Știrea zilei
Un primar şi-a imputat singur banii cheltuiţi aiurea şi mai are şi proces pentru asta - DOCUMENT
Primari care să-şi dea singuri bani şi pământ au tot existat, dar unul care să îşi ia din propria iniţiativă ceea ce a cheltuit eronat nu prea s-a mai văzut. S-a întâmplat la o primărie din mediul rural, acolo unde Camera de Conturi Botoşani a constatat că o sumă de 7.186 de lei a fost consumată nelegal. Primarul a încercat să o recupereze de la… el.

Primaria Avrameni

Camera de Conturi a decis că a dat nelegal benzină la postul de poliţie

În ianuarie 2010, în urma unui control efectuat la Primăria Avrămeni, Camera de Conturi Botoşani a dispus recuperarea a 1.823 litri de benzină predată de instituţie postului de poliţie din localitate. De asemenea, controlorii financiari au hotărât suspendarea aplicării măsurii din protocolul de cooperare încheiat în 2008 între Consiliul Local Avrămeni şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean prin care s-a Ioan Carnu primar Avrameni stabilit asigurarea de către comună a unei cantităţi lunare de 50 litri carburant pentru autoturismul aflat în dotarea postului comunal, deoarece ar fi contravenit reglementărilor legale din domeniul financiar-contabil.

Primarul decide că el trebuie să plătească prejudiciul

În septembrie 2010, Neculai Iurcu, contabil şef şi fost primar la comuna Avrămeni, a întocmit un referat pe mai puţin de şapte rânduri prin care… „am constatat că până la data prezentului referat nu a fost dusă la îndeplinire măsura prevăzută la pct.II prin care se stabilise recuperarea sumei” şi, în consecinţă, „propun primarului comunei Avrămeni, judeţul Botoşani, luarea măsurilor care se impun pentru ducerea la îndeplinire a acestei măsuri”. La două zile de la întocmirea referatului, pe 29 septembrie 2010, se emite actul cu titlul „Dispoziţie privind imputarea sumei de 7.186 lei domnului Ioan Cârnu”, nimeni altul decât primarul de la acea dată al comunei. Primul articol este cât se poate de clar: „se impută suma de 7.186 lei domnului Ioan Cârnu”, la cel de-al doilea articol menţionându-se că de la 1 octombrie 2010 şi până la 30 iunie 2012, deci până la terminarea mandatului, „se va reţine lunar suma de 342,2 lei până la recuperarea integrală a prejudiciului creat”. Dispoziţia este semnată de… primarul Ioan Cârnu. 

Dar nu mai dă nici un leu şi i se deschide proces

Minunea administrativă se opreşte însă aici fiindcă, în realitate, dispoziţia prin care fostul primar de Avrămeni îşi imputa singur banii nu a fost pusă niciodată în aplicare. Ioan Cârnu a pierdut alegerile anul trecut şi văzând că la aproape un an de la terminarea mandatului nu a achitat nici un leu, Primăria Avrămeni i-a deschis proces. Acţiunea s-a depus pe 13 februarie 2013 şi în cererea de chemare în judecată se menţionează că, „pârâtul, cu rea credinţă a declarat la controlul auditorilor Curţii de Conturi că va plăti eşalonat suma respectivă, dar din data de 11 iulie 2012 şi până în prezent nu a mai achitat nici o sumă de bani, aşteptând probabil să treacă perioada în care mai poate fi urmărit pentru achitarea acesteia”.
Deşi ne-am deplasat luni de două ori la Avărmeni, nu i-am găsit nici pe fostul primar Ioan Cârnu şi nici pe actualul primar Ioan Bucatariu, acesta din urmă transmiţând prima dată telefonic că este plecat din localitatea, pentru ca a doua oară să nu mai răspundă la telefon.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
REPORTAJ : Primar - felcer beteag peste un sat anemic

