Accidentul petrecut vineri, în jurul orelor 14:00 pe strada Ion Pillat din municipiu a strâns o sumedenie de oameni la locul evenimentului. Multe dintre persoanele care au rămas în zonă și s-au minunat de cum a ajuns BMW-ul pe trotuar au urmărit întreg filmul de la impact până la sosirea organelor de Poliție.
Oamenii aflați acolo au povestit că de fapt la volan se afla bărbatul mai în vârstă, adică tatăl lui Laurențiu Aniței, băiatul de 20 de ani care ulterior le-a declarat polițiștilor că el conducea mașina. Martorii spun că ”adevăratul” șofer era lovit la nivelul feței de la volanul de care s-a izbit în urma impactului cu clădirea în care funcționează Direcția Județeană de Drumuri și Poduri.
Tatăl tânărului s-a speriat extrem de tare și a fugit spre Teatrul Vasilache împreună cu fiul, motivul fiind faptul că ar fi fost băut și nici nu ar fi deținut permis de conducere. Ar fi decis ca fiul să preia totul pe el și astfel s-au întors motivând că, de fapt, ar fi căutat o platformă.
Când au fost întâmpinați de oamenii legii, unul dintre polițiști a avut tendința de a-i ridica șapca pentru a vedea contuziile suferite, moment în care bărbatul s-a ferit speriat.
”Dacă nu sunt victime, doar pagube materiale, nu este nici o problemă, plătesc eu tot, aduc o platformă și ridic mașina de acolo”, le tot spunea polițiștilor bărbatul.
Și fiul băuse astăzi, înainte de a se urca la volan, o bere, cu câteva ore înainte. (G.E.)
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
SGR se extinde, noi materiale vor putea fi date spre reciclare și NU mai ajung la ghenă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Cheflii prinși băuți la volan, Moș Crăciun le-a luat permisul
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile