Ştiri
ASTĂZI: 40 de ani de la cea mai mare catastrofă rutieră din istoria României, MĂRTURII cutremurătoare

Pe 29 iunie 1980, de Sfinții Petru şi Pavel, pe drumul naţional 29 A, pe raza judeţului Botoşani, s-a produs cea mai mare catastrofă rutieră din România pe timp de pace.

Un autobuz modelul Roman Diesel A8, cu 40 de locuri, care aparţinea Autobazei Fălticeni (judeţul Suceava) şi efectua o cursă regulată de la Fălticeni spre Botoşani, s-a răsturnat într-o mlaştină, înainte de satul Huţani, din Botoşani.

 

 

Sicriul pe roți

 

Accidentul s-a soldat cu 48 de morţi. Autobuzul cu numărul de înmatriculare 31 SV 2049 semăna cu un sicriu pe patru roţi. Avea motorul în interior, scrie Adevărul.

 

Şoferul Ioan Aparaschivei a plecat de la Fălticeni în jurul orei 7.30. Era în zi de sărbătoare şi sucevenii voiau să-şi viziteze rudele de la Botoşani, deci era o mare aglomeraţie. Mircea Sfichi, pe atunci jurnalist la publicația Zori Noi din Suceava, îşi aminteşte că autobuzul era supraîncărcat. Numărul călătorilor era dublu faţă de numărul scaunelor.

 

„După diagramă, trebuia să aibă 40 de călători, dar în realitate avea 83. Transporta femei, bătrâni, copii”, a spus pentru sursa citată fostul jurnalist.

 

Probabil că din cauza greutăţii, pe porţiunea numită „7 poduri”, înainte de a intra în comuna Vlădeni, satul Huţani, unul dintre cauciucurile din faţă a explodat. Autobuzul a părăsit partea carosabilă, s-a răsturnat pe o parte, a intrat într-o mlaştină de pe marginea drumului, pe care puţini au observat-o înainte de tragedie.

 

„Era un câmp mai mult acolo. În cădere, autobuzul s-a răsturnat cu roţile în sus”, a completat Mircea Sfichi.

 

 

Ce a urmat a fost groaznic

 

Nu mai puţin de 48 de oameni au murit, cei mai mulţi înecaţi şi nu în urma impactului. Efectiv nu au putut să iasă din autobuzul care le-a curmat viaţa. Unii au reuşit să spargă geamurile şi au înotat la suprafaţă şi s-au salvat. Alţii, deşi au ieşit din autobuz, n-au reuşit să se salveze pentru că, de disperare, alte victime s-au agăţat de ei în speranţa că s-ar putea salva şi i-au tras în jos.

 

„Doi martori au intervenit şi au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru a salva cât mai mulţi oameni. Care a putut să înoate, era mai voinic, a scăpat, dar erau puţini”, a declarat Mircea Sfichi.

 

 

Soţia şoferului a supravieţuit

 

Printre cei care au supravieţuit a fost şi soţia şoferului, Valeria Aparaschivei.

 

„În momentul producerii accidentului, autobuzul a rupt balustrada podului şi a căzut pe o parte în mlaştina de sub pod. În urma izbiturii, geamurile laterale s-au spart şi apa a năvălit în interior, împingându-i pe mulţi dintre pasageri afară. Mulţi dintre cei care au ieşit însă la suprafaţa apei s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate. Eu am fost conştientă că am venit cu umărul în rama geamului, am reuşit să ies printr-un geam lateral şi am ştiut să înot, asta m-a salvat, altfel acolo rămâneam şi eu”, a povestit femeia într-un interviu acordat presei locale.

 

„Autobuzul a căzut întâi pe o parte, iar apoi s-a lăsat la fund, după ce s-a întors cu roţile în sus. Oamenii se ţineau unii de alţii, în încercarea de a se salva. Am stat o bucată de timp în speranţa că soţul meu va reuşi să iasă din apă, mi se părea că-l văd mai la deal, dar apoi mi-am dat drumul în apă şi am ieşit ceva mai la vale. Fiecare ar fi vrut să se salveze şi în spaima şi panica aceea se ţineau unii pe alţii de haine, de picioare şi nu se lăsau să iasă. Cei mai mulţi au murit din cauză cu nu ştiau să înoate şi după ce autobuzul s-a dus în scurt timp la fund, au rămas să plutească pe apă, unde şi-au găsit sfârşitul”, a mai povestit Valeria Aparaschivei.

