Știrea zilei
Valul patru la Botoșani: Coadă de ambulanțe la Urgențe, așteptări cu orele în containere și personal cerut de la București – GALERIE FOTO

Situația epidemiologică de la nivelul județului Botoșani se înrăutățește de la o zi la alta. Sunt peste 100 de cazuri raportate în 24 de ore, iar spitalele sunt pline de pacienți infectați. Și pentru prima dată în valul patru avem și două sate carantinate și anume Roma și Tudora.

Spitale pline de pacienți

 

 

Autoritățile sanitare susțin că în unitățile medicale locurile destinate pacienților COVID sunt ocupate la maximum. Nici pe secția ATI a Spitalului Județean „Mavromati” nu mai erau paturi disponibile în dimineața zilei de joi, 23 septembrie 2021, 15 pacienți infectați fiind internați acolo. Și sunt alții care așteaptă eliberarea locurilor pe Reanimare.

 

"Toate locurile sunt la maximum, inclusiv ultimele 60 paturi care sunt deschise pe Medicală I acum două zile. Foarte târziu se prezintă pacienții la spital, o săptămână, două de când au simptome. Puțini sunt cei care vin imediat cum simt că ceva nu e în regulă. Vin într-o formă medie spre gravă, sunt decompensați și e nevoie de internare”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani

 

 

 

Pacienții cu orele în containere

 

 

Din cauză că nu sunt locuri în spitale, se așteaptă și foarte mult timp în containere. În urmă cu două săptămâni, pacienții stăteau în containerele amenajate în parcarea Spitalului Județean „Mavromati” și peste 10 ore. Acum timpul s-a mai redus, însă există în continuare nemulțumiri din partea botoșănenilor.

 

Și investigațiile sunt de durată, susțin cadrele medicale și de aceea se și așteaptă foarte mult.

 

"Pacienții sunt de internat, merg la investigații, merg la examen Boli Infecțioase și se întorc cu recomandare de internare. Dacă nu sunt locuri la Boli Infecțioase sunt redirijați la Spitalul Județean”,

Monica Adăscăliței, director DSP Botoșani.

 

Autoritățile au solicitat containere specializate de la Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).

"Am făcut o adresă și așteptăm răspuns de la București pentru degrevarea aglomerației din Unitatea de Primiri Urgențe"

Dan Nechifor, prefect

 

 

 

Curg apelurile la Ambulanță

 

Între timp, ambulanțele de la Serviciul Județean de Ambulanță (SAJ) fac coadă la Urgențe, aduc pacienți de la domiciliu, îi transferă la Secția de Boli Infecțioase sau la alte spitale.

 

Cadrele medicale fac apel către botoșăneni să meargă și la medicul de familie pentru a primi tratament din timp și astfel starea lor să nu se agraveze.

 

"140 de apeluri au fost în ultimele 24 de ore, cea mai parte pentru pacienții COVID. Ei sunt transportați nu doar de la domiciliu la spital, ci și între spitale. E o problemă pentru că pacienții nu se adresează medicului de familie, deși legislația este foarte precisă și spune că un om care are simptomatologie minoră să se adreseze medicului de familie”,

Nicușor Curteanu, purtător de cuvânt SAJ Botoșani

 

 

Directorul DSP, Monica Adăscăliței, a făcut solicitare la București cerând personal suplimentar și anume patru medici ATI, trei infecționiști și trei pneumologi.

 

loading...
RESTRICTII în municipiul Botoșani și în alte localități în scenariul roșu, certificatul verde obligatoriu în mai multe locuri - Lista măsurilor