RĂSPUNS în bătaie de joc de la Administrația Bazinală, pensionarul Mețler cu „protecție” și după ce ”l-a luat... apa”
Scandalul izbucnit în cadrul Agenției Naționale a Apelor Române (ANAR) cu privire la o serie de angajări revoltătoare ale unor persoane incompetente sau cu grade de rudenie la nivel înalt, continuă să ridice o mulțime de semne de întrebare.
MODIFICĂRI în Botoșani: Poliția poate ridica mașinile din parcările concesionate, familiile cu mai multe locuri de parcare rămân doar cu UNUL singur
În sala Mihai Eminescu a avut loc luni o dezbatere publică pe marginea regulamentului de gestionare al parcărilor din municipiu.
Audit la ”TBC”: Pază de la Suceava & mașină de spălat din Italia recepționată înainte să ajungă la Botoșani - DOCUMENT
Noul manager de la Spitalul de Pneumoftiziologie din subordinea municipalității botoșănene a preluat conducerea unității medicale de la începutul acestei luni și susține că a găsit lucruri făcute sub sau la limita legalității. În completarea celor afirmate, are ca instrument justificativ un raport de audit pentru activitatea din anul 2020.
Primul muzeu multimedia de la Botoșani, amenajat sub pământ – IMAGINI spectaculoase despre cum va arăta – VIDEO & FOTO
Este posibil grație unui proiect cu finanțare europeană implementat alături de parteneri din Ucraina. Inițiativa aparține Primăriei municipiului Botoșani, prin serviciul de programe europene din cadrul instituției, care a atras finanțarea.
Fetițe gemene în vârstă de patru ani adoptate de o familie din Botoșani
Mai multe familii din Botoșani s-au întregit și au primit o undă de speranță chiar și pe timp de pandemie. Au reușit să adopte copii aflați în grija Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
S-au supărat eroii în halate albe, guvernanții le-au promis mai mulți bani decât primesc deja și i-au „păcălit”, pacienții le mor în spitale, dar asta contează mai puțin
Prima ședință reunită după nefastul an pandemic 2020 la Prefectura Botoșani le-a fost cumva dedicată salariaților din sistemul sanitar botoșănean. Cunoscuta Comisie de Dialog Social (CDS) care în vremurile de normalitate se întrunea trimestrial și în cadrul căreia erau dezbătute tot felul de probleme întâmpinate de bugetari. Pentru că privații nu beneficiază de atât de multe drepturi precum cei din sistemul public.
”Gentlemen's agreement” la Nova Apaserv! Directorul „providențial” al liberalilor a deblocat într-o săptămână conturile societății
Ținta propusă în primele zile de la preluarea conducerii societății Nova Apaserv a fost deblocarea conturilor și efectuarea plăților restante urgente. Compania risca să fie deconectată de la electricitate și astfel nu mai putea furniza servicii către populație. Aceasta în condițiile în care salariații sunt neplătiți de deja două luni.
De manual: Cum ajungi șefă de centru la un concurs închis doritorilor din afara instituției - DOCUMENT
Persoana care ocupă temporar funcția de șef al Centrului Social de Urgență (CSU) din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) se află în situația favorabilă de a se definitiva pe funcție.
Trei oameni de afaceri, o fostă primăriță și un subsecretar de stat - pentru subprefect la PNL – LISTA
Dacă pentru funcția de prefect lucrurile s-au tranșat relativ repede în PNL Botoșani după ce organizația județeană a obținut postul în cadrul coaliției, oarecum paradoxal, pentru subprefect lucrurile par mai complicate. Sau cel puțin sunt mai mulți doritori.  
Loading...
Concertul de Ziua Îndrăgostiților pe scena Filarmonicii din Botoșani: Bravo!!!, au strigat domnii / Cam mult, au șoptit doamnele - GALERIE FOTO&VIDEO
Spectacol mai puțin obișnuit, sâmbătă seara, pe scena Filarmonicii ”George Enescu” din Botoșani.
Un medic botoșănean efectuează operații revoluționare în Belgia cu o cască de realitate augmentată dezvoltată de Microsoft și NASA – GALERIE FOTO
”Nimeni nu-i profet în țara lui” este un proverb cu aplicabilitate tot mai dureroasă în România. Și se resimte și mai pregnant în Botoșani, județ părăsit de zeci de mii de oameni plecați să-și găsească un rost în străinătate. Din nefericire, pierdem astfel tot mai multe minți luminate, oameni care dacă ar fi rămas pe aceste meleaguri poate că ar fi reușit să urnească lucrurile și în acest colț uitat de lume.   
Plecări și demisii pe capete la Modern Calor, avem director interimar
Compania de termoficare a orașului se află în plin proces de reorganizare a echipei de management după ce nu mai puțin de trei dintre cei șapte șefi au părăsit unitatea.
AFACERILE macabre cu bunurile statului, înfloritoare la Botoșani, locurile care se vând abuziv cu mii de euro
