Consilierul județean PSD, Gheorghe Vâzdoagă a avut o intervenție la proiectul ce hotărâre privitor la acordarea unui mandat special reprezentantului CJ în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. „ECO-SAL” S.A. Botoşani pentru aprobarea promovării unei acţiuni în răspundere împotriva administratorilor şi directorilor pentru daunele cauzate societăţii de aceştia prin încălcarea îndatoririlor lor faţă societate.
Alesul de la județ a menționat că în raportul Curții de Conturi a observat că apăreau două societăți subordonate CJ Botoșani însă în proiectul de hotărâre privitor la atragerea răspunderii se face referire doar la Eco Sal.
”Mie mi se pare acest proiect de hotărâre un pic forțat. Eu am studiat și materialul pus la dosar al Curții de Conturi, acolo într-adevăr ei au unele dubii asupra modului de funcționare a două societăți, anume Eco Sal și Parcuri Industriale”, a declarat Gheorghe Vâzdoagă.
În continuare, social democratul a spus fosta conducere a societății Eco Sal și-a îndeplinit atribuțiile și anume a obținut licența de la ANRSC pentru a putea gestiona rampa de deșeuri de la Stăuceni.
”Nu am înțeles prea bine ce măsuri trebuia să ia conducerea și CA atât timp cât această societate a fost înființată legal, legislația permitea înființarea acestei societăți, ulterior s-a schimbat și a dispărut încredințarea directă. Ce măsuri trebuia să ia conducerea societății ca să producă venituri?”, a mai întrebat Vâzdoagă. Consilierul județean a mai menționat că în cazul în care se va ajunge în instanță, cel mai probabil foștii directori vor avea câștig de cauză, motiv pentru care se va abține de la vot. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM : Ședință la județ, consilierii înghesuiți iar în sala neîncăpătoare – FOTOGALERIE
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024