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Scandalul cu invective din cramă, pe ordinea de zi a liberalilor: senatorul așteptat de partid la explicații
Congresul PNL a trecut, însă a lăsat urme atât la nivel național, cât și la nivel local. Iar o parte a celor întâmplate la București cu delegația botoșăneană a ajuns în discuția Biroului Politic Județean (BPJ) al liberalilor.
Este oficial: De față cu Dan Nechifor liberalii au votat noul prefect
Ceea ce Botoșăneanul a anunțat în premieră în urmă cu o lună a primit și o confirmare oficială: PNL Botoșani susține un tânăr om de afaceri pentru ocuparea funcției de prefect.
Statul vrea să albească prin amenzi „munca la gri” și „salariile din plic”, patron amendat la Botoșani cu peste 10.000 de euro
În urmă cu doar câteva zile, Executivul a adus o serie de modificări Codului Muncii pentru a descuraja fenomenul „muncii la gri”.În același timp, angajatorii botoșăneni continuă să recurgă la „munca la negru”, amenzile fiind uriașe atunci când sunt depistați de inspectorii muncii.
Jecmăneală politică pe fondul de rezervă al Guvernului! Primarii comunali ai PNL „au ras” milioane de euro, primarii PSD de Botoșani și Dorohoi - zero lei și zero bani – TABEL
„Banii au fost acordați indiferent de culoarea politică”.Este afirmația ministrului Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, în contextul alocării sumei de peste 1 miliard de lei către unitățile administrativ teritoriale din România. Afirmația are doar rolul „de a da bine” la televizor sau în ziare pentru că, în realitate, împărțeala banilor a fost 100% politică.
Pensie de peste 43.000 de lei pentru un singur botoșănean, în timp ce mii de vârstnici nu reușesc nici măcar să-și cumpere medicamente
Discrepanța dintre majoritatea bătrânilor care trăiesc din pensii insuficiente și ceilalți, care primesc pe cupoane sume chiar și de 40 de ori mai mari, continuă să se amplifice în județul Botoșani. Și, în ciuda eforturilor populiste ale politicienilor de a majora valoarea punctului de pensie la anumite perioade cheie, aceste măriri nu fac decât să adâncească diferențele uriașe.
Sute de botoșăneni se vaccinează zilnic, s-a triplat numărul față de perioada verii și se stă și la coadă – GALERIE FOTO
Noile restricții și accesul la servicii de divertisment sau spații de relaxare doar pentru persoanele vaccinate au determinat ca tot mai mulți botoșăneni să se imunizeze în centrele de vaccinare deschise la nivelul județului. Potrivit datelor oficiale, zilnic peste 500 de persoane se vaccinează cu prima doză sau după caz cu a treia.
În sfârșit! Se scot dalele de beton din strada pe care tramvaiul nu a circulat nici măcar o singură dată - GALERIE FOTO
De ani de zile se tot vorbește (și promite) modernizarea acestui tronson de drum extrem de aglomerat și cu un real disconfort atât pentru șoferi, cât și pentru cetățenii care locuiesc la blocurile din apropiere.
”Ce nu am scris încă despre Luchian? Că m-aș bucura tare mult să-l întrec” – O expoziție-eveniment și un ghidaj emoționant oferit publicului de strănepoata pictorului Nicolae Tonitza – FOTO&VIDEO
Sfârșit însorit de septembrie 2021. La 135 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza, ultima descendentă a pictorului a vorbit în fața iubitorilor artei despre familie, destine și dureri, dar și despre ”culoare, emoție și mister”.
Sunt neconstituționale! Botoșăneanca poporului dărâmă proiectele Guvernului de pedepsire a nevaccinaților: Discriminare și interzicerea dreptului la muncă
Avocatul Poporului a transmis în cursul săptămânii că actele normative discutate de Guvern care au în vedere condiţionarea dreptului la muncă al personalului din cadrul unităţilor sanitare şi al centrelor rezidenţiale de obţinerea certificatului digital privind COVID-19, cât şi testarea periodică din fonduri proprii încalcă mai multe drepturi ale salariaţilor.
Loading...
”Nu se ține un Congres cu oameni sătui” – Liberalii cu burțile pline care l-au votat pe Cîțu pentru bani sau ca să-și păstreze fotoliile de șefi la stat - LISTA
”După cum mi-a explicat un liberal vechi din tabăra Orban încă de la primele ore ale dimineții, «nu se ține un Congres cu oameni sătui», adică nu faci alegeri în partid când ești la putere, pentru că nimeni nu vrea să schimbe nimic și toți trag de funcțiile pe care le au. Într-adevăr, cu mici excepții, cei 5.000 de delegați sunt și șefi pe undeva, puși acolo de șeful de partid”.
POVESTEA „diamantelor negre” de la Botoșani culese cu câini dresați special! Licitație la o instituție: Noi suntem pionieri FOTO
Anul acesta ar fi primul din istoria județului în care s-a organizat o licitație pentru recoltarea unor alimente de lux care valorează mii de euro. Se găsesc în pământ și sunt aduse la suprafață de persoane specializate, cu ajutorul unor câini dresați pentru astfel de activități și care sunt extrem de scumpi, pentru cei care doresc să îi cumpere.
Botoșăneancă angajată fictiv la firma unor șarlatance intrate în pușcărie pentru un prejudiciu amețitor
Până să intre polițiștii pe firul acestei povești, cele două ”patroane” au angajat fictiv zeci de femei însărcinate care urmau să intre în concediul pentru creșterea copilului. Scopul era să obțină indemnizație de la stat, deși în realitate societățile lor nu funcționau, iar respectivele angajate nu au lucrat nici măcar o secundă.
