Ştiri
Achiței, contraatac furibund: Culmea demagogiei populiste este atinsă în comunicatul mult iubitei și stimatei tovarășe din fruntea partidului roșu

Ocupantul primului loc al PNL Botoșani pe lista pentru Senat continuă să contracareze comunicatele trimise de social-democrații botoșăneni. După ce a luat atitudine față de afirmațiile lui Marius Budăi - ”PSD știe să guverneze bine”, a făcut-o și în urma anunțului făcut de Doina Federovici privind lansarea programului de guvernare al PSD.  

”Pesediștii își imaginează astfel că vor găsi suficienți fraieri”


”Culmea demagogiei populiste este atinsă în comunicatul mult iubitei și stimatei tovarășe din fruntea partidului roșu, care îi «asigură» pe botoșăneni că PSD are un nou program-minune, prin care rezolvă toate problemele țării și ale județului, începând cu covidul. Pesediștii își imaginează astfel că vor găsi suficienți fraieri pe care să-i prostească cu vorbele lor goale, la fel cum au făcut în urmă cu patru ani, când au promis, ba chiar, ca și acum, au «dat asigurări» privind construcția de spitale regionale, autostrăzi, locuințe noi, creșe, grădinițe și școli, nefăcând apoi absolut nimic din toate astea”,


Cristian Achiței, candidat PNL la Senat.


Actualul deputat liberal nu l-a uitat nici pe Dan Șlincu, social-democratul care se află pe poziția a doua a pretendenților PSD Botoșani la Camera Deputaților și care și-a exprimat îngrijorarea față de educația copiilor în contextul închiderii unităților de învățământ.


”Nu, tovarășe Șlincu, guvernul PNL nu «a blocat accesul la educație pentru 45.000 de elevi», ci a protejat de riscul infectării cu covid-19 45.000 de familii botoșănene; PNL nu «a blocat dublarea alocațiilor și majorarea salariilor profesorilor», ci a gestionat și continuă să gestioneze cu responsabilitate, în vreme de criză sanitară și economică, bugetul țării”,


Cristian Achiței, candidat PNL la Senat.

 

”Ați patentat nimicul pesedist”


Fostul vicepreședinte al Consiliului Județean a subliniat că, PSD a fost la guvernare timp de șapte ani în care omenirea și România nu s-au confruntat nici cu o pandemie fără precedent în ultimul secol și nici cu o recesiune economică, dar, în ciuda creșterilor economice din cei șapte ani de guvernare, ”PSD a tocat banii țării aiurea, fără a le oferi românilor nici investițiile promise în 2016 și nici majorările de alocații, pensii și salarii”.


Concluzia liberalului? ”Greșit, tovarăși! Nu vă mai crede nimeni! Ați patentat nimicul pesedist, ștampilă de care nu veți putea fugi printr-o altă avalanșă de promisiuni”.

 

 

Comandat de PARTIDUL NAȚIONAL LIBERAL - FILIALA BOTOȘANI, Realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200025

 

 

 

loading...
PSD a lansat programul de guvernare pentru următorii 4 ani care vine cu soluții pentru salvarea sănătății, educației și locurilor de muncă care au fost devastate de PNL
Achiței, replică acidă: Botoșăneanul Budăi, ”specialistul” care a studiat economie de la mare, chiar foarte mare distanță, la privata Spiru Haret

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

 

