Liberalii botoșăneni îl acuză pe primarul Ovidiu Portariuc că, în ciuda faptului că a cheltuit 3,5 milioane de lei pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari, botoșănenii sunt în continuare mușcați de maidanezi. Redăm mai jos, integral, un comunicat de presă trimis de PNL Botoșani.
Deşi a promis în urmă cu patru ani rezolvarea problemei câinilor vagabonzi, Ovidiu Portariuc numără în continuare botoşănenii muşcaţi de patrupede.
Pe 17 mai 2012, pe atunci candidatul la primărie Ovidiu Portariuc, afirma că se va ocupa de „rezolvarea problemei câinilor vagabonzi în maxim 12 luni de la preluarea funcţiei, altfel îmi voi prezenta demisia”. După 36 de luni de la expirarea termenului pe care el însuşi şi l-a stabilit, un bătrân de 82 de ani este sfâşiat de câini. Şi nu la periferia oraşului, nu undeva lângă o fabrică părăsită din Zona Industrială, ci în centrul oraşului, în Piaţa Centrală.
Mai mult, acest incident survine după ce şi viceprimarul Cosmin Andrei dădea asigurări, într-o conferinţă de presă că în municipiul Botoşani câinii vagabonzi nu mai constituie o problemă, pentru că … nu mai sunt. “Iată problema câinilor comunitari care a fost cea mai importantă problemă a botoşănenilor este astăzi rezolvată, vă pot spune că am fost aseară pe toate străzile municipiului Botoşani, în aproximativ patru ore au fost identificaţi maximum doi câini pe străzile municipiului. Consider că această problemă este astăzi rezolvată aşa cum s-a promis în campania electorală”, declara în mai 2014 Cosmin Andrei.
Din păcate, incapacitatea administrativă a domnului Ovidiu Portariuc şi a echipei sale, are consecinţe dintre cele mai grave pentru botoşăneni. După ce a cheltuit aproximativ 35 miliarde de lei pentru “rezolvarea ” acestei probleme, anul acesta - conform datelor de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului judeţean - au fost muşcate de câini nu mai puţin de 72 persoane. Nu mai vorbim de maldărul de reclamaţii sosite de la botoşănenii din toate cartierele oraşului cu privire la asaltul câinilor comunitari.
Domnule Portariuc, e tardiv să vă mai daţi demisia, e tardiv chiar pentru partidul dumneavoastră să vă mai retragă din cursa electorală. Nu este însă târziu să vă asumaţi bărbăteşte acest eşec, pe lângă celelate, în faţa botoşănenilor.
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024