Ştiri
Actualul ministru, discuții cu managerul de la Mavromati cu ușa închisă: Medicii sunt disperați, OFICIAL suntem bine

Consilierul municipal Gabriel Tănasă a lansat un apel public pentru autoritățile de la Botoșani, în actualul context epidemiologic.

Tânărul are o postare pe Facebook prin care dezvăluie o serie de informații de la Spitalul Județean Mavromati, preluate de la cadre medicale care vor ca opinia publică să cunoască realitatea.

 

Redăm în continuare postarea consilierului local Gabriel Tănasă

 

Situația de la Spitalul Județean Mavromati Botoșani este una alarmantă! Ieri, viitorul ministru al sănătății, secretarul de stat Nelu Tataru, s-a întâlnit DOAR ÎN CADRU PRIVAT cu managerul spitalului, cu toate că medicii și șefii de pe secții se pregătiseră pentru aceasta vizită și doreau să îi comunice acestuia o lista cu necesarul de echipamente, imperios necesare! În ședință, managerul spitalului declara că unitatea medicala e bine pregătită și au tot ce le trebuie, astfel urmând o ieșire publică pe posturile de televiziune naționale, în care eram informați că în județul Botoșani, lucrurile sunt sub control.

 

 

Conform medicilor din spital, realitatea este însă cu totul alta:

 

- Șefii de pe secții strigaă după echipamente, pentru că, cei de la urgente, practic cei din linia 1 împotrivă Covid19, au la dispoziție astăzi un număr de doar 10 combinezoane (fiecare dintre acestea putând fi folosite doar câteva ore), 50 măști tip ffp2 ( măști care sunt suficiente pentru maxim 24 ore) iar viziere și ochelari de protecție nu mai exista deloc ;

 

- Teste la nivelul județului nu exista

 

- Personalul medical din Dorohoi, primul care a intervenit în cazul tinerei de 27 ani confirmata cu Covid19, nu a fost nici până la aceasta ora testat, cu toate că a fost nevoit să vina la munca în continuare până astăzi, existând în orice moment riscul că bolnavii internați cu alte afecțiuni să se poată infecta! Felicitări doamnei doctor Ramona Guraliuc, astăzi aflând că pacienta aflata în coma la momentul intervenției sale, este într-o stare buna;

 

Fac un apel public către toți cei în măsură să aducă la cunoștință noului ministru al sănătății toate aceste aspecte semnalate de către medicii expuși și care nu au nicio șansă în fata virusului! În aceste momente de criza, vă rog în numele cetățenilor din întreg județul Botoșani, să luați masuri și să nu mai lașați medicii să intervină fară echipamente!

 

Salvați macar acum situația, pentru că e limpede : conducerea spitatului nu a luat la timp masurile ce se impuneau, nerealizand suficiente achiziții pentru ceea ce se întâmplă în momentul de fata, ba mai mult, aș putea crede că a preferat să facă economii la capitolul dotări și nu la cheltuieli de funcționare, lucru la moda în multe instituții ale statului,doar pentru a da bine în ochii conducerii Consiliului Județean, cu toate că știau încă de acum 2 luni cât de grav se preconizează a fi acest virus.

 

Vă rog încă o dată, interveniți de urgență și protejați medicii astfel încât să putem fi protejați și noi, cetățenii de rând. Nu mai e momentul să ținem lucrurile astea ascunse sub preș.

Să ne trezim până nu e prea târziu!

loading...
Sistemul sanitar se apropie de COLAPS: 153 de cadre medicale sunt INFECTATE

