Știrea zilei
Ţurcanu i-a „confiscat” o investiţie de 600 miliarde lui Ţâbuleac - FOTOGALERIE
Preşedintele Consiliului Judeţean şi-a însuşit una dintre cele mai mari investiţii derulate la nivel de Botoşani din fonduri europene. Reabilitarea Spitalului Judeţean, lucrare totală de 61 milioane de lei realizată prin Programul Operaţional Regional, a început să se realizeze în 2010, când actualul şef al CJ era deputat. Cu toate acestea curtea de la „Mavromati” tocmai  a fost înţesată cu pancarte prin care oamenii sunt anunţaţi că modernizarea este făcută de… Florin Ţurcanu.
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu

Lucrările au început în urmă cu doi ani

„Acest obiectiv este realizat de către Consiliul Judeţean Botoşani prin preşedinte Florin Ţurcanu”, scrie pe pancartele care s-au montat la intrarea principală în spital, dinspre strada Marchian, în apropierea intersecţiei cu bulevardul Mihai Eminescu şi vis-a-vis de Casa Tineretului. Şi aceasta în condiţiile în care studiul de fezabilitate a fost făcut pe timpul lui Mihai Ţâbuleac, iar contractul de finanţare cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a încheiat pe 27 octombrie 2010. Contribuţia Uniunii Europene este de 41,9 milioane de lei, cea a Guvernului de 6,4 milioane, iar a beneficiarului de 12,7 milioane lei. Când a preluat preşedinţia CJ Florin Ţurcanu a găsit aproape finalizate lucrările la unul dintre corpurile unităţii medicale, acolo unde actualmente deja s-au mutat doctori, asistente şi pacienţi.

"Oamenii nu trebuie să fie informaţi?"

Noul şef al CJ recunoaşte că nu a avut nici un merit în accesarea proiectului, dar crede totuşi că este firesc să îşi treacă numele pe acesta. „Proiect realizat de Consiliul Judeţean prin preşedinte Florin Ţurcanu! Proiectul este realizat acum. Proiectul se realizează acum, da? Nu ştiu ce era gata, ce nu era gata, nu era făcută nici o plată. Nu se realizează proiectul acum, oamenii nu trebuie să fie informaţi? Eu reprezint legal Consiliul Judeţean”, a explicat Florin Ţurcanu. Întrebat de ce, în acest caz, nu a trecut şi numele vicepreşedinţilor CJ, acesta a răspuns că aceştia nu sunt aleşi uninominali, ca în cazul său. În bulevardul Mihai Eminescu, peste drum de Spitalul Judeţean, s-au finalizat lucrările la Casa Ventura, fostul sediu al Filarmonicii de Stat. Cel puţin deocamdată acolo nu a apărut nici o pancartă că s-ar fi modernizat „prin preşedinte Florin Ţurcanu”. Culmea este că montarea pacncartelor în cauză vine după ce la preluarea mandatului de preşedinte al CJ Florin Ţurcanu s-a plâns de situaţia dezastruoasă pe care i-a lăsat-o Mihai Ţâbuleac şi de corecţiile financiare care ar fi fost aplicate instituţiei tocmai pe derularea investiţiilor europene.
CITEŞTE TOCMAI ÎN CE AN A FOST INIŢIAT PROIECTUL:
14 milioane de euro pentru Spitalul Judeţean

Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 2
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 3
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 4
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 5
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 6
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 7
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 8 AFLĂ ZIUA ÎN CARE ŢÂBULEAC ŞI UDREA AU SEMNAT CONTRACTUL:
 14 milioane de euro pentru "Mavromati" după o semnătură a Elenei Udrea
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 10
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 11
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 12
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 13
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 14
Spitalul Judetean pancarta Florin Turcanu 15
Casa Ventura Botosani reabilitata
VEZI ŞI:
 Asalt cu peste 100 de oameni la Spitalul Judeţean – GALERIE FOTO
Școli cu blazon din județul Botoșani! Notele mici ale elevilor de sub numele mari ale personalităților: Pentru mine, asta înseamnă genocid. Pentru că eliminăm 40% din populația țării
Un adevărat genocid. Astfel caracteriza un academician situația în care se află școala în care învață copiii satelor. Iar la Botoșani notele obținute de elevi la Evaluarea Națională fac parte din acest tablou trist al societății românești. Un tablou în care, fără să exagerăm, se întrevede viitorul nostru ca popor.