A plecat la Domnul cel mai discret fost deținut politic din Botoșani: Omul care a luat în veșnicie suferința, dar ne-a predat cea mai frumoasă lecție - FOTO
A trăit în propria demnitate cu un firesc de care atât de puțini, astăzi, mai sunt capabili. Cei care nu am cunoscut greul războiului, foametea, pușcăria comunistă, domiciliul forțat, rația de pâine, întunericul și frigul, nu înțelegem încă ce au însemnat acești oameni care pleacă tăcuți spre lumea ”unde nu este durere, nici întristare, nici suspin”.
Botoșăneni rămași fără ajutor social după ce au refuzat un loc de muncă – CUM vrea statul să-i motiveze pe asistații leneși
La nivelul județului Botoșani sunt în jur de 2.740 de beneficiari ai venitului minim  garantat. Numărul lor este în scădere de la o lună la alta, iar asta și din cauză că unii dintre ei refuză să muncească.
Loading...
REORGANIZARE la una dintre instituțiile cu cei mai mulți angajați, zeci de posturi DESFIINȚATE: CÂTE mai sunt vacante - DOCUMENT
Una dintre cele mai mari instituții publice de la Botoșani se reorganizează fiind reduse mai multe posturi.
Juriștii arestați pentru practicarea (ne)legală a avocaturii, achitați după 8 ani: Sechestre de sute de mii ridicate, li se dau înapoi inclusiv ștampilele și... capsatoarele 
După opt ani de la arestare și mai bine de cinci ani de la data înregistrării la instanță, Tribunalul Suceava s-a pronunțat în dosarul privitor la ”Baroul Bota”. Magistrații din județul vecin au achitat pe linie toți inculpații pentru exercitarea fără drept a meseriei de avocat. 
Zeci de botoșăneni cu banii furați de pe carduri după anunțuri pe OLX! Hackerii bănuiți că sunt din străinătate
S-au întâmplat o sumedenie de cazuri la Botoșani, cu înșelătorii în urma unor anunțuri publicate pe rețeaua OLX sau Autovit. Botoșănenii păgubiți au depus plângeri la Poliție, după ce au rămas fără sume cuprinse între 300 și 3.000 de lei, bani care au dispărut de pe cardurile bancare.
Șefa DSP sunată la 1 noaptea pentru un copil ținut până dimineață, într-un container, cu febră și convulsii
Medicul Monica Adăscăliței, care are și calitatea de director interimar al Direcției de Sănătate Publică (DSP), a relatat un incident de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Botoșani, în care a fost implicată.
Polițiști, doar cu BAC-ul luat: Sute de posturi disponibile, revoltă printre sindicaliști: Este o nedreptate
Poliția Română face angajări masive în această perioadă fiind disponibile în toată țara 412 posturi. Dintre acestea, 10 sunt la Botoșani.
Barosanii care-și bat joc de oraș: Cartier lăsat trei zile fără apă, șefii au plecat la făcut poze! / Oameni certați că au îndrăznit să sune la presă – VIDEO
De câteva zile mii de botoșăneni care locuiesc în zona Împărat Traian trebuie să îndure un disconfort ridicat din cauza unor avarii la rețeaua de apă a orașului. Ceilalți care nu locuiesc în zonă, au resimțit și ei acest disconfort, prin ambuteiajele din trafic, având în vedere că un tronson de drum a fost blocat pentru remedierea avariei. Pe o altă stradă, sunt familii care nu au apă de o lună. Cu ce credeți că se ocupă șefii de la „Apă”? Unul se odihnește în al doilea concediu din acest an, celălalt era ocupat să facă poze la exercițiul pompierilor.
Măi Figaro, câţi bani primeşti sau primiţi pentru lăturile astea de comentarii?
24 septembrie 2021, 21:42
Primitivii carora le este frica de injectie ar trebui sa isi plateasca spitalizarea cand ajung in ultimul hal la spital. Din cauza lor traversam valul 4.
24 septembrie 2021, 18:44
"Mulți primitivi pe lumea" Mai bine primitiv decât criminal.
24 septembrie 2021, 16:48
Mulți primitivi pe lumea asta! Iar primitivilor le este frică de vaccin. Auuuuuuuu!!!!
24 septembrie 2021, 15:28
"Ce bine ar fi fost să ne vaccinăm! Dar... prostia și fudulia costă!" Cu ce? Cu vaccinuri neomologate şi experimentale. Când mai îndemni populaţia la vaccinare prezintă-i mai întâi prospectele.
24 septembrie 2021, 13:59
Ce bine ar fi fost să ne vaccinăm! Dar... prostia și fudulia costă!
24 septembrie 2021, 13:13
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Pe 27 septembrie 2021 se împlinește un an de la alegerile locale. Dacă ar fi astăzi din nou alegeri, pe cine ați vota?
Cosmin Andrei
Cătălin Flutur
Marcel Gheorghiță
Cătălin Silegeanu
Liviu Toma
Altul
Declaraţia zilei
„Sancțiunile nu sunt prevăzute în acest ordin de ministru, dar în legislație este prevăzută această sancțiune pentru zădărnicirea combaterii pandemiei, atunci când refuzi să anunți în condițiile în care tu știi că eș ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
acum 2 zile
EUR
Euro
4.9484 lei
USD
Dolarul SUA
4.2646 lei
CHF
Francul elveţian
4.6171 lei
GBP
Lira sterlină
5.8523 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7293 lei
XAU
Gramul de aur
244.4451 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2467 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3760 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1622 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4531 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1948 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6651 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.2 o C
Dorohoi
11.5 o C
Bucecea
11.5 o C
Darabani
10.6 o C
Saveni
12.2 o C
Ştefăneşti
11.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.