Directorul pensionar de la Trezoreria Botoşani, care a organizat un chef de rămas bun cu angajaţii în timpul programului de lucru, a muncit şi vineri. Astfel, abia astăzi acestea şi-a încheiat activitatea în fruntea instituţiei, însă a preferat să petreacă alături de salariaţi ieri, când aceştia aveau program prelungit.
Nu i se pare însă ceva în neregulă faptul că pe la 14:30 la ghişee mai era un singur funcţionar, care comunica tuturor contribuabililor că şi el trebuie să plece.
„Nu, nu văd de ce, e o chestiune omenească care trebuie înțeleasă sigur că așa, una e să dai, să beștelești un colectiv, dar e omenește, omenește să faci o zi după atâția ani de vechime. Am răpit o oră de program, o oră de program, dar n-am periclitat buna deservire a contribuabilului”, a afirmat Mihai Alexa, director Trezoreria Botoșani.
Dar asta nu este tot. La cheful organizat la o pensiune a luat parte şi directorul regional de la Iaşi, care răspunde de unităţile din Moldova. Culmea, acum tocmai el trebuie să verifice în amănunt ce s-a întâmplat.
„Am ajuns la dl Alexa după patru și jumătate, venind din regiunea Sucevei. Dacă a fost în timpul orelor de program, nu este normal, dar nu știu la ce oră a început petrecerea”, a spus Alin Fedorciuc, directorul Trezoreriei Iași.
Directorul sărbătorit a promis că orele pierdute se vor recupera până la sfârșitul anului.
CITEŞTE ŞI:
Schimbări anunțate în programul „Rabla”: CE mașini vor putea fi cumpărate
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Aproape 100 de firme inclusiv din Botoșani „se bat” pentru renovarea unui spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Trei examinatori și doi instructori REȚINUȚI în dosarul de corupție de la „Permise”
Redacția Botoșăneanul
Mar 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile