Știrea zilei
Sindromul telefonului mobil: Copiii din Botoșani, captivi în lumea lor, la un pas de suicid

Trăim într-o eră a tehnologiei care ne cucerește de la cel mai mic până la cel mai mare. Copiii petrec din ce in ce mai mult timp pe telefonul mobil și tot mai puțin se joacă pe afară, citind o carte sau stând de vorbă cu părinții. Cu toate că tehnologia poate fi un aliat de nădejde în multe domenii, ea poate afecta în același timp relațiile de familie și poate împiedica buna dezvoltare emoțională si socială a unui copil.

Nu știu să meargă, dar navighează pe internet

 

De cele mai multe ori părinții sunt cei care le cumpără copiilor telefoane cât mai performante. Iar potrivit specialiștilor motivele sunt diverse: fie pentru a compensa lipsa lor, fie pentru că este singurul copil și merită sau pentru pur și simplul fapt că toți copiii au și doar al lor nu o să rămână în urmă. 

 

Laura Jijie, coordonatorul Compartimentului de Psihiatrie Pediatrică al Spitalului Județean Mavromati, susține că de cele mai multe ori părinții ignoră și riscurile la care își expun copilul. Așa se face că unii copii nu știu bine să vorbească sau să meargă, dar știu să facă o mulțime lucruri pe telefon. Ca atare, dependența de telefon poate apărea încă de la vârste foarte mici.

„Copiii uită sa se joace. Telefonul este utilizat chiar și de la o vârstă foarte fragedă. De abia știu să meargă și ei au telefonul în mână. Și mămica foarte mândră că ea nu știe sa folosească telefonul, dar copilul ei mânuiește telefonul foarte repede, a descoperit secretele telefonului… Chiar la copiii foarte mici putem să depistăm semne precoce de așa zisa dependență. Devine dependență când apare fenomenul de toleranță, asta înseamnă că persoana petrece din ce în ce mai mult timp la telefon tocmai pentru a obține acest sentiment de satisfacție, apare fenomenul de sevraj în momentul în care întrerupem activitatea pe telefon, asta însemnând stare de agitație, agresivitatea, iritabilitate, palpitații, tulburări de somn. În momentul în care îi dai copilului telefonul, toate acestea dispar”,

Laura Jijie, medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică.

 

 

„Vorbim noi și de un autism virtual”

 

Părinții trebuie să conștientizeze pericolul la care își expun copiii și să ia măsuri din timp.

„Utilizarea afectează dezvoltarea creierului la copil, pentru că el utilizând telefonul mobil, de exemplu între 2-4 ani, sunt foarte multe cazuri care se prezintă la noi cu retard în dezvoltarea limbajului și vorbim noi și de un autism virtual deoarece copilul dezvoltându-și abilitățile de a naviga în mediul virtual nu interacționează cu ceilalți, iar limbajul se dezvoltă prin interacțiunea cu ceilalți”,

Laura Jijie, medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică

 

Primele cazuri de dependență la Botoșani au fost înregistrate în anul 2010, însă de atunci fenomenul a luat amploare.

„Părinții le-au spus că nu mai plătesc abonamentul, atunci au devenit atât de agitați și de agresivi amenințând inclusiv cu sinuciderea încât au speriat părinții și au solicitat intervenția noastră. În fiecare zi toți copiii dacă stăm de vorbă cu ei utilizează telefonul. Cazurile sunt în creștere pentru că și accesul a devenit mult mai facil în același timp afectând grav sănătatea psihică a copiilor”,

Laura Jijie, medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică

 

Iar folosirea excesivă a telefonului are consecințe foarte grave de la absenteism, scăderea rezultatelor școlare sau tulburări psihice precum depresie, anxietate,  tulburări de somn, de alimentație la probleme oculare.

 

Captivi în lumea lor

 

Practic, copiii uită să se mai bucure de copilărie în adevăratul sens al cuvântului și trăiesc în lumea lor. O lume fără iubire, dar plină de monștri și alte personaje grotești din diferite jocuri.

„Sunt mai reci, nu mai empatizează, decriptează emoțiile celorlalți. În mediul virtual nu vorbim de sentimente. Ba din contră, jocurile pe care copiii le utilizează pe telefonul mobil al căror conținut e plin de violență, de distrugere, de competiție tocmai dezvoltă aceste caracteristici la copii: agresivitatea, competiția, distrugerea. Ceea ce se exprimă și în relațiile cu ceilalți copii prin apariția tulburărilor de comportament, conflictualitate, dificultăți de integrare pentru că el vrea tot timpul să câștige și distrugă fără să țină cont de sentimentele celorlalți”,

Laura Jijie, medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică

 

 

``Părinții sunt modele``

 

Însă nu numai copiii devin dependenți, ci și adulții. De aceea, uneori relația părinte - copil  este afectată. Practic, aceștia nu mai comunică, nu își mai oferă atenție. Stau pur și simplu cu telefoanele non-stop în mână, fără a scoate vreun cuvânt.

