Ştiri
Maria Obretin, Liviu Chițu și Adi Bulboacă ajung la Botoșani

Ediția a 16-a propune adolescenților o temă sensibilă, dar foarte importantă pentru viitorul lor: Identitatea. Organizatorii cred în puterea cu care un adolescent se poate exprima, crea și crește în comunitatea din care face parte, fiind ei înșiși foarte tineri atunci când au început drumul către ceea ce Ideo Ideis a devenit astăzi.

Ideo Ideis Festivalul Național de Teatru Tânăr, cel mai mare eveniment dedicat educației alternative pentru liceeni, a ajuns la cea de-a 16-a ediție. Timp de o săptămână, în perioada 9-15 august, comunități de liceeni din 9 orașe, vor avea parte de o experiență intensă de explorări personale, prin teatru și arte alăturate. Pe lângă Alexandria, locul în care a luat naștere inițiativa, anul acesta se adaugă pe hartă București, Baia Mare, Botoșani, Buzău, Brașov, Constanța, Sibiu și Bacău.

 

De-a lungul celor 15 ani de existență, Ideo Ideis a creat spațiul în care peste 3000 de adolescenți pasionați de teatru și arte alăturate, au întâlnit profesioniști care, prin mentorat, i-au adus mai aproape de vocația lor și de ei înșiși. Prin cele peste 500 de evenimente - spectacole invitate, ateliere de măiestrie, filme și masterclass-uri, festivalul a născut o adevărată mișcare socială și artistică în comunitatea locală, demonstrând, astfel, nevoia de proiecte culturale în orașele prea puțin expuse la astfel de evenimente.

 

„Formatul din 2020 este potrivit și în acest an, în contextul în care suntem în continuare nevoiți să căutăm soluții pentru a organiza festivalul în condiții optime. Feedback-ul excelent pe care l-am primit după ediția de anul trecut, desfășurată în condiții similare, ne-a făcut să reluăm drumul către comunitățile trupelor selectate, participante la festival.

La ediția de anul acesta, spectacolele pregătite de fiecare dintre cele nouă trupe vor fi jucate pe scenele teatrelor locale, în fața comunității și vor fi secondate de întâlniri de artist talk cu mentorii, pentru a-i aduce pe tineri mai aproape de comunitatea din care fac parte și pentru a-i încuraja să-și întoarcă creativitatea către locurile în care s-au născut”,

transmit organizatorii.

 

 

Ideo Ideis la Botoșani

 

În Botoșani, adolescenții se vor întâlni cu Maria Obretin, mentorul de anul acesta, la Atelierele de Teatru Tânăr cu Liviu Chițu, iar la Atelierele de Arte Alăturate - Fotografie cu Adi Bulboacă. Activitatea celor două tipuri de ateliere intensive are rolul de a dezvolta abilitățile creative ale participanților, într-un context complet de lucru și învățare.

 

Sâmbătă, 14 august, ora 19, pe scena Teatrului ”Mihai Eminescu” din Botoșani va urca trupa de teatru tânăr Drama Club, cu spectacolul ”O poveste foarte simplă”, o adaptare după Maria Lado, în regia Mirelei Nistor. „O poveste foarte simplă” este, într-adevăr, o poveste foarte, foarte simplă. Două familii de la sat, una cu părinți muncitori și alta cu un tată singur și leneș, cu doi copii, Ana și Dima, care se iubesc mult. Poate prea mult pentru vârsta lor. Atât de mult încât așteaptă un copil. În acest scenariu total neașteptat și deloc apreciat, animalele sunt singura susținere a copiilor.

 

Din distribuție fac parte Andra Adăscăliței, Gabriela Havîrneanu, Mihai Șaramet, Alexia Pughiuc, Ștefan Sandu, Luca Pușcașu, Anna Epure, Rareș Plaiu, Miruna Viziteu, Tudor Moldovanu, Dara Chițanu, Teodor Vițelaru, Teofana Vițelaru, Zală Alessio. La finalul reprezentației va urma un artist talk cu mentorul Maria Obretin.

