Întâlnirea care a avut loc miercuri la Ministerul Sănătății și care a avut menirea de a debloca situația Sanatoriului Podriga a fost una tensionată. Propunerile formulate de oficialii guvernamentali, reprezentanții unității medicale și deputatul Tamara Ciofu s-au lovit de refuzul directoarei Direcției de Sănătate Publică.
Unii dintre participanții la întâlnire ar fi încercat să-i explice atât Silvanei Tudorache, cât și Feliciei Beleca, șefa departamentului de supraveghere din cadrul DSP Botoșani, că rolul lor nu este acela de a închide unități, fie ele private sau de stat, ci de a găsi soluții pentru funcționarea acestora.
”Dacă vă asumați dvs. răspunderea...”, ar fi fost răspunsul pe care Silvana Tudorache l-ar fi dat reprezentanților Ministerului Sănătății atunci când i s-au propus niște căi de rezolvare a problemei, moment în care, exasperat, unul dintre oficiali i-ar fi replicat ceva de genul: ”dacă îmi asum eu răspunderea, atunci îmi dați mie salariul pe care îl luați”.
Directoarei DSP Botoșani i s-a transmis, mai mult sau mai puțin voalat, că încăpățânarea sa în a refuza orice variantă pentru reautorizarea Sanatoriului Podriga se poate termina inclusiv cu demiterea, moment în care Silvana Tudorache ar fi răspuns: ”eu am susținut un concurs”.
DSP Botoșani refuză să autorizeze sanitar Sanatoriului Podriga din pricina calității apei, deși aceeași apă o primesc Secția Săveni a Spitalului Județean și o mulțime de școli, grădinițe și unități publice și private. Din această cauză Sanatoriul Podriga pierde zilnic în jur de 8.000 de lei de la Casa de Asigurări de Sănătate, iar peste 70 de bolnavi și în jur de 60 de salariați riscă să ajungă pe drumuri. (S.B.)
CITEȘTE ȘI:
Expoziția cu dinozauri NU se mai deschide astăzi la Botoșani
Oana Sava
Feb 06, 2025
Controale rutiere pe DE 58: Amenzi și certificate retrase pentru șoferii indisciplinați
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Tineri reținuți de polițiști: Au furat materiale de construcție de aproximativ 3.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Nova Apaserv SA anunță extinderea zonelor care rămân fără apă astăzi
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Tâlhărie pe o stradă din municipiul Botoșani: Un tânăr a fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile