Știrea zilei
SESIZĂRI la Poliție și MAI depuse de botoșăneni pentru SCOATEREA tramvaielor, se pregătesc autobuze

Ultimele incidente înregistrate la tramvaiele societății Eltrans s-au soldat cu sesizări către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Mai mulți cetățeni s-au adresat poliției și au cerut demersuri pentru îndepărtarea tramvaielor din traficul de la Botoșani.

Urmările s-au văzut vineri, 21 iunie 2019 la sediul Primăriei unde a avut loc o ședință în biroului viceprimarului Cosmin Andrei, cu șefii de la Biroul Rutier Municipal și Eltrans.

 

„Au fost persoane care au sesizat dar și noi ne-am autosesizat de faptul că pe calea de rulare a tramvaiului s-au produs niște incidente, respectiv deraierea tramvaielor. Anterior, Poliția Rutieră a aplicat sancțiuni administratorului liniei de tramvai, respectiv societății Eltrans. Umrare a acestor neplăceri, ne-am întrunit într-o comisie, am identificat niște zone care prezintă risc accidentogen și urmează ca administratorul drumului și societatea în cauză să dispună cât mai urgent remedierea acestor deficiențe”,

Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier Botoșani

 

În trecut, au mai fost sancționați și vatmanii pentru utilizarea telefoanelor mobile în timpul curselor de călători.

 

În cadrul ședinței de astăzi au fost instituite o serie de restricții de viteză pentru tramvaie, urmând ca și vatmanii să aibă parte de un instructaj până pe data de 1 iulie 2019. De asemenea, societatea Eltrans va trebui să monteze indicatoare rutiere cu restricțiile de viteză.

 

Au fost identificate și mai multe zone de risc.

 

„Liniile de tramvai ca urmare a temperaturilor crescute sunt mai sensibile pe zona Primăverii – Parcul Curcubeului, Sucevei în zona benzinăriei Petrom, pe strada Sucevei la complexul Carrefour, pe Calea Națională zona E.ON, zona Bazar, intersecția cu calea ferată din Zona Industrială. Sunt vreo 7 puncte de risc”,

Victor Ciubotaru, șeful Biroului Rutier Botoșani

 

În zonele de risc, vatmanii sunt obligați să circule cu o viteză de 10 kilometri la oră respectiv 30 km/oră tot orașul. Viteza în trecut era de aproape de 50 km/oră.

 

Viceprimarul Cosmin Andrei a arătat la rându-i că societatea Eltrans trebuie să mențină infrastructura în condițiile tehnice corespunzătoare.

 

„Săptămâna viitoare vom urgenta discuțiile cu departamentele de specialitate privind o decizie care se referă la înlocuirea tramvaielor pe perioada de implementare a proiectului, de reparare a infrastructurii, cu autobuze, pe liniile 101 și 102. Iar pentru această decizie avem de modificat o serie de regulamente care privesc transportul public din municipiul Botoșani. Aceste regulamente vor intra în dezbatere publică și vom căuta soluția ideală”,

Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Tramvaiele pot fi înlocuite cu autobuze și s-au început demersurile în acest sens, înainte de implementarea proiectului de 34 de milioane de euro și mai ales, cu respectarea tuturor articolelor legislative.

loading...
Se solicită SCOATEREA urgentă a tramvaielor din circulație, la Botoșani – CINE se opune acestei măsuri