 

Tragedia a rămas vie în mintea Valeriei Apraschivei. După ani şi ani, ea îşi poate aminti cu lux de amănunte coşmarul prin care a trecut. În accident şi-a pierdut soţul.

 

„Era o creangă pe mal cu care am încercat să tragem oameni din apă, un bărbat s-a prins de ea şi a ieşit până la mal, unde însă nu a mai putut fi salvat. Au fost probabil şi unii care dormeau în momentul accidentului şi nu au mai apucat să-şi dea seama ce se întâmplă, sau cei prinşi în interiorul autobuzului, care nu au mai reuşit să iasă la suprafaţă. Pe soţul meu l-au găsit cu mâinile pe volan, el nu a reuşit să mai iasă din apă. S-a constatat mai târziu că el murise chiar în timpul accidentului, cel mai probabil făcând un infarct, la doar 37 de ani”, a mai spus femeia pentru monitorulsv.ro.

 

„În scurt timp au venit oamenii din satul apropiat, Huţani, care au încercat să dea o mână de ajutor împreună cu cei din maşinile oprite în drum. Pe mine m-a ajutat o familie de la Vlădeni, eram plină de sânge, probabil de la parbrizul lateral spart. A venit salvarea şi nu am vrut să merg la spital, însă până la urmă m-au trimis la spitalul din Botoşani. În timpul nopţii care a urmat însă, am reuşit să părăsesc spitalul şi să ajung acasă la Fălticeni, unde mă aşteptau cei trei copii”, a mai adăugat Valeria Aparaschivei.

 

 

Au intervenit pompierii de la Botoşani

 

Între ei colonelul Petru Juglan, actualmente pensionar. Era proaspăt angajat când s-a produs nenorocirea.

 

Îşi aminteşte că intervenţia a durat două zile. El a intervenit a doua zi. A căutat trupul neînsufleţit al unui bebeluş de patru luni despre care se credea că este în autobuz. Din fericire, nu era. Copilul era acasă.

 

Petru Juglan a spus că misiunea nu a fost floare la ureche pentru salvatori.

 

 

Mlaştina a fost secată şi acoperită cu cruci

 

După nenorocire, mlaştina a fost secată. Martorii spun că nu era mare. Ar fi fost cât autobuzul de lungă şi de lată. Dacă ar fi încercat cineva să pună în mod intenţionat autobuzul acolo, n-ar fi reuşit.

 

Mărturie a suferinţei au stat cele câteva cruci puse în zonă de familiile celor decedaţi. Crucile au fost înlăturate în urmă cu trei ani, când a fost modernizat drumul Suceava-Botoşani.

 

loading...
„A plouat” cu accidente la Botoșani în starea de alertă, oameni nevinovați omorâți pe șosele
Accident la Hudum, tânără rănită întinsă pe asfalt – GALERIE FOTO

