Cei zece deţinuţi au părăsit pentru trei ore incinta Penitenciarului Botoşani.
Un grup de aproximativ 10 persoane, care în prezent sunt private de libertate datorită anumitor fapte pe care le-au comis în trecutul lor, fapte pe care le regretă, le detestă acum, au fost prezente pe 29 octombrie 2017, la părtășia Bisericii Penticostale din Plopeni, județul Suceava.
Acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit, ci, după cum ei înșiși mărturisesc, reprezintă o minune pe care o face Dumnezeu în viața lor, prin bunăvoința conducerii Penitenciarului Botoșani, care aprobă periodic astfel de „ieșiri în comunitate”. Acest fapt a devenit posibil, după ce aceștia l-au întâlnit pe Iisus Hristos într-un mod personal în cadrul Penitenciarului Botoșani, L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor Personal și și-au mărturisit credința în apa botezului nou-testamental, conform învățăturii Sfintelor Scripturi, la o vârstă de maturitate.
Bineînțeles, au fost însoțiți de la Penitenciar de personal din sistemul de pază și protecție, care au venit îmbrăcați civil, și pentru care toți cei privați de libertate și-au exprimat cuvinte de mulțumire și recunoștință, pentru că au acceptat să fie la serviciu într-o zi de duminică, când puteau fi acasă și să petreacă timpul cu familia.
Pe de altă parte, fratele Termen Remus, slujitor al lui Dumnezeu care se implică într-un mod semnificativ în lucrarea cu deținuții din Penitenciarul Botoșani, vizitându-i în mod regulat, învățându-i principiile lui Dumnezeu prezentate în Sfânta Scriptură, și care astăzi a coordonat părtășia din cadrul Bisericii Penticostale din Plopeni, a accentuat că în momentul organizării acestui program, în care să participe și frații din penitenciar, toți cei din biserica locală din Plopeni au fost întru totul de acord să-i primească și au arătat dragoste față de frații privați de libertate, fără ca măcar o voce să conteste acest eveniment deosebit. Într-adevăr, acest lucru reprezintă o încurajare extraordinară pentru cei din închisoare, față de care societatea de obicei manifestă o atitudine de marginalizare…
În cadrul acestei părtășii, frații care au venit din închisoare au lăudat pe Dumnezeu prin cântări, poezii și cuvinte rostite în fața comunității, prin care s-a accentuat schimbarea vieții lor. Din oameni care au încălcat legea din România, Dumnezeu i-a transformat în oameni care își doresc să devină nu doar cetățeni integri, dar și creștini care să împlinească Legea lui Hristos, prin manifestarea dragostei creștine.
Unul dintre frații bisericii din Penitenciarul Botoșani, Robert Gavriluță, a avut un mesaj biblic care a avut la bază textul din Faptele Apostolilor 20:7-12, despre un tânăr pe nume Eutih, care în timp predicii apostolului Pavel a adormit și pentru că s-a rezemat de fereastră a căzut de la nivelul 3, iar ca urmare a murit… însă apostolul Pavel se roagă pentru el și Dumnezeu îl învie. Robert s-a identificat cu acest tânăr, arătând că pentru că, deși a crescut într-o biserică creștină, a privit pe fereastră la tentațiile lumii, de care s-a lăsat atras și a căzut destul de rău…. acum executând o pedeapsă în Penitenciarul Botoșani. Însă n-a căzut chiar foarte rău, pentru că Dumnezeu i-a lăsat încă viață pentru a se putea întoarce la Hristos, care i-a schimbat viața total! Acest mesaj a fost și un avertisment pentru tinerii care fac compromisuri cu păcatul, crezând că ei nu vor cădea niciodată… însă există riscul de a cădea rău de tot, chiar fără șanse de remediere… (Sursa: Creştin Total)
ANUNȚ Primăria Mihai Eminescu privind acordarea unor înlesniri la plata amenzilor
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
S-a stabilit programul etapei XVII-a din Superliga: Cu CINE joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024
Comunicat PNL: Dna Alexandra Huțu a demonstrat din nou că doarme în papuci – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 12, 2024