download from google play download from apple store
Executor judecătoresc condamnat la închisoare cu executare și obligat să plătească BCR-ului aproape 600.000 de lei
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a României s-a pronunțat marți în dosarul care îl viza pe fostul executor judecătoresc Daniel Popa. Magistrații din București au respins apelul formulat de dorohoian și au menținut hotărârea completului din Suceava.
SCHIMBĂRI în două hipermarketuri începând de luna aceasta
Modificări „colorate” anunțate în două lanțuri de magazine.  
TERMENUL de execuție la strada Viilor, CÂTE locuri noi de parcare vor fi înființate – GALERIE FOTO
Strada Viilor a intrat în reabilitare, iar primarul Cosmin Andrei a efectuat astăzi o vizită în teren.
Botoșaniul colaborează cu Suceava: Pacienții care vor fi transferați în județul vecin
Autoritățile sanitare de la Botoșani vor încheia un protocol de colaborare cu Spitalul Județean Suceava.
Primăria vrea să cumpere o bucată de teren privat pentru a lărgi o stradă cu o singură bandă – FOTOGALERIE
Este vorba despre o stradelă prin care se intră într-un cartier populat al orașului.
Încă un protest: Fermierii botoșăneni ies în Piața Revoluției
Se anunță un nou protest la Botoșani.
Somnul întrerupt în timpul nopții te face mai vulnerabil la stres cronic
În general, oamenii care nu dorm bine noaptea (care se trezesc frecvent din somn) au o stare de spirit rea a doua zi și o senzație persistentă de oboseală. Ei pot fi mai vulnerabili la stres, spun medicii. Există o legătură clară între deficitul de somn și depresie, arată statisticile.
Pacienții de la Mavromati lăsați fără telefoane, prefectul: Numai la Penitenciar se interzice
Prefectul Dan Nechifor a reacționat în urma declarațiilor reprezentanților Spitalului Județean Mavromati cum că telefoanele pacienților sunt închise de teama incendiilor.
Focar într-o secție de la Spitalul Județean, DSP-ul face anchetă
Au fost înregistrate 30 de îmbolnăviri în rândul pacienţilor şi a personalului.
Loading...
Ambulanță cu pacient implicată într-un accident pe Calea Națională - FOTO
Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a fost implicat într-un accident pe Calea Națională.
”Mărțișor Dorohoian” a anunțat LISTA concurenților care intră în Gala Festivalului
Festivalul Concurs Național de Muzică Ușoară Românească ”Mărțișor Dorohoian”, Ediția a XXXVII-a, are loc sâmbătă, 6 martie 2021.
Comunele din Botoșani rămase fără medic de familie - LISTA
Mai multe localități din județul Botoșani nu au medici de familie în plină pandemie. 
Un supermarket din Botoșani face angajări, se caută casieri cu 10 clase - LISTA locurilor de muncă
Posturi vacante, în atenția persoanelor care au absolvit doar școala generală sau liceul, sunt și pentru gropari sau îngrijitori câini.
Medic amendat după cazul copilului mort în ambulanță
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au făcut publice rezultatele anchetei în cazul copilului mort în ambulanță.
Loading...
Prefectul Dan Nechifor, anunț despre activitatea restaurantelor
Autoritățile încearcă ca restaurantele să fie menținute deschise chiar dacă rata de infectare va depăși 3 îmbolnăviri la mia de locuitori.
ATENȚIE: Poliția intră în casă FĂRĂ acordul tău dacă un animal este în pericol
Ca o noutate, acțiunile polițiștilor pot fi fotografiate sau înregistrate, fără consimțământul persoanelor care dețin animalul.
SCADE incidența în municipiul Botoșani, o singură localitate din județ în scenariu roșu
Un nou raport al Direcției de Sănătate Publică Botoșani a fost anunțat în cursul zilei de marți.
Botoșani: Aproape 800 de cărți funciare au fost eliberate gratuit în 2021
Cele 722 de imobile sunt primele înregistrate în acest an de către OCPI Botoșani, în sistemul integrat de cadastru și carte funciară și aparțin locuitorilor din municipiul Botoșani, comunele Cândești, Bălușeni și Pomârla.
Botoșani: PERCHEZIȚII la hoţii de catalizatoare, mascații au descins și în sedii comerciale
Zeci de percheziţii au loc marţi dimineaţă în cinci judeţe, printre care și Botoșani, într-un dosar în care sunt vizaţi hoţi de catalizatoare, 19 persoane urmând să fie duse la audieri.
Noi acuze de blat după FC - FCSB: Botoșaniul a făcut figurație
Când ai în teren două echipe eminamente ofensive și 84 de goluri marcate împreună te aștepți, pe bună dreptate, la un spectacol fotbalistic de calitate.
Mă numesc Darkness, sunt un pesedist analfabet(scuzați pleonasmul) și îmi arăt prostia în public(„trezițivă”), doar-doar mi se vor alătura și alte lepre de teapa mea. Mintea mea a intrat în hibernare de când am văzut lumina zilei, iar medicii spun că suferința mea este incurabilă.
