Polițiștii au acționat împreună cu jandarmii botoșăneni., în cadrul activităților fiind aplicate peste 160 de sancțiuni.
În ultimele 24 de ore, polițiștii botoșăneni au organizat trei acțiuni punctuale, în cadrul planului Blocada, acționând în sistem integrat, împreună cu jandarmii și au intervenit la 34 de evenimente, majoritatea sesizate prin apel la 112.
Activitățile desfășurate au avut drept scop asigurarea climatului de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.
în cadrul activităților desfășurate au fost aplicate peste 160 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 60.000 de lei și reținute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 5 permise de conducere și 13 certificate de înmatriculare.
(Sursă foto: depositphotos)
Scandal (ne)știut în politică, Lipă refuzată categoric de PSD Suceava a ajuns locul 1 la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 17, 2024
Trei artiști din Botoșani își expun lucrările care ilustrează toamna la Galeriile de Artă
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Pregătiri pentru iarnă la Botoșani: CÂND vor fi încheiate contractele de deszăpezire
Oana Sava
Oct 17, 2024