Înaintea demarării procedurii de vot, candidaților la președinția organizației municipale PNL Botoșani li s-a dat cuvântul în ordine alfabetică. Astfel, primul care și-a ținut discursul a fost senatorul Cristian Achiței.
A vorbit peste 20 de minute în stilul propriu, pe o tonalitate foarte puternică, și a făcut publice lucruri uluitoare care s-ar fi petrecut chiar la sediul partidului.
„E vorba de curajul de a vota o schimbare în bine, curajul de a ieși dintr-o stare de pierzători, dintr-o zonă a fricii și a amenințărilor care, mai, mai că le auzim și aici pe scenă. Au fost oameni care au fost bătuți în partid și nu s-a luat nicio măsură. Vreți să continuăm așa? Vorbesc despre curajul de a vota pentru o echipă. Pentru binele partidului, pentru binele locuitorilor municipiului Botoșani. Ne trebuie să revenim de o mentalitate de învingători, oameni buni, în politică avem nevoie și de o victorie”,
Cristian Achiței, senator PNL.
Parlamentarul a menționat apoi că a făcut parte din singura echipă care a bătut PSD – ul în anul 2008 atât la Consiliul Județean, cât și la Primăria Botoșani.
„Genul ăla de plânsete că e greu, că e un județ roșu, vai de mine ne mănâncă PSD-iștii, că ei când pleacă în campanie au 30% avans. Mi se pare o gogoașă și o chestiune care ne demotivează pe fiecare dintre noi. Vă spun că îi putem bate pe PSD-iști, dar să facem muncă politică adevărată. Nu fitile și bârfe”,
Cristian Achiței, senator PNL.
În 2008, anul la care a făcut referire noul președinte al organizației municipale PNL Botoșani, Cristian Achiței era membru PDL, partid care atunci a învins PSD și PNL.
VEZI ÎN VIDEO LA 1:52
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Muzeul multimedia din subteranul Centrului Istoric va fi deschis și pentru botoșăneni – VIDEO
Gabriela Erdic
Apr 19, 2024
MOTIVULvizitei la Botoșani a liderului AUR : Există presiuni... - VIDEO
Oana Sava
Apr 19, 2024