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Florin Țurcanu a reacționat după acuzațiile că ar conduce „din umbră” societatea Nova Apaserv
Fostul președinte al Consiliului Județean, actualmente în structura de conducere a Filialei Județene ALDE Botoșani a reacționat în urma unui comunicat de presă transmis de USR.
Românul care a trăit coșmarul pușcăriilor din China ajunge la Botoșani în cadrul unui pelerinaj de 100 de zile prin țară
2.922 de kilometri pentru 2.922 de zile de detenție, în pelerinaj fiind incluse principalele locuri de detenție, tortură și exterminare a foștilor deținuți politici din România.
O fată de 15 ani a plecat de acasă, de două săptămâni nu a mai dat nici un semn
Dacă ați văzut-o pe Petronela, sunați la 112 sau anunțați urgent cea mai apropiată unitate de Poliție.
MAI caută doi medici pentru Botoșani, CUM se face recrutarea
Posturile de medic specialist  sunt prevăzute cu gradul profesional maxim de comisar de poliție.
Cu alcoolemie 1,38 mg la volan: Prins de polițiști după ce a produs un accident rutier
Accidentul a fost produs de un botoșănean de 52 de ani.
RESTRICȚII la apă în patru comune, afectați vor fi și cetățenii din Dorohoi
Din cauza creșterii consumului de apă, resursele din rezervoarele de înmagazinare ale Nova Apaserv S.A Botoșani se epuizează cu rapiditate, fiind necesară refacerea periodică a acestora.
Mai bine de doi ani de închisoare și amendă de 1.800 de lei, după o ispravă în trafic
Botoșăneanul de 30 de ani a fost ridicat de acasă și dus direct la Penitenciar.
Protestatarii s-au întâlnit cu autoritățile, CE revendicări au avut în fața prefectului – GALERIE FOTO
Drepturi salariale, plata sporurilor, dar și corelarea salariilor angajaților au fost câteva dintre problemele ridicate de sindicaliștii care au ieșit astăzi în Piața Revoluției pentru a-și striga nemulțumirile.
ACCIDENT pe Calea Națională: Copil lovit pe trecerea de pietoni, polițiști anunțați prin 112
În urma impactului, minorul a fost transportat la spital.
Loading...
ACUM: Protest în Piața Revoluției, puzderie de angajați cu pancarte și stegulețe: Muncă da și plata ba - FOTO & VIDEO
Un protest are loc în aceste momente în Piața Revoluției din municipiul Botoșani.
Doi porci și zeci de păsări au murit, la un pas de a arde toată casa după ce o fetiță de 5 ani s-a jucat cu chibriturile
21 de intervenții ale pompierilor botoșăneni, în ultimele 24 de ore.
Călugăr mort la 44 de ani, înmormântat la Mănăstirea Gorovei: Om bun, om cu inimă bună, orfan, neînțelesGALERIE FOTO
S-a stins cu doar câteva zile înainte de a împlini 44 de ani.
Lecturi de poezie la Memorialul Ipotești: Mariana Codruț în dialog cu Bogdan Crețu
În cadrul Școlii de vară pentru tineri cercetători filologi (doctoranzi și masteranzi), care a ajuns la ediția a IV-a și se desfășoară la Memorialul Ipotești în perioada 27 iunie – 3 iulie 2022, se va organiza o întâlnire cu poeta Mariana Codruț și criticul literar Bogdan Crețu.
Camion răsturnat pe un drum din județ, piatră împrăștiată pe carosabil
Un accident rutier produs pe un drum din județ a perturbat traficul în zonă preț de câteva ore.
Loading...
La mulţi ani, Petru, la mulţi ani, Pavel! Obiceiuri şi tradiţii la marea sărbătoare
Apostolii Petru şi Pavel (sau Paul), patronii spirituali ai penitenciarelor, sunt sărbătoriţi pe 29 iunie.
Primăria din Botoșani care a cumpărat un SUV de 40.000 de euro, dar riscă să fie executată silit
Autorităţile locale spun că această achiziţie îi ajută să facă economie la buget, dar în acelaşi timp primăria este în pragul executării silite.
Cea mai mare cumpănă prin care a trecut o artistă din Botoșani: Eu m-am dus peste apă, m-a scăpat de la moarte
Trecutul din mediul rural a venit, la pachet, cu o groază de peripeții pe care artista nu le-a ratat. Iar una dintre povești era chiar să se sfârșească tragic.
Căutat în toată Europa: Botoșănean arestat pe Aeroportul Internaţional din Bacău
Un bărbat din judeţul Botoşani, dat în urmărire internaţională, a fost prins imediat de a coborât din avion.
ACCIDENT pe drumul Suceava-Botoșani, după ce un șofer a intrat pe contrasens
Un bărbat a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe, după un accident rutier petrecut pe DN 29 Suceava-Botoșani.
2022, un an excelent pentru a cumpăra un televizor inteligent
(P) Cu ocazia Cupe Mondiale din Qatar din acest an, producătorii de televizoare inteligente se așteaptă la o creștere a vânzărilor acestora, deoarece, în general, într-un an de Cupă Mondială, interesul pentru achiziționarea acestui tip de bunuri de folosință îndelungată crește.
Sondaj
Credeți că se vor termina la timp lucrările la drumul Botoșani - Târgu-Frumos, adică la data de 12 mai 2023?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
„Mă rog la bunul Dumnezeu să prind eu vremea în viaţă când se va reface Mitropolia Bucovinei la Suceava, pentru că merităm. Noi am avut-o. Sunteţi aici preoţi, care alături de noi, de mireni, avem această obligaţie să ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.9430 lei
USD
Dolarul SUA
4.7005 lei
CHF
Francul elveţian
4.9319 lei
GBP
Lira sterlină
5.7237 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4468 lei
XAU
Gramul de aur
274.3717 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2440 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.2478 lei
AUD
Dolarul Australian
3.2317 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.6495 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1998 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6644 lei
Vremea
astăzi
Botosani
34.6 o C
Dorohoi
34.7 o C
Bucecea
33.9 o C
Darabani
29.7 o C
Saveni
33.2 o C
Ştefăneşti
29.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.