Ştiri
140 de botoșăneni vor primi materiale igienico-sanitare, li se va evalua și starea de sănătate

În perioada 30 mai – 7 iunie, Asociația Nord distribuie în județul Botoșani 140 de pachete cu produse sanitare și alimentare, destinate persoanelor vârstnice aflate în situații vulnerabile din comunele Păltiniș, Hudești, George Enescu, Hilișeu-Horia, Mileanca, Pomârla și Rădăuți-Prut. Beneficiarilor li se va evalua starea de sănătate și vor fi informați cu privire la pericolul de infectare cu COVID19.

Ajutor pentru vârstnici

Proiectul este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

14 voluntari ai Asociației Nord, instruiți în evaluarea simptomelor COVID19 și aplicarea chestionarelor de depresie și urgențe medicale se vor deplasa în teren unde, în colaborare cu primăriile, serviciile sociale și medicii de familie vor identifica persoanele vulnerabile. Grupul țintă al proiectului este reprezentat de persoane cu vârsta de peste 65 de ani din mediul rural, județul Botosani, aflați în situatii sociale precare: locuiesc singuri, au un venit lunar sub 1000 lei, suport familial redus, multiple comorbidăți medicale. În cazul persoanelor cu risc ridicat de infectare cu COVID19, patologii medicale  sau depresie, vor fi anunțate, după caz, 112, medicul de familie, serviciile sociale.Vârstnicii vor beneficia de evaluarea bi-lunară a sănătății timp de două luni de la prima vizită.

 

Despre Asociația Nord

Proiectul ” SUPORT – Susținerea, informarea și evaluarea clinico-psihologică a grupurilor vârstnice vulnerabile din mediul rural din județul Botosani” este derulat de Asociația Nord, este finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

Asociația Nord contribuie la dezvoltarea prin culturală a regiunii de Nord: Botoșani – Suceava – Iași – Cernăuți – Chișinău. Misiunea asociației este de a contribui la dezvoltarea regiunii de Nord prin stimularea spiritului civic și proactiv al tinerilor din Nord, prin întărirea, pentru localnici, a sentimentului de apartenență la o comunitate vie și valoroasă și prin promovarea acestui spațiu ca nod cultural și turistic între cele trei frontiere (România, Republica Moldova, Ucraina).

Start ONG este un program lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social și cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro. Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanțare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituțiilor non-administrative și grupurilor informale/ de inițiativă.

loading...
DONAȚIE importantă pentru Spitalul Județean, ventilator de peste 20.000 de euro adus din Belgia