Botoșăneanul semnala fenomenul în urmă cu patru ani de zile, iar de atunci aproape că nu s-a schimbat nimic. Site-urile de vânzări sunt pline de anunțuri prin care se scot la vânzare locuri de înhumare din cimitirele statului.
Cum să pierzi șefia de la ”Apă” după ce ai avut 5 membri în CA din 7: Uluitoarea poveste în care Șoptică și Țurcanu au răsturnat PSD-ul cu... Pro
Propulsarea unui director liberal la conducerea SC Nova Apaserv SA în condițiile în care acționar majoritar al societății este Consiliul Județean, instituție cu președinte, vicepreședinte și administrator public de la PSD, a fost posibilă datorită unui plan pus la cale de PNL la care s-au raliat Pro România și ALDE.
Loading...
Șeful de la Cantina de Ajutor Social și bucătăreasa șefă NU au demisionat! Pur și simplu au fost anunțați să NU mai vină la serviciu – DOCUMENT
După publicarea articolului referitor la plecarea a doi angajați din cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS) Botoșani, unul dintre cei care s-au trezit cu contractul de muncă încetat a dorit să clarifice public modul în care s-a realizat încheierea relațiilor de muncă.
Viteji și vocali doar pe Facebook! Oficial, majoritatea pacienților care au fost internați la Mavromati NU au dat șpagă sau NU au cumpărat medicamente
Peste 2.000 de pacienți sunt internați lunar la Spitalul Județean Mavromati. Puțini sunt însă cei care își exprimă oficial opinia cu privire la serviciile oferite de către cea mai mare unitate medicală din județ.
Omul lui Țurcanu de la ALDE a preluat Partidul AUR la Botoșani: Ne-am strâns mâna
O mișcare surprinzătoare pe scena politică botoșăneană a avut loc la mijlocul acestei săptămâni. Conducerea națională a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a desemnat un nou președinte al organizației județene. Și nu este vorba despre independentul care discutase pe această temă cu liderii de la București, ci de membrul altui partid.
Costel Șoptică și-a luat înapoi prefectul și un subprefect! Vot și jocuri de culise pentru posturile din Prefectură
PNL a obținut trei posturi de conducere în Prefectură, a pierdut unul și intră în marea bătălie pentru alegerea persoanelor care le vor ocupa, în cazul a cel puțin două dintre ele. Vineri, 5 februarie 2021 membrii Biroului Politic Județean (BPJ) din cadrul PNL Botoșani vor vota pentru susținerea politică a prefectului, fie el același sau altul.
Șeful de la Cantina de Ajutor Social și bucătăreasa șefă au renunțat la posturi după scandalul care se lasă cu un proces colectiv
Acțiunea fără precedent a oamenilor străzii de la Botoșani care și-au arătat intenția de a deschide un proces colectiv împotriva Direcției de Asistență Socială (DAS) a municipalității botoșănene s-a soldat cu ieșirea din sistem a doi angajați care au fost implicați direct în furnizarea meselor pe timpul carantinei.
SURSE: Fost candidat la locale și parlamentare aproape să ocupe o funcție care a avut un singur deținător în istoria județului
Un social democrat specializat pe fonduri europene ar urma să preia funcția de administrator public al Consiliului Județean.
Am ras copios dupa citirea acestui articol. Acest om a platit suma de 5000 ron si exista o chitanta, va spun foarte sigur, deci... ati cam gafat-o.... . Mintiti poporul!!!
28 aprilie 2013, 21:49
Din surse sigure va spun că a achitat 5000 ron si se pare că isi va recupera suma deoarece a fost o decizie abuzivă a curţii de conturi. Ziaristii să se informeze mai bine.
23 aprilie 2013, 21:11
Bai dar uitati ca n-a dat nici o para chioara.
23 aprilie 2013, 16:10
e clar k nimeni nu ar face ceea ce a facut primarul respectiv!Felicitarile mele domnule Carnu
23 aprilie 2013, 14:33
Un om cu demnitate. Cati primari ar face lucrul asta?
23 aprilie 2013, 12:35
ha,ha...asta e buna. mi-a placut articolul.
23 aprilie 2013, 02:55
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Le-am și spus (n.r reprezentanților Spitalului Județean Mavromati), numai la Penitenciar se interzice folosirea telefoanelor. Este un drept constituțional și le-am atras atenția vizavi de acest lucru”Dan Nechifor, prefect ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8747 lei
USD
Dolarul SUA
4.0535 lei
CHF
Francul elveţian
4.4161 lei
GBP
Lira sterlină
5.6329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7924 lei
XAU
Gramul de aur
225.4539 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2316 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3414 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1571 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2041 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6555 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.3 o C
Dorohoi
1.3 o C
Bucecea
1.4 o C
Darabani
1.1 o C
Saveni
1.3 o C
Ştefăneşti
4.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.