Primarul municipiului Botoșani, Ovidiu Portariuc, a declarat că fostul edil al orașului, Cătălin Flutur, are obligația de a le spune locuitorilor dacă a avut sau nu cunoștință de afacerile murdare ale fostului viceprimar Cătălin Alexa pentru care DNA a început urmărirea penală.
“Botoșănenii au dreptul să știe adevărul despre implicarea domnului Flutur în acest caz. Fie nu a știut de acțiunile frauduloase ale fostului viceprimar, și atunci înseamnă că habar nu avea ce se întâmpla în instituția pe care o conducea, fie a știut, iar atunci va trebui să explice la DNA de ce a permis acest lucru. Deci, ori vorbim de un management iresponsabil, ori de complicitate la faptele pentru care este acuzat Cătălin Alexa”, a declarat Ovidiu Portariuc.
Primarul municipiului Botoșani a reamintit promisiunea sa din campanie de a colabora cu instituțiile statului pentru a pune capăt corupției din primărie.
„Una din promisiunile mele din campanie a fost combaterea corupției din administrația orașului, care înflorise în jurul domnului Cătălin Flutur. Am pus la dispoziția organelor de anchetă toate informațiile pe care mi le-au solicitat și voi oferi tot sprijinul celor în drept pentru a face lumină în modul în care au fost administrați banii orașului”, a declarat într-un comunicat de presă primarul municipiului Botoșani.
Proiectul USR care i-ar scuti pe angajații bolnavi de drumuri și birocrație, respins de PSD și PNL
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
ANUNȚ Primăria comunei Mihai Eminescu privind măsurile pentru curățenia publică din luna aprilie
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Ziua Poliției la Botoșani cu mascați și o nouă achiziție care i-a „cucerit” pe copii – VIDEO
Oana Sava
Mar 25, 2025
Polițiști de la Botoșani avansați în grad de ziua lor
Redacția Botoșăneanul
Mar 25, 2025
Trebuie evacuați din locuințele statului cetățenii cu mai mult de trei amenzi pentru tulburarea liniștii și ordinii publice?
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile