Ştiri
3 octombrie 2022: Ziua în care am aflat despre comportamentul ca-n vestul sălbatic al unor botoșăneni – VIDEO

Iată principalele știri ale zilei de astăzi:

Înalt ierarh într-o parohie din Botoșani, sfințire în biserică și Sfântă Liturghie

 

Adolescentul din Botoșani care a cucerit-o pe Maia Morgenstern la iUmor: O gură de aer proaspăt / Ai fost genial! – VIDEO

 

Tinerii din Botoșani care au investit 100.000 de euro într-o plantă mai puțin cunoscută: Am testat-o mai întâi pe propria piele – FOTO

 

Medic botoșănean despre tulburarea-fantomă ce lovește în copii: În spatele problemelor de comportament se ascunde o suferință psihică

 

Botoșăneanul mort în unitatea militară: Andrei era angajat de doi ani în Armată, iar ultima testare psihologică fusese în 2020

 

LOVITURĂ pentru minorii care fac asta pe stradă sau la mai puțin de 200 de metri de școală: Amenda ajunge la 500 de lei

 

Raluca Turcan, emoții pentru proiectul care vizează 1 milion de pensionari: Sunt șanse mari

 

Biserica din Botoșani care în fiecare sâmbătă bate la ușa spitalului: Un strop de iubire şi un mic dar mai înveselesc inimile celor necăjiţi – GALERIE FOTO

 

Doi pensionari din Botoșani refac universul copilăriei: Când eram copil mă jucam cu păpuşile şi acum am intrat în mintea copiilor – GALERIE FOTO

 

Jandarmi de la Bacău și Botoșani pentru meciul de pe Municipal: Publicul are acces începând cu ora 16.00

 

Mărturia demnă de un SF a ”chelneriței” de la Apele Române, în dosarul cu botoșăneanul Mețler angajat fictiv: Era la o plimbare cu mocănița când…

 

Atenție la mesajele false trimise în numele E.ON: NU dați curs acestor invitații!

 

Ca la 20 de ani: Tânăr ieșit la plimbare tras pe dreapta de polițiști – CUM a fost surprins circulând

 

Scene desprinse din filme la Botoșani: Au izbit intenționat o mașină, apoi au distrus caroseria și au bătut șoferul

 

Compania cu sediu în Botoșani care atrage o investiție de 20 de milioane de dolari: Este începutul unui nou capitol – FOTO

 

Două posturi disponibile la o școală din Botoșani – LISTA locurilor de muncă

 

Terenuri de joacă și de sport în cartierele municipiului, înființate ori reabilitate cu sprijin european – FOTOGALERIE

 

Conducerea PNL a votat noul ministru al Educației: Au fost două abţineri

 

Șofer la spital după ce a încercat să stingă singur focul care i-a cuprins mașina – FOTOGALERIE

 

7 sfaturi pentru creşterea imunităţii în sezonul rece

 

Primarul Cosmin Andrei, la deschiderea anului universitar la Botoșani: Îmi doresc ca pe viitor să aducem și alte facultăți – FOTOGALERIE

 

S-a aflat după 4 ani: Jucător agresat de antrenor după un meci cu FC Botoșani, părinții șocați de obscenitățile italianului

 

Bătălie pentru două posturi de șofer la Spitalul Județean – CÂȚI candidați s-au înscris

 

Milioane de pastile de iod zac în farmacii, ministrul Rafila: Nu avem o mentalitate de prevenție

 

Alexandra Huțu: Programele pentru tineri și familii, Student Invest și Family Start, pot fi accesate de botoșăneni

 

Bărbat păcălit de un prieten cu un permis de conducere fals

 

Scandal pe Aeroportul din Iași: Zbor ANULAT după ce un pasager și-a aprins o țigară electronică și l-a scos din minți pe pilot

 

