Sistemul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor (DRPCIV) a picat, în jurul orei 10.00, la toate direcţiile din ţară.
Astfel, examenele de obţinere a permisului de conducere au fost suspendate, iar cei care urmau să susţină probele au fost nevoiţi să aştepte aproximativ o oră până la remedierea defecțiunii.
Potrivit șefului Serviciului Public Comunitar Regim Permise Auto și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCIV), Marian Ciornea examinările au fost reluate, iar în aceste momente nu sunt probleme. La Botoșani, zilnic se fac în jur de 450 de examinări.
Totuși programul examenului pentru permis va funcţiona cu o decalare de două ore, din cauza disfuncţionalităţilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
4 lucruri de făcut atunci când accesezi un credit de nevoi personale
Sergiu Bălășcău
Mar 29, 2024
Bărbat prins de polițiști cu străini în mașină
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
3 lucruri de care este bine să ții cont atunci când achiziționezi un apartament vechi
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Amenajări exterioare cu ardezie pentru spații mici: idei și sfaturi practice
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024