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Un botoșănean vrea scuze publice după ce a primit un plic de la ANAF, pentru 2 LEI – DOCUMENT
Un plic găsit în poștă cu sigla Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) poate cauza adevărate palpitații persoanelor cu nervii mai slabi. Sau din partea oricărei instituții care emite scrisori la domiciliu a căror efect sunt drumurile făcute la sediul respectivei unități publice și scoaterea la iveală, în multe dintre cazuri, a unor datorii de care nu se avea la cunoștință.
Dragoste ca-n filme: De 200 de ori ”TE IUBESC” de la Alexandra pentru băiatul vieții ei doar ca să îi recâștige inima – FOTOGALERIE
O dragoste începută acum aproape doi ani și intrată în impas anul acesta s-ar putea reînnoda după ceea ce s-a întâmplat în noaptea de marți spre miercuri.
Cadou la ziua de naștere: ALDE bate PSD și câștigă întâiul primar botoșănean, votat inclusiv de contracandidatul său
Funcția de viceprimar i-a fost probabil hărăzită botoșăneanului Ilie Oniciuc, omul care din acest punct de vedere pare să fie un monument de ghinion. A condus pe ultimul drum doi primari și din poziția de favorit a ajuns în ambele dăți pe locul II.
(ÎNCĂ) Un polițist local LOVIT în Centrul Vechi, ancheta ajunge la un procuror
Numeroasele semnale de alarmă care s-au tot tras în privința CentruluI Istoric al municipiului Botoșani au rămas doar vorbe-n vânt. Pe principiul că „la noi încă este bine”, zilele se rostogolesc unele după altele după scenariile prea bine cunoscute și ușor, ușor vor scăpa de sub control și la Botoșani, unde dreptatea se va face în cele din urmă, da, cu sabia.
După numai un an de zile în sistemul bugetar, soția unui lider PSD Botoșani a ajuns șefă la o instituție publică - FOTOGALERIE
Anul trecut, la finele lunii martie participa la un concurs, la compartimentul financiar – contabil din Instituția Prefectului, pe care l-a și promovat. A rămas acolo în jur de două luni, după care a cerut transferul la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) – Centrul Județean Botoșani.
Ziua în care oameni de la Milano și până la Galați & Trușești au protestat pentru drumurile din Botoșani: Moldova, trezește-te! Botoșani, trezește-te! GALERIE FOTO
Așteptați în oraș la 9:30, așa cum au anunțat, protestatarii pentru infrastructură au ajuns vineri la locul de întâlnire cu o oră întârziere. Și nu a fost poligonul ACR, așa cum se făcuse public inițial.
Concurs pentru șefia unei instituții la care postul s-a eliberat prin... deces
Una dintre instituțiile importante din Botoșani este coordonată de un șef interimar la acest moment.
Orgoliu de medic PLĂTIT scump! Executor judecătoresc în stand-by pentru un spital închis de-o doctoriță
După trei ani, două instanțe de judecată au dat câștig de cauză reprezentanților unui spital care s-au trezit timp de o lună și jumătate cu pacienții… în stradă.
PREMIERĂ la Botoșani: Se pregătește cel mai lung sens unic din Botoșani, orașul tăiat în două – GALERIE FOTO
În municipiul Botoșani autoritățile au pregătit o serie de măsuri pentru eficientizarea traficului rutier. Iar una dintre intențiile factorilor de decizie, adică reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Primăriei prin Poliția Locală, Prefecturii sau Consiliului Județean este crearea celui mai lung sens unic din Botoșani, care va tăia practic orașul în două.
Cel mai SĂRMAN Consiliu Local din istoria orașului?! Aleșii noștri au sărăcit de când VOTEAZĂ pentru oraș
Aproape toți consilierii locali aleși în 2016 și-au publicat declarațiile de avere. Cu mici excepții, cei care votează hotărâri pentru interesul botoșănenilor și dezvoltarea municipiului par să trăiască la limita de subzistență.
Motociclist luat pe sus în bulevard de un Volkswagen, zeci de oameni la accident – GALERIE FOTO
Un nou accident cu un motociclist în prim plan a avut loc în seara de vineri la Botoșani. Evenimentul s-a petrecut după ora 23:00 pe bulevardul Mihai Eminescu.
Un fost președinte de partid și-a scris pe monumentul din cimitir funcțiile de demnitate publică: ”deputat în...”, ”prefect al...” FOTOGALERIE
Dacă unii botoșăneni aflați încă în viață își scriu doar numele și atât pe crucile din cimitir, iar alții își pun meseriile (profesor, inginer, economist), există cel puțin unul care preferă să le reamintească botoșănenilor funcțiile politice pe care le-a deținut de-a lungul vremii.