„Părinții sunt modele. Degeaba îi spune părintele copilului «te rog frumos, lasă telefonul du-te și îți fă temele» dacă el (n.r-. -  părintele) se poziționează pe canapea cu telefonul în mână. Cheia stă în echilibru. Nimeni nu spune că nu putem folosi telefonul mobil, dar trebuie să ne întrebăm în momentul în care îl utilizăm ce caut pe el și ce fac, cât timp pierd pe rețelele de socializare pentru că există și avantaje, dar și foarte multe dezavantaje. Relația este afectată. În loc să petreacă timp calitativ cu părinții, să dezvolte relația afectivă, să comunice mai mult, să petreacă timp în natură, să facă un sport, toată lumea stă pe canapea. Și eventual stau unii lângă alții, dar fiecare pe telefonul lui”,

Laura Jijie, medic coordonator Compartiment Psihiatrie Pediatrică

 

De aceea, medicul botoșănean sfătuiește părinții să fie atenți la timpul petrecut de copiii lor pe telefonul mobil, să le restricționeze accesul atât cât pot, oferindu-le alternative cât mai constructive de a petrece timpul liber.

 

loading...
BOALA SECOLULUI: Copiii din Botoșani îmbolnăviți de dorul părinților, sărbători în singurătate - Iubirea nu se cumpără

