agricol din comună și este un om care locuiește în ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7792 lei
USD
Dolarul SUA
4.2976 lei
CHF
Francul elveţian
4.4485 lei
GBP
Lira sterlină
5.6074 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9023 lei
XAU
Gramul de aur
215.0476 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2454 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4251 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9663 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2954 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1901 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6396 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.