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Electrizează oraşul cu noul Renault Zoe, acum cu un preț special prin Programul Rabla – VIDEO & FOTOGALERIE
(P) Într-o epocă în care începem tot mai mult să conștientizăm importanța protecției mediului, compania Darex Auto, cu showroom la Botoșani Shopping Center, propune un automobil pe măsură.
RECORD de contestații la prima sesiune de bacalaureat
Situația statistică privind contestațiile depuse în sesiunea iunie - iulie a examenului de Bacalaureat a fost făcută publică de Inspectoratul Școlar Județean Botoșani.
Fata de 18 ani dată dispărută de familie a plecat de acasă de supărare
Pușcașu Petronela Mihaela, în vârstă de 18 ani, a fost găsită de polițiști.
Autostrăzi și în Moldova promise de un director de la CNAIR, într-o ședință la Botoșani: FOTOGALERIE
Guvernarea liberală: fapte, nu promisiuni! Astăzi, 1 iulie, la inițiativa președintelui PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică, a ajuns la Botoșani o delegație formată din factori decizionali de la nivel central și regional din zona de transport, condusă de Mariana Ioniță, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră (CNAIR)
A adolescentă de 14 ani căutată de Poliție! A plecat să se vadă cu colegii, nimeni nu mai știe nimic de ea
Cadrele Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani o caută pe Ispir Lorena Andreea, în vârstă de 14 ani.
Ambulanță implicată într-un accident pe Calea Națională – GALERIE FOTO
Un nou accident s-a petrecut miercuri pe Calea Națională, la intersecția cu Cuza Vodă.
Primăria Botoșani începe, din 6 iulie, distribuirea alimentelor pentru săracii municipiului
Primăria Municipiului Botoşani începe programul de distribuire a produselor alimentare prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate POAD 2020.
Noi SPORURI pentru acești bugetari, ar putea primi salarii cu 25% mai mari
Propunerea mai trebuie promulgată și publicată în Monitorul Oficial pentru a putea intra în vigoare.
Tânăr transportat de urgență la spital după ce s-a răsturnat cu mașina
Eveniment rutier petrecut noaptea trecută pe un drum din județul Botoșani.
inpuff.ro
Loading...
GALERIA CU POEȚI - Ioan N. Roman: exerciții de eminescianizare
Memorialul Ipotești - Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să îi readucă în memorie pe poeții botoșăneni din toate timpurile, prezentând câte un medalion din „Galeria cu poeți”.
Trei cazuri noi de COVID la Botoșani – SITUAȚIA de astăzi pe județe
Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis situația cazurilor de COVID la nivel național.
Mângâiere prin cântec cu „Rapsozii Botoșanilor”, în Amfiteatrul de la Cornișa
Publicul participant trebuie să respecte măsurile pentru prevenirea contaminării cu Covid-19.
Tânăr cu dosar penal după ce a fost oprit de polițiști în trafic
Control cu probleme pentru un tânăr din Botoșani.
ASTĂZI: Au ajuns ajutoarele de la UE pentru săracii județului – GALERIE FOTO
Astăzi, 1 iulie, a demarat procedura de recepție de către Instituția Prefectului și unitățile administrativ-teritoriale a produselor alimentare în vederea distribuirii lor către persoanele vulnerabile din  județul Botoșani, în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020 din fondul de ajutor european, derulat cu sprijinul Guvernului României.
Loading...
Un tânăr de 18 ani i-a furat unui botoșănean 2.000 de lei dintr-o borsetă
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz.
PSD Botoșani: Veteran de război sărbătorit la împlinirea vârstei de 100 de ani – GALERIE FOTO
Ieri, în comuna Vorniceni a fost sărbătoare. Veteranul de război cpt. (r.) Ion Frunzeti a împlinit venerabila vârstă de 100 de ani, acesta fiind felicitat de familie, de consăteni, de preotul din sat, dar și de autoritățile locale.
RAZII cu polițiști în Piața Centrală: Persoane legitimate, mașini verificate și multe amenzi
​Acțiune a polițiștilor a polițiștilor în Piața Centrală din municipiul reședință de județ.
Roxana Țurcanu: Tinerii căsătoriți au nevoie urgent de o susținere financiară din partea statului!
  În zilele noastre, decizia întemeierii unei familii este foarte greu de asumat pentru mulți dintre tinerii din România. Dacă nu există șansa unui sprijin material din partea părinților, este destul de dificil ca doi tineri căsătoriți să se poată descurca în viață să aibă o locuință și toate cele necesare pentru a putea da naștere copiilor  și a le asigura un trai decent.
Noi reguli pentru cei care locuiesc la bloc: CE vor trebui să facă
Un nou proiect ce îi vizează pe cei care locuiesc la bloc a fost aprobat de către Camera Deputaților. Aceștia vor fi nevoiți să respecte mai multe reguli
ATENȚIE: Botoșănenii din aceste localități să NU folosească apa timp de două zile
Anunț important din partea societății Nova Apaserv.
zenda.ro
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
“Pot să zic doar atât: personal optez pentru dezvoltarea echilibrată a României, ceea ce înseamnă inclusiv realizarea autostrăzilor și drumurilor în Moldova. Mă bucur că pe mandatul meu s-au semnat cele două contracte mari ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8372 lei
USD
Dolarul SUA
4.3114 lei
CHF
Francul elveţian
4.5490 lei
GBP
Lira sterlină
5.3459 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0106 lei
XAU
Gramul de aur
247.9207 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2508 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3673 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9757 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1785 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1815 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6491 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.