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Profesor de educație fizică din municipiu acuzat că a lovit mai mulți elevi de clasa întâi, ar fi venit băut la ore
Dosar penal deschis la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Botoșani și o anchetă internă în paralel, derulată de conducerea unității de învățământ din municipiu, vor scoate la iveală ceea ce s-a întâmplat în dimineața zilei de 10 octombrie 2019, la o oră de educație fizică cu elevi de clasa I.
Bătaie de joc la adresa orașului din partea unui privat, botoșănenii au făcut reclamații: Atitudinea acestei firme a fost una sfidătoareGALERIE FOTO
Probabil că muncitorii respectivei firme s-au gândit că o lucrare executată la Botoșani poate fi făcută în condiții care nu au nici o legătură cu normele de bun simț, dar mai ales cu cerințele legislative.
Medic acuzat de luare de mită și trafic de droguri de mare risc apărat de fost prim procuror, audieri maraton cu 15 martori denunțători
Imediat după declanșarea anchetelor care au dus la trimiterea în judecată, medicul Lorena Adriana Bîrleanu s-a și pensionat. A condus Centrul Militar Județean al Ministerului Afacerilor Interne de la Suceava. A fost cercetată inclusiv pentru faptul că și-a drogat propriii copii. Este judecată la Botoșani, iar apărătorul său legal este fostul prim-procuror, Cristian Popovici, actualmente avocat în Baroul Botoșani.
SURPRIZĂ DE PROPORȚII la IPJ: Fostul șef al Poliției Economice și împuternicit al inspectorului șef s-a pensionat subit
Începând cu data de 7 octombrie 2019, fostul comisar-șef Dumitru Aioanei are calitate de pensionar cu grad de colonel în rezervă.
Fata frumoasă din Botoșani, studentă la Strasbourg: Când am pășit prima dată în universitate mi-au dat lacrimile. Mi se pare că trăiesc un vis - GALERIE FOTO
A terminat liceul cu 10. Cântă, scrie, iubește portul popular și, între o olimpiadă națională și un spectacol de folclor, a știut mereu să așeze un zâmbet, o vorbă bună, o felie de bucurie pentru cei din jurul ei. A fost acceptată la 9 dintre cele 10 universități din Franța, la care a aplicat. Astăzi, Andreea este studentă la Universitatea din Strasbourg.
”Nababii” de la stat: leafă de 5.000 de euro pentru fiecare șef politic al CJ-ului
”Vă spun cu toată sinceritatea și toată responsabilitatea acest lucru: nu sunt atât de mulți, că 50% ar trebui dați afară, sub nicio formă”. Afirmația aparține ministrului Muncii, Marius Budăi, care a făcut referire la bugetari, arătând că aceștia se sacrifică la locul de muncă.
3.000 de lei costă un topor în cap la Botoșani! Criză în fața judecătorului
Conflictele în care sunt utilizate pe post de arme albe diverse obiecte agricole se petrec în mediul rural mai ales. Instanțele de judecată de la Botoșani sunt asediate de procese prin care se judecă omoruri, tentative de omor sau loviri și alte violențe. Șochează mai ales cruzimea de care dau dovadă cei implicați. Oameni de la țară cu mâini bătătorite și muncite și fețe arse de soare. Majoritatea semi-analfabeți.  
POVESTE ȘOCANTĂ: O botoșăneancă de 31 de ani a născut 10 copii! Primii trei făcuți cu un bărbat cu 56 de ani mai mare decât ea, restul cu… liniuțe
Povestea unei femei din Botoșani șochează. La 31 de ani, neșcolarizată probabil și cu un mod de gândire mai mult decât simplist, botoșăneanca a complicat viețile a 9 ființe: copiii ei.
Florin Țurcanu revine în politică! STRATEGIA cu care îi vrea pe Flutur primar și Achiței șef la Județ: Hai să încercăm, chiar nu știm să mai facem politică? FOTO& VIDEO
După patru ani de zile în care a avut cel mult o postare pe Facebook, fostul președinte al Consiliului Județean Botoșani se implică din nou în politică. O face împreună cu soția sa, fostul deputat Roxana Anușca Țurcanu, și cu o sumedenie dintre foștii colaboratori din cadrul PNL sau alți politicieni „dobândiți” din ALDE.
Un fost președinte de partid își vinde „averea” cu aproape 400.000 de euro – FOTOGALERIE
S-a detașat de viața publică și a ieșit din administrație și politică iar acum pare că își dorește să își vândă și afacerea pe care o are în municipiul Botoșani și care-i servește și drept locuință.
Primarul de la Vorniceni scos VINOVAT în acte pentru că a îndrăznit să moară pe scările spitalului – DOCUMENT
Când a început să se simtă rău, Toader Leampăr, fostul primar al comunei Vorniceni, a cerut ajutor de la prima unitate medicală care i-a ieșit în cale. În cazul lui a fost Secția Exterioară Săveni, unde nu exista niciun medic la serviciu. Toader Leampăr nu avea de unde să știe asta. Și nici că trăia ultimele clipe din viața lui pentru că, probabil, ar fi reacționat cu totul altfel. Poate nu ar mai fi intrat deloc în acest așa zis spital.
Haos popular la partid: președintele s-a (re)apucat de afaceri, înlocuitorul a plecat după o săptămână, iar senatorul s-a tot gândit
Cu două săptămâni înainte de începerea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, la unul dintre partidele parlamentare din Botoșani domnește haosul. Și nu, nu este vorba despre ALDE.
Casieră de la Locativa prinsă furând din încasările societății! Modifica chitanțele clienților și lua din banii botoșănenilor
Situație gravă înregistrată la una dintre societățile aflate sub tutela Consiliului Local Botoșani. Una dintre angajate a fost prinsă sustrăgând diverse sume din încasările unității. A fost cercetată penal și mai apoi procurorii au trimis-o în judecată.
Fenomenul ”Hoața din hipermarket”: Zeci de botoșănence fură din Carrefour & Kaufland fără să pățească ceva
Fetele fură mai ceva decât băieții. Diferențiat pe vârste, femeile întrec bărbații la tentativele de a sustrage bunuri mai ales din hipermarketuri, unde rafturile sunt răsfirate pe o suprafață vastă și cu spațiu suficient pentru a dosi lucruri prin geantă sau sub articolele vestimentare.
Elev de la Seminar bătut de-un băiat cu 8 clase! Bătăușul a pândit în total 11 adolescenți pe care i-a urmărit și i-a lovit
În total, acestui tânăr care pare că și-a pierdut calea cea dreaptă în viață, i-au căzut victime 11 elevi de la diferite unități de învățământ din municipiu.
ADMINISTRAȚIE la Botoșani: Instituție cu doar 30 de angajați condusă de TREI directori
Noile reglementări legislative care au intrat anul acesta în vigoare, în guvernarea social-democrată, aduc o serie de anomalii administrative în instituțiile publice de la Botoșani. 
O tânără fotomodel din Botoșani reprezintă România la “Miss Europe Continental” în rochițele unei creatoare tot din Botoșani – GALERIE FOTO
La numai 25 de ani are deja peste un deceniu de experiență în modelling, însă cea mai mare provocare a carierei vine în această toamnă. Originară din Hârlău, dar mutată practic la Botoșani de câțiva ani, Georgiana Huțanu va concura pentru România la “Miss Europe Continental”.
Bărbat căsătorit cu doi copii acasă, șantaj ordinar cu o elevă: viol și pornografie infantilă – GALERIE FOTO
Un bărbat din Botoșani, căsătorit și tată a doi copii, a fost ridicat ieri la amiază de procurorii Direcției de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Botoșani și polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalități Organizate.
Fetiță de 9 ani, fără centură, moartă în mașină! Mama ei la volan a supraviețuit, în urmă au rămas pete de sânge și rucsăcelul roz – GALERIE FOTO
În urmă cu câteva zile, Ana, o asistentă SMURD a fost nefericita martoră la decesul unei fetițe găsită în stop cardio-respirator, la un accident rutier. Copila nu era prinsă în centură de siguranță. Părinții ei, da. A murit la spital.
DELAPIDARE la o sală de jocuri de noroc din Botoșani, angajată condamnată la închisoare
O tânără din Botoșani a fost anchetată de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătorie, iar mai apoi trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Sunteți mulțumiți de serviciile medicale prestate în spitalele din Botoșani?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Nu știu cine o să fie prefect. E clar că nu știu cine o să fie prefect. Dar cred că nu e un lucru simplu să fii prefect.  Este bine, indiferent de relațiile personale pe care le am cu cineva în momentul de față, cred c ...
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.7556 lei
USD
Dolarul SUA
4.2732 lei
CHF
Francul elveţian
4.3243 lei
GBP
Lira sterlină
5.5125 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9319 lei
XAU
Gramul de aur
204.4044 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2458 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4380 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9202 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2526 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1853 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6366 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.