TREI primari PSD scoși din ATOP pentru incompatibilitate și puși să dea înapoi banii pentru ședințe - DOCUMENT
Un raport al Curții de Conturi întocmit în 2020, pentru anul financiar trecut, a lăsat incompletă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică (ATOP), o structură finanțată de Consiliul Județean care are ca scop general luarea de măsuri pentru menținerea ordinii și liniștii publice în județ.
Alt botoșănean mort după sedare: Mi-l îngropi dezbrăcat, ca pe un nu știu cum, în pielea goală, într-un sac? Spitalul: Halucinații, depresie, delir la pacienți
„Asta este povestea noastră…(plânge în hohote n.r.), nu a vrut să meargă, mi-a spus: eu dacă merg în spital, iau COVID. Și așa a fost, așa a fost… Nu știu ce să zic. El a fost candidatul ideal. Avea glicemie mai mare, avea tensiune, era supraponderal. Dar nu a avut nici un simptom de COVID de acasă, din astea trâmbițate” – Mihaela Pietrariu, soția unui botoșănean mort la Spitalul Județean.
Alt gagiu, care de data asta a OMORÂT un om! Un șofer de 23 de ani și-a abandonat victima în șanț și a plecat acasă – GALERIE FOTO&VIDEO
Ziua de duminică a însemnat pentru polițiștii botoșăneni una de luptă continuă. Un accident mortal cu fugă a pus toate echipajele în alertă pentru găsirea făptuitorului. În mai puțin de 12 ore, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean l-au identificat în județul vecin. Acasă.
Profesoara condamnată la închisoare cu suspendare pentru banii unei fetițe cu handicap vrea gradație de merit: Nu e moral, și noi suntem conștienți
Situație revoltătoare înregistrată la Botoșani. Un fost inspector școlar, actualmente profesor la o unitate de învățământ din municipiu, condamnat la închisoare cu suspendare și muncă în folosul comunității, a depus dosar pentru gradație de merit, o distincție acordată cadrelor didactice cu performanțe deosebite în pregătirea elevilor.
Cu experiență de peste 20 de ani: CINE este noul subprefect al Botoșaniului: Este o funcție cu responsabilitate foarte mare
Începând cu data de vineri, 12 iunie 2020, printr-o Hotărâre de Guvern, Botoșaniul are doi subprefecți. Învestirea celui de-al doilea, în persoana Laurei Cronț, a avut loc într-un cadru restrâns, sâmbătă, 14 iunie. Un nume nou, de altfel, printre persoanele cu funcții de conducere de la Botoșani.
BĂTĂLIE incredibilă pe postul Minodorei Vasiliu de la DSVSA, listă lungă cu oameni care îi vor biroul
Postul eliberat de Minodora Vasiliu la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) face cu ochiul multor aspiranți care au obosit să se tot afle pe lista de așteptare ce a rămas neatinsă mai bine de un deceniu.
Pacienți SEDAȚI și cu telefoanele închise de personalul medical! Au murit în saloane, familiile acuză, tăcere din partea spitalului
Finalul săptămânii trecute a fost marcat la Botoșani de cea mai lungă listă cu oameni morți din cauza virusului SARS-COV-2. Cinci decese într-o singură zi, trei femei și doi bărbați. Toți se aflau pe secția ATI a Spitalului Județean Mavromati.
Uvertura Mall s-a redeschis cu restricții și mari reduceri: restaurante fără food-court, terasă renovată și o mulțime de afișe – GALERIE FOTO
Noua etapă de relaxare intrată luni, 15 iunie 2020, în vigoare include și redeschiderea marilor centre comerciale. Astfel, începând de ieri dimineață, după aproape trei luni, și-a reluat programul și Uvertura Mall.
inpuff.ro
Loading...
Botoșănenii s-au săturat să stea în casă și pleacă în vacanțe: Litoralul, la mare căutare - CUM sunt prețurile
După luni bune în care botoșănenii și românii în general au fost nevoiți să stea în case, odată cu relaxarea măsurilor, unii dintre ei au început să plece în concedii. Sau măcar să și le planifice, semn că pandemia nu-i mai sperie.