16 noiembrie 2020, 08:40
MARȘ,CIUMĂ PESEDISTĂ!
16 noiembrie 2020, 08:27
Mai oameni buni ,trezitiva ,jigodia asta si sleahta lui , In 2011 au inchis spitalele din DARABANI si SAVENI lasand fara acces la actul medical toti oamenii din acea zona, v-au fost taiate salariile si unii dintre voi ati ramas muritori de foame , datori la banci si fara case, au trecut doar 9 ani , nu pot sa cred ca ati devenit amnezici.Asta e omul caruia ii pasa de Botosani?Sa iasa in dezbatere publica sa ne spuna ce a facut 4 ani la Bucuresti ca si parlamentar de Botosani/
15 noiembrie 2020, 20:51
Acesti candidati iubesc judetul Botosani dar mai mult ei iubesc banii. PNL sau PSD au adus mai multe daune decat foloase unei zone din care oamenii activi pleaca in masa.
15 noiembrie 2020, 16:31
Eu nu am afirmat ca gașca PSD-istă e mai buna. Chiar am spus ca nu comentez motivele pentru care-i votez. Unu dintre ele este ca nu ai o lista buna la alt partid, la Bt cel putin. Dar să ma catalogheze unu ca Achiței ca sunt fraier pentru ca votez PSD e de admis. Si de sancționat. Nu toți pesediștii sau cei ce voteaza cu ei sunt fraieri cum nu toti liberalii si cei ce voteaza cu ei sumt inteligenti. Mârlanul asta de Achiței, daca are ceva de zis punctual despre cineva de la PSD, s-o faca, cu argument. Dar sa nu generalizeze. Pentru cine nu stie, amintesc ca sintagma de "ciuma roșie" a fost folosita prima data de A. Hitler în Main Kumpf. Mai usor cu pianul pe scari.
15 noiembrie 2020, 12:34
Si gașca PSD este mai breaza? Acești analfabeti, oportunisti pe care tu ii votezi (este dreptul tau), au angajat exact ca si cei din gașca PNL. Să nu uităm că au fost date în presă toate astea.25 de candidați la direcția agricolă și fina lui Budai ia examenul cu nota mai mică la scris. Diferenta a făcut asa zisul interviu psd-ist. În același timp în această instituție este și nevasta lui Budai. Suntem curioși chiar ce scoala are aceasta? La fel fini, finute, lîngăi ale acestei găști în care partidul sunt de fapt ei, sunt in instituțiile statului având aceleași școli ca marii psd-isti, pnl-isti și celelalte derivate din aceste partide.Asa ca votați prin rotație în continuare aceste mediocritati aflate pe afișele din oraș. Toată listaPSD nu au făcut serviciu în domeniu. Experienta o capeți la nivel de execuție în ani de muncă dar cu scoala terminată la zi și la timpul potrivit. Din șofer-magaziner director apoi ministru, din menajera mare șefa și pe lângă aceștia și-au adunat alte nulități la gașca lor nu ne asteptam la nimic de 30 de ani. La fel au adoptat aceeași metodă și PNL , au văzut că merge mai bine asa.Vai de capul nostru al celor care doresc mai bine dar suntem nevoiți să suportăm mentalitatea și prostia multora din acest colt de tara unde trăim ca în evul mediu cu aceste specimene care se vor la conducere.
15 noiembrie 2020, 10:20
Greu e drumul spre anonimat
15 noiembrie 2020, 01:01
Sunt unul care-s deja convins sa votez PSD. Nu am să expun de ce. Dar pot spune ca daca tu mă numesti fraier pentru asta, eu pot argumenta ca tu ești un memernic fără margini, un borfaș care a supt fără rușine banul public, un golan care ai tăcut ca kkt ul în păpușoi în parlament si acum te trezești vorbind, un lingău a șefilor tăi de partid, unu care și-a angajat nevasta la Locativa și aș putea continua. Dar tu nu meriți nici măcar sa fi înjurat. Hai siktir
14 noiembrie 2020, 22:52
Doar prostii mai cred balivvernele Ciumei Rosii alea cu 8 spitale,autostrazi fara numar si alte minciuni.Despre tovarasa menajera-atat o duce bibilica.
14 noiembrie 2020, 20:17
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Le-am și spus (n.r reprezentanților Spitalului Județean Mavromati), numai la Penitenciar se interzice folosirea telefoanelor. Este un drept constituțional și le-am atras atenția vizavi de acest lucru”Dan Nechifor, prefect ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8747 lei
USD
Dolarul SUA
4.0535 lei
CHF
Francul elveţian
4.4161 lei
GBP
Lira sterlină
5.6329 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7924 lei
XAU
Gramul de aur
225.4539 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2316 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3414 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1571 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2041 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6555 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.3 o C
Dorohoi
1.3 o C
Bucecea
1.4 o C
Darabani
1.1 o C
Saveni
1.3 o C
Ştefăneşti
4.1 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.