Tramvaiele pericol public sar de pe linie unul după altul, primarul Flutur: Este o problemă politică & se fac presiuni
Situația actuală a tramvaielor din municipiul Botoșani, extrem de învechite și care cedează la intervale tot mai scurte de timp, a fost comentată într-un final și de primarul Cătălin Flutur.
Tot mai mulți botoșăneni mor pe șosele iar oficial NU din cauza drumurilor - Ce putem face pentru acele mame?
Județul nostru se confruntă cu o realitate dureroasă: lunar o persoană își pierde viața pe drumurile publice care sunt din ce în ce mai dezastruoase.
Două fete filmate în timp ce se băteau în Parcul Mihai Eminescu, nimeni nu este lăsat să intervină – VIDEO șocant
Un nou incident violent s-a petrecut în municipiul reședință de județ, iar protagoniste sunt două adolescente.
Un șef de instituție din Botoșani a luat bani din trei locuri – DOCUMENT
Trăim vremuri în care salariile bugetarilor au crescut considerabil și mai toți salariații din sistemul privat doresc să lucreze la stat din acest motiv. Ei bine, un șef de instituție de la Botoșani a acumulat venituri în anul 2018 din trei locuri.
„SĂRACII” noștri parlamentari! Senatori și deputați de Botoșani, fără case sau mașini și cu datorii la bănci
Nouă parlamentari au trimis botoșănenii din județul Botoșani în Parlamentul României, la alegerile parlamentare din 2016. Șapte sunt de la principala formațiune ce guvernează țara, iar doi din rândul opoziției liberale.
Șefii județului și-au băgat în plus la leafă vreo 10.000 de euro în numai un an - DOCUMENT
Conducătorii Consiliului Județean Botoșani par să fi făcut afacerea vieții lor atunci când au candidat și au reușit să obțină actualele posturi. Cel puțin din punctul de vedere al veniturilor. Aceasta cu toate că vicepreședintele CJ, Dorin Birta, a ținut să informeze protestatarii pentru drumul strategic că, ”eu nu am venit la scaunul ăsta rupt în fund”. Nu știm cum erau pantalonii săi, dar cu siguranță veniturile erau considerabil mai mici.
Afacerea care a EXPLODAT la Botoșani: Se deschid tot mai multe puncte de lucru - Pe fiecare stradă a apărut câte una-două
Există afaceri la Botoșani care înfloresc de la o zi la alta. Tot mai multe puncte de lucru sunt deschise la Botoșani, dar și în celelalte județe. Și ne referim la Casele de Pariuri.
Bărbat lovit cu pumnii și picioarele de un grup de oameni după ce n-a vrut să-i dea 1 leu unui cerșetor – POVESTEA străzii vs POZIȚIA poliției – FOTOGALERIE
Scenele de violență par să fie parte din cotidian într-unul dintre cele mai ocolite cartiere ale orașului. O spun oamenii care locuiesc acolo și contrazic aceste afirmații deseori forțele de ordine care au menirea de a restabili liniștea publică.
Tramvaiele trebuie sa ramana. Trebuie doar sa se investeasca in infrastructura si tramvaie moderne. Autobuzele sunt vechi in 2 -3 ani de utilizare... si dupa aceasta ce vom face? Toate orasele mari au tramvaie... toate.
30 iunie 2019, 22:01
la tramvaie este ”deverul” mai mare?!
23 iunie 2019, 10:54
Acum dupa restrictia asta chiar trebuie sa fii nebun sa mergi cu tramvaiul prin oras.
23 iunie 2019, 07:28
Ati identificat niște zone care prezintă risc accidentogen ....schimbati naibii fiarele aste vechi cu autobuze,ca sunt mult mai bune si mai confortabile
22 iunie 2019, 17:47
starshiners.ro%20
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Sondaj
Unde vă doriți cel mai mult să lucrați?
În sistemul bugetar
În sistemul privat
În străinătate
Nu știu / nu mă intereseză
Declaraţia zilei
„Ultima dată când am fost solicitați aici, l-am sancționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991. Avea manele la maximum și deranja tot blocul, s-a luat la ceartă cu toți vecinii, îi înjură, el era aici ca în curte la ...
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7315 lei
USD
Dolarul SUA
4.2103 lei
CHF
Francul elveţian
4.2800 lei
GBP
Lira sterlină
5.2727 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9100 lei
XAU
Gramul de aur
194.9091 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2395 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4541 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9707 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2289 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1852 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6337 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.