Scandal politic la Botoșani pentru un viceprimar cu fundu-n două bărci! Țurcanu acuză prefectul de simpatii liberale
Încep să se încingă spiritele printre politicienii de la Botoșani, mai ales în prag de alegeri locale când au loc practic cele mai multe conflicte din toți anii de administrație locală. Viceprimarul de la Dângeni, care s-a pozat alături de familia ALDE, a fost exclus din PNL și nu poate ataca decizia în instanță. De aici a pornit un tăvălug de acuzații.
Președinte de partid la 35 de ani! Botoșaniul are un nou lider politic: Fondurile sunt puține, nu prea avem ce împărți
Cea mai... verde formațiune politică din România are un nou lider la Botoșani. Începând cu data de 20 martie, filiala județeană a Partidului Ecologist Român este condusă de Adrian Lupu.
Vă linșez!!! Amendă uriașă pentru un post TV central după amenințări fără precedent la adresa primăriței de la Ipotești
Postul B1 a fost amendat cu 20.000 de lei de către Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) după o ieșire verbală violentă a unui realizator la adresa primarului comunei Mihai Eminescu.
Botoșaniul, în fruntea unui top dureros: Oamenii care au salvat oameni până au… murit!
După luni bune în care COVID-ul a pus stăpânire pe întreaga țară, Botoșaniul este în fruntea unor clasamente dureroase. Dacă în celelalte articole din Botoșăneanul ne-am referit la numărul de cazuri și de decese, astăzi este despre ei, eroii, care au murit pe frontul de luptă cu noul coronavirus.
Loading...
Premieră politică în sănătate: Edilul de la PSD numește manager de spital un consilier de la PNL cu care s-a bătut în campanie
După mai bine de o săptămână, interval în care unitatea medicală a avut conducere provizorie în urma demisiei medicului ce îndeplinea această prerogativă, s-a luat o decizie în privința următorului director.
Veștile bune despre autobuzele noi, puse puțin la păstrare! Eltrans nu are șoferi după scandalul din Consiliul Local și nici licență de traseu - FOTO&VIDEO
Începutul săptămânii era marcat la Botoșani de sosirea autobuzelor turcești care vor înlocui istoricele tramvaie care aproape că-și dau duhul zi de zi, pe străzile orașului. Patru din cele nouă autobuze au fost aduse din portul Constanța, într-un mult așteptat aer al schimbării.
Ada, come back! Fosta șefă a educației revine la Inspectoratul Școlar Județean
Schimbările pe care liberalii doresc să le facă în fruntea instituțiilor de învățământ nu se opresc doar la Casa Corpului Didactic (CCD), acolo unde în urmă cu o săptămână au înlocuit directorul.
De la minister la… calculator! Liberala Magda Roman s-a angajat la o instituție din Botoșani
Experiența profesională la Ministerul Transporturilor nu a durat extrem de mult pentru tânăra liberală care este și consilier județean.
Presupusul șofer din Audi NU are permis în România, a amenințat cu bătaia un polițist: Îți f... una de îți sar ochelariiVIDEO & GALERIE FOTO
Primele cercetări efectuate de oamenii legii față de tânărul despre care se bănuiește că se afla la volanul decapotabilei care a provocat accidentul de o rară violență de luni seară au scos la iveală un lucru extrem de important.
Din ciudățeniile COVID-ului! Bebeluș din Botoșani depistat pozitiv la două teste, mama a ieșit negativ
Modul de răspândire și acțiune la unii pacienți a infecției cu SARS-COV-2 continuă să ridice semne de întrebări specialiștilor. Unele persoane duc boala pe picioare cu simptomatologie rămasă la nivel minimal. Alții, fără afecțiuni pre-existente, mor brusc. Și iată, sunt persoane care intră în contact cu bolnavi și nu iau virusul.
bai asta de sus nu te supara da nu te cred fratioare ca ai rate la banci daca nu stii cat au crescut in ultimile % luni din cauza instabilitatii si prostiei USL ...euro a crescut din cauza imbecilului de crin care l-a santajat pe ponta dotore...USL = minciuna+prostie+fanfaronada
22 octombrie 2012, 00:11
Golania asta este in contradictie cu conditiile impuse de programul REGIO . Am asa o senzatie ca tante UE o sa se sesizeze si o sa ne ceara banii inapoi . Adica "imparatul" cu campania electorala (caci de fapt asta este :campanie electorala pe sest) iar noi "plebeii vom scoate banii din buzunar ca sa-i returnam la tante UE .A fost rau cu PDL da-i mai rau cu USL .