 

Maria Obretin a fost în clasa de actorie a profesorilor Sanda Manu și Ion Cojar la studiile de licență de Arta Actorului de la U.N.A.T.C. și, mai apoi, în clasa profesorului Adrian Pintea, la masterul de la aceeași universitate. A jucat pe numeroase scene din București și din țară, în teatre independente sau de stat. A colaborat cu diverși regizori de teatru, iar în prezent poate fi văzută în spectacolele: Carousel (r. Andrei Șerban, Teatrul Bulandra), 7 dintr-o lovitură și Melcul, ambele regizate de Lia Bugnar (Teatrul Metropolis), Noi 4 (r. Dorina Chiriac, Green Hours), Viața x3 (r. Irina Crăiță-Mândră) sau Cadranul Plus Plus (r. Radu Popescu, Teatrul Apropo).E o prezență cunoscută și pe ecrane, unde a apărut în filmele 6,9 pe scara Richter (r. Nae Caranfil, 2016), București NonStop (r. Dan Chișu, 2015), The Nun (r. Corin Hardy, 2018) și în toate sezoanele serialului Umbre, produs de HBO România.

 

Liviu Chițu este actor și merge la festivaluri de teatru pentru adolescenți încă de la vârsta de 14 ani, ca participant, trainer, organizator, jurat sau voluntar. În ultimii ani a colaborat cu o varietate de teatre din București, iar în prezent poate fi văzut în Dragoste în 4 tablouri la Teatrul Național București, în regia Elenei Morar.

 

Adi Bulboacă s-a născut în vara lui 1988 și, 16 ani mai târziu, a început să facă fotografii. A lucrat pentru publicații de cultură, pentru Ambasada Franței, colaborează cu agenții de publicitate și de creație, dar în toți cei 17 ani de când a început să facă poze, fotografia de teatru a rămas singura constantă. A fotografiat peste 1.000 de spectacole de teatru din România și din străinătate și sute de actori, iar în ultimii ani a petrecut din ce în ce mai mult timp lucrând la proiecte personale, printre care să fotografieze trenurile din România și din Balcani.

 

“Teatrul și experiența lucrului în comun creează o comunitate în care te poți dezvolta armonios, îți poți învinge timiditatea, limitele, îți poți dezvolta imaginația, capacitatea de comunicare, încrederea în tine și în ceilalți. E o experiență foarte bună acum, la vârsta la care poți visa orice și poți face orice, dacă ai încredere în tine. Abia aștept să îi întâlnesc pe tinerii din Botoșani, un oraș de care mă leagă multe amintiri frumoase. Sper să fie o experiență foarte bună pentru noi toți, să împart cu ei bucuria și pasiunea pentru această profesie. Mă aștept să fie plini de energie, curajoși, să găsească răspunsuri care să îi ducă mai departe în acest proces frumos și complicat prin care trec. E o bucurie să fiu alături de cei care, poate, peste câțiva ani îmi vor fi colegi!”,

mentorul Maria Obretin.

 

 

Festivalul Național de Teatru Tânăr face parte dintr-un manifest artistic și social care s-a cristalizat în 2021, folosindu-se de experiența și avântul ultimilor 15 ani. Astfel, Ideo Ideis devine mai mult decât un Festival, păstrând nucleul care l-a consacrat, și anume evenimentul de vară din Alexandria, dar construiește o structură bazată pe șase piloni principali: Tabăra de arte performative și revelații, Festivalul de teatru tânăr, Capsule de teatru și deșteptări, Laboratorul de explorare personală prin teatru și arte alăturate, Producții de teatru, filme și inclasabile și Teatrul tânăr - un teatru fizic, cu sediul în București.

 

loading...
Botoșani la Ideo Ideis: 200 de adolescenți, 9 orașe, 24 de traineri și mentori