Urmărește-ne și pe Google News

Șofer săltat de polițiști și băgat în arest: A refuzat stabilirea alcoolemiei în sânge
Un botoșănean a fost reținut de oamenii legii pentru refuz de prelevare de mostre biologice de sânge. Totul s-a întâmplat în cursul zilei de vineri.
Ce este o casă de pariuri cu licență ONJN
(P) Cu cat vorbim mai mult despre un stil responsabil de pariere, cu atat mai des ar trebui sa aducem in discutie termenul de ONJN. In acest an s-a vorbit mai mult ca niciodata despre ONJN, ceea ce ne arata ca pariorii au fost mai dornici precum oricand sa descopere informatii de ajutor pentru ei.
Razie a polițiștilor în piețe și târguri, au confiscat inclusiv... bani
Cadrele Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au organizat ieri o acțiune împreună cu polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
NOAPTEA TRECUTĂ: Șoferiță prinsă beată la volan pe Calea Națională
În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au oprit un autoturism pentru control, pe Calea Națională din municipiu.  
Tânăr prins drogat la volan pe strada Onicescu
În cursul zilei de vineri, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un tânăr, de 29 de ani.
Botoșănean reținut pentru hărțuirea unei tinere: CE a fost în stare să-i facă pentru a o convinge să întrețină relații sexuale cu el
La data de 2 decembrie 2022, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 46 de ani, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de hărțuire sexuală.
Antrenorul din acte al FC Botoșani ar fi schimbat tactica după egalare: O oarecare naivitate
Meciul FC Botoșani – FCSB disputat în urmă cu două zile pe ”Municipal” a pus față în față două echipe în care antrenorii principali, Mihai Ciobanu, respectiv Leo Strizu, îndeplinesc doar în teorie acest rol întrucât cluburile nu au găsit tehnicieni care să îndeplinească cerințele Federației Române de Fotbal, adică să dețină licență Pro.
Părinte găsit mort în curtea bisericii, tatăl său, preot plecat din Botoșani, a avut aceeași soartă
Marți la amiază polițiștii din Pojorâta au fost anunțați că Benedict Cuciureanu, de 56 ani, preot paroh al Bisericii Sfântul Nicolae din comuna Sadova, a fost găsit decedat în curtea lăcașului de cult.
Antrenorul FCSB, penibil după meciul cu Botoșaniul: A remarcat un jucător care era pe bancă și a uitat de numele unui secund - Zi, că-mi scapă numele - VIDEO
Noul antrenor al FCSB, trimis la întâlnirile obligatorii cu presa pentru că deține licența PRO, a venit și la flash-interviurile după victoria cu 3 – 2 de la Botoșani. Leo Strizu a avut câteva declarații șocante, care au evidențiat ceea ce și Gigi Becali spunea și anume că nu tehnicianul din acte face echipa.
2 decembrie: Un tânăr teribilist a făcut accident, iar o familie a rămas pe drumuri – VIDEO sumarul zilei
Iată știrile de astăzi, 2 decembrie 2022.
Bărbat dat jos dintr-un microbuz – CE au descoperit polițiștii la control
Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
Concurență serioasă la Spitalul Județean: 21 de candidați râvnesc un singur post
Un post scos la concurs în cadrul celei mai mari unități medicale din județ suscită interesul mai multor botoșăneni.
Se oprește apa pe mai multe străzi din municipiu
Anunțul a fost făcut de către reprezentanții companiei de apă printr-un comunicat de presă.
Intrați în lumea magică a darurilor de Crăciun! Cadouri pentru toată lumea în magazinul Moșului – GALERIE FOTO 
(P) Tocmai am sărbătorit Ziua Națională a României și ne îndreptăm cu pași repezi spre mult îndrăgitele sărbători de iarnă. Pentru începutul săptămânii viitoare ne pregătim ciorapii în așteptarea lui Moș Nicolae, pentru ca apoi să ne lustruim ghetele cu speranța că Moș Crăciun va trece prin casele noastre. 
Nenorocire pentru o mamă și trei copii: Casa în care stăteau cu chirie a luat foc – FOTOGALERIE
O mamă și trei copii au rămas fără acoperiș deasupra capului, după ce casa unde locuiau cu chirie a fost distrusă în urma unui incendiu.
Lucrări pe o stradă cu probleme, primarul: Vom avea covor asfaltic pe toată lungimea
Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie 2022, de către primarul Cosmin Andrei.
Becali își bate joc de antrenor după noua victorie cu Botoșaniul: Pentru ce îl întrebați cine face echipa? Nu știți?
Gigi Becali, patronul echipei FCSB, l-a umilit pe Leo Strizu, noul antrenor principal al roș-albaștrilor, după meciul cu FC Botoșani.
Amendă de 10.000 de lei dată de Garda de Mediu în urma unei reclamații – FOTOGALERIE
Comisarii au stabilit și măsuri în vederea remedierii neregulilor găsite.
Un botoșănean care și-a înjunghiat fratele la beție ajunge la Tribunal
După conflict, bărbatul rănit a avut nevoie de aproximativ o lună de îngrijiri medicale.
Șapte noi rute vor fi lansate, două dintre ele de pe Aeroportul Iași - DESTINAȚIA
Ministerul Transporturilor și-a dat acordul în acest sens.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
De Sfântul Nicolae copiii vor primi un pachețel simbolic cu dulciuri din partea mea. Le-am cumpărat biscuiți, bombonele, ciocolățică și o napolitană. De Crăciun vor primi un dar din partea Primăriei. Așa că, nu vom mai strâ ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9297 lei
USD
Dolarul SUA
4.6851 lei
CHF
Francul elveţian
5.0142 lei
GBP
Lira sterlină
5.7419 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4938 lei
XAU
Gramul de aur
271.1673 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2417 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2044 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1935 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4860 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2023 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6629 lei
Vremea
astăzi
Botosani
0.2 o C
Dorohoi
0.1 o C
Bucecea
0.1 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.4 o C
Ştefăneşti
2.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.