120 de pasageri ai zborului Ryanair Suceava-Milano, printre ei și botoșăneni, s-au confruntat cu o situație neobișnuită chiar de Ziua Națională a României.
S-a întâmplat pe 1 decembrie, în Aeroportul „Ştefan cel Mare”.
Este vorba despre un zbor care trebuia să plece de la Suceava spre Aeroportul Bergamo din Milano la ora 14.15.
Din informaţiile oferite de Monitorul de Suceava, aeronava de la Milano a sosit cu întârziere, aterizând la ora 14.35. Din nefericire pentru cei 120 de pasageri care trebuiau să zboare spre Milano, acest lucru nu s-a mai întâmplat nici cu întârzierea aferentă, şi asta pentru că echipajul aeronavei, 2 piloţi şi 3 însoţitori de zbor, nu mai aveau dreptul de zbor, având în vedere că au depăşit orele prevăzute de normative.
Aşa cum era de aşteptat, în rândul pasagerilor s-au iscat nemulţumiri, cu atât mai mult cu cât ei puteau să vadă aeronava pe pista aeroportului.
Se pare că întregul echipaj al aeronavei a stat în toată această perioadă în interiorul acesteia, iar pasagerilor li s-a transmis că alţi 2 piloţi şi alţi însoţitori de zbor vor ajunge la Suceava pentru ca avionul să poată decola către Milano.
La un moment dat chiar li s-a spus că noul echipaj va veni la Suceava cu un avion privat. Din câte se pare, soluţia ar fi fost o premieră pentru aeroportul din Suceava. În cele din urmă pasagerilor li s-a transmis că miercuri, la ora 21, la Suceava va ateriza un alt avion Ryanair, care va zbura gol de la Bergamo pentru a-i transporta pe pasagerii din Suceava către Milano, încheie sursa citată.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024