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Certitudini și avantaje ale apartamentelor noi cu sisteme descentralizate de ventilație controlată - indicator important de calitate a vieții
(P) Noul ansamblu de apartamente Made To Measure din zona centrală a Botoșaniului, cu dotări pentru locuințe cât mai eficiente energetic și mai sănătoase - UNIQUE Residence Maxim Gorki 
Elevii botoșănenii primesc rechizite, peste 10.000 de pachete vor fi împărțite – FOTOGALERIE
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani continuă programul Guvernului de distribuire a rechizitelor școlare pentru copiii aflați în situații de risc, precum și a manualelor, pe baza comenzilor din școli.
S-a dat startul la programul care a aruncat în aer coaliția, Botoșaniul poate accesa cel puțin 140 de milioane de lei
Primarii botoșăneni au la dispoziție 45 de zile pentru a depune proiecte de investiții pentru comunitățile pe care le conduc.
Bani de la Guvern pentru repararea drumurilor afectate de inundații: ANUNȚUL prefectului  
Guvernul României a alocat fonduri totale de aproape 7,5 milioane de lei pentru 20 de unități administrative din județul Botoșani care au fost afectate de inundații și alte fenomene meteo extreme în luna iunie a acestui an.
Polițiștii și jandarmii au împânzit cele două localități carantinate, vor să ajute și NU să dea amenzi - FOTOGALERIE
Cele două localități sunt în carantină pentru o perioadă de 14 zile.
Hoață arestată la Stânca: Era căutată de autorităţile din Germania pentru furt din magazine
Femeia în vârstă de 27 de ani a fost depistată la controlul de frontieră.
Noi măsuri adoptate de Guvern: Persoanele vaccinate sunt scutite de carantină, iar unii copii de testare – LISTA
Guvernul a aprobat în ședința de joi, 23 septembrie 2021, noi măsuri pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor.
Contrabandă cu tutun ascuns în pufuleți, marfa era pregătită pentru Italia
Polițiștii de frontieră botoșăneni au aplicat o amendă de 5.000 de lei, cantitatea de țigări fiind confiscată.
LA MULȚI ANI: Sofia Vicoveanca, artista care are bulevard cu numele ei, împlinește astăzi 80 de ani
Pe 23 septembrie, artista care ani la rând a activat și la Orchestra ”Rapsozii Botoșanilor” împlinește 80 de ani.
Loading...
Botoșăneni într-o rețea cu angajări fictive pentru indemnizații de creștere a copilului, două femei REȚINUTE
Zeci de persoane, printre care și din Botoșani, sunt bănuite de fals și înșelăciune. Pagubele se ridică la 1,4 milioane de lei.
Peste 100 de infectări noi la Botoșani în ultimele ore – LOCALITĂȚILE din scenariul roșu
Direcția de Sănătate Publică (DSP) a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
Frații dispăruți găsiți la zeci de km de casă, au fost internați într-un centru al statului
Polițiștii continuă verificările, pentru a stabili de ce minorii au părăsit domiciliul.
ACCIDENT la intrarea în Parcul Cornișa, un tânăr de 21 de ani a fugit de la fața locului
Polițiștii au identificat mașina pe o stradă din municipiul Botoșani.
Condamnat la Dorohoi, se ascundea în Germania: Tânărul a fost extrădat, CÂT timp va sta după gratii
Botoșăneanul a fost escortat până în România, fiind încarcerat în Penitenciarul de Tineri și Minori.
Loading...
Circula cu 100 de km la oră prin sat: Urmărire finalizată cu amendă de peste 2.000 de lei și permisul reținut
Tupeu și în fața polițiștilor, care l-au surprins pe tânăr circulând pe contrasens.
Teren de sport modern construit la o școală: Căutăm mereu soluțiiGALERIE FOTO
La finalul proiectului, infrastructura a două unități de învățământ va fi mult îmbunătățită, asigură oficialii Consiliului Județean Botoșani.
Toamnă îndoliată pentru învățământul botoșănean: Au plecat parcă ținându-se de mână!
Doi profesori care au educat mii de elevi, iubitori de oameni și de tradiții, au plecat la cele veșnice.
Ziua Icoanei la o cunoscută mănăstire din Botoșani: Se spune că aici s-a rugat mama lui George Enescu
Legendele spun că această icoană este vindecătoare, mărturiile credincioșilor fiind numeroase în acest sens.
Doina Federovici anunță fonduri europene pentru Botoșani - FOTO
Județul Botoșani are nevoie de un mecanism de atragere directă a fondurilor de la Comisia Europeană și de sume importante pe diferite axe de finanțare.
Poezia în lume: Gellu Dorian, prezent într-o valoroasă antologie, alături de cei mai importanți poeți români
Semnalăm apariția antologiei de poezie românească la Editura Circulo de poezia di Mexic.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
starshiners.ro%20
Sondaj
Cine are dreptate în conflictul PNL - USR-PLUS?
PNL
USR-PLUS
Nici PNL, nici USR-PLUS
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Țin apă, medicamente, agrafe și 10 lei. Eram la un spectacol într-un cămin cultural dintr-un sat din Botoşani. După ce am cântat, pe scenă a urcat un bătrânel care mi-a spus că am cântat la nunta fiicei sale şi mi-a dat o ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9490 lei
USD
Dolarul SUA
4.2218 lei
CHF
Francul elveţian
4.5640 lei
GBP
Lira sterlină
5.7704 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8391 lei
XAU
Gramul de aur
240.3568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2383 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3938 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0732 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3310 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1953 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6655 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.6 o C
Dorohoi
10.6 o C
Bucecea
11.9 o C
Darabani
10.1 o C
Saveni
11.0 o C
Ştefăneşti
8.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.