21 octombrie 2012, 22:00
ptr "tot noi"Exact pe asta se bazeaza si USL-isti. Sa nu faci ce a zis Udrea :"O sa ne regrete lumea!"Stai stramb si judeca drept. Nu au vrut nici cei din PDL sa ia aceste masuri. Nu a fost alta solutie.
21 octombrie 2012, 20:50
ma! oricum nu votez cu pdl-ul portocaliu de acum inainte nici daca ma tortureaza Ponta si Crin! ce-am tras cu pdl-istii la guvernare ...nu-mi mai trebuie niciodata...ratele la banci cresteau cand salariul meu si pensiile alor mei scadeau! nu mai zic de tva!...m-am jurat ca nu mai votez cu portocalii!
21 octombrie 2012, 03:27
Rau cu PDL dar mai rau cu USL . Macar fostii erau baieti cititi si cu "studii pe bune" . Pe cind aistea ?
20 octombrie 2012, 23:41
Si ce ar trebui sa intelegem din panourile respective? Ca dl. Turcanu s-a opus si C.J. a trebuit sa treaca "prin" el ca sa faca lucrarile?
20 octombrie 2012, 22:00
Din nefericire soarta judetului pe cel putin 4 ani a fost hotarata prin ura si prostie, prin manipularea grosolana a unor institutii media si in special a televiziunilor mai ceva ca in 1989 cand ne-am omorat soldati cu soldati si civili cu cilvili fiind in mintea noastra mari revolutionari.La alegerile din acest an "revolutionarii" au ucis prezentul dar ce e mai grav viitorul nostru dand judetul pe mana smecherilor comunisti reveniti sub plapuma USL dar si a toparlanilor imbogatiti peste noapte dar care prin minciuna si manipulare au profitat de necazul si durerea populatiei trecuta prin criza...Aceste randuri nu sant pentru cei necajiti si de multe ori si fara o educatie politica sau civica ci pentru acei "revolutionari" care s-au lasat condusi de ura si razbunare nu de luciditate .Criza ne-a secatuit pe toti dar suferinta noastra a fost inutila prin raul pe care l-am facut aducand la conducerea Botosaniului nepriceperea, lacomia si prostia USL!
20 octombrie 2012, 14:58
eeeeeee...panouri sunt putine! vreo 3! poze multe !:)Sergiule! ce nu intelegi? intre colegii de partid e voie cu dintrastea!
20 octombrie 2012, 10:45
Asa va trebuie botosaneni, ati ales BINE! Actualul presedinte isi arga merite care nu-i apartin! Ati ales un agramat, un cioban in tara lui Eminescu! Ati ales la gramada, nu ati omul, ati ales un ncioban care si-a lasat sotia, traieste cu un pe care o vrea senator, si-a pus neamurile in finctii de copnducere! Refuy sa cred ca toti sintem la fel cu cel care ne conduce din fruntea judetului! Mai reparati ce puteti in ndecembrie!
20 octombrie 2012, 10:23
INTERESANT DE INVESTIGAT, CRED EU, AR FI SI CAT AU COSTAT ACESTE ZECI DE PANOURI PUBLICITARE SI , MAI ALES, CINE A PLATIT PENTRU ELE. AU FOST PLATITE DIN BUZUNARUL LUI TURCANU SAU DIN BUZUNARELE BOTOSANENILOR?
20 octombrie 2012, 09:29
zenda.ro
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Faceți-l așa cum e că, dacă se ajunge la exproprieri, nu se mai termină nici într-o sută de ani drumul ăsta. Faceți-l așa și după aceea vedem noi și cu a treia bandă”,Cristian Achiței, deputat, despre drumul ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8378 lei
USD
Dolarul SUA
4.3085 lei
CHF
Francul elveţian
4.5522 lei
GBP
Lira sterlină
5.3598 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0080 lei
XAU
Gramul de aur
245.7662 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2489 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3768 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9856 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1736 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6492 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.