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Premierul și OBLIGATIVITATEA de a purta măști: Improvizațiile nu cred că fac bine
Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seara, că recomandă folosirea măştilor de protecţie, însă nu poate fi impusă obligativitatea atâta timp cât nu poate fi asigurată capacitatea de producţie. Premierul mai spune că nu toată lumea va fi testată pentru COVID-19, ci doar cei care prezintă suspiciuni.
VIDEO tulburător: De la spital la cimitir, imagini sfâșietoare cu familia jelind în fața porții
Dotarea necorespunzătoare și lipsa personalului din spital au dus la situații tot mai grele pentru familiile și așa greu încercate.
Măștile OBLIGATORII la Botoșani de astăzi, autoritățile NU au anunțat nimic oficial
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin grupul de suport tehnic s-a întrunit în 5 aprilie într-o ședință în care a fost aprobat un plan de măsuri.
VEȘTI bune pentru Botoșani: De astăzi poate începe testarea COVID-19 la secția de Infecțioase
Județul Botoșani are un aparat de testare pentru coronavirus, după ce botoșăneanul Vlad Plăcintă a reușit să strângă fondurile necesare pentru achiziționarea unui astfel a aparat.
Anunțul lui Raed Arafat: Nu vom ieşi din case înainte de sfârşitul lunii mai, ce se va întâmpla în iunie
Decizia ar putea fi luată în cursul acestei săptămâni.
IPS Teofan, după cea mai discretă procesiune din ultimele sute de ani: ”Biserica este și spital duhovnicesc”
Duminică, 5 aprilie, cu binecuvântarea și în prezența IPS Părinte Teofan, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost dusă în mai multe orașe și localități din Moldova.
Ce spune Orban despre înghețarea anului școlar și șomajul tehnic al profesorilor
Premierul a vorbit, duminică seara, despre înghețarea anului școlar.
Cătălin Flutur, printre ”aleșii” care duminică au îngenuncheat în fața raclei cu sfintele moaște: ”M-am rugat pentru sănătatea botoșănenilor” - FOTO
Duminică, racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi a ajuns la Botoşani, după ce creștinii fuseseră anunțați încă de vineri că procesiunea a fost anulată în lipsa autorizațiilor necesare.
Numărul deceselor a trecut de 150: Încă trei persoane infectate cu COVID-19 au murit
Încă trei persoane infectate cu noul tip de coronavirus au murit, numărul total de persoane decedate ridicându-se la 151, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică.
Loading...
Pentru a doua oară, în patru secole, moaștele Sfintei Parascheva au ajuns la Botoșani: ”Este un moment istoric”
Din 1600, doar de trei ori racla cu moaştele Cuvioasei Parascheva a părăsit Mitropolia din Iași. În 1947 și 2020, sfintele moaște au ajuns și la Botoșani.
Elev din Botoșani, despre școala online: ”Profesorii au avut o atitudine foarte indiferentă”
​De aproape o lună, școlile și universitățile sunt închise din cauza pandemiei de coronavirus, iar cursurile s-au mutat în online.
Racla cu moaștele Sfintei Parascheva în procesiune pe străzile din Botoșani, clopotele au răsunat în orașul aproape pustiu - FOTO & VIDEO
Racla cu sfintele moaște a traversat duminică orașul, însuși IPS Teofan binecuvântându-i pe creștini.
În doar 24 de ore: 100 de botoșăneni arși la buzunare pentru că au încălcat măsurile impuse de ordonanța militară
Amenzile aplicate în ultimele 24 de ore sunt de aproape 200.000 de lei.
Scandalagii în plină epidemie, amenzi pe bandă rulantă aplicate de jandarmii botoșăneni
Continuă să sosească în Botoșani cetățeni din străinătate, jandarmii fiind solicitați să escorteze autovehiculele până la centrele de carantină.
Loading...
Botoșăneni nemulțumiți de condițiile din centrul de carantină: CE au decis autoritățile
Sute de botoșăneni se află în carantină instituționalizată la această oră și așteaptă rezultatul testărilor pentru COVID-19.
ATENȚIE: APIA Botoșani reia depunerea online a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2020
Documentele specifice privind acordarea rentei viagere agricolă se transmit la APIA, prin mijloace electronice disponibile.
DESTINE sub ochii noştri: Povestea impresionantă a ”Italianului” din Botoșani
În aceste zile în care, chiar în izolare fiind, gândul se îndreaptă mai mult ca niciodată către semenii fără adăpost, povestea botoșăneanului care a trăit și a murit sub cerul liber continuă să impresioneze.
68 de cazuri cu coronavirus la Botoșani, în județul vecin aflat în carantină totală situația rămâne dramatică
Grupul de Comunicare Strategica anunță că au fost înregistrate 251 cazuri noi de îmbolnăvire cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore. Dintre persoanele confirmate pozitiv până acum, 374 au fost declarate vindecate si externate.
Cum ne-a schimbat viața COVID-19, MINUNEA care nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie
Pandemia de coronavirus a produs schimbări majore în viața românilor.
Polițiștii au dat de urma fetei de 13 ani, dispărută de acasă
Minora a fost identificată în urmă cu scurt timp.
Pentru ăsta de a postat la 17:32 și cere să vorbească doar medicii: apelul din articol consilierului este de foarte bun simț, lasă tu panica din rândul populației (poate că panica ar fi bună, i-ar determina să mai stea și ei prin case, să renunțe la plimbări); după problemele din județul vecin ar fi trebuit să-ți dai seama cam care este nivelul de echipare al spitalelor românești, slugărnicia managerilor puși politic, și care poate deveni dimensiunea problemei. Până și celui mai nevrednic ostaș îi dai o armă și platoșă; medicii de ce nu au cele necesare?
27 martie 2020, 07:26
Corect este sa fie lăsați doar medicii sa vorbească, politicienii trebuie sa se abțină sa mai facă afirmații. Altfel nu fac decât sa introducă panica in rândul populației.
26 martie 2020, 17:32
Loading...
Loading...
ecco-shoes.ro%20
Sondaj
Credeți că sunt reale statisticele privind infectările cu coronavirus făcute publice de autorități?
Declaraţia zilei
Se lucrează, sunt diferite ţări care lucrează în acest moment. Şi noi, cam într-o lună, vom lua un model în care vom testa. Testarea se face pe persoane tinere. Vom avea mai multe vaccinuri în testare”, a ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
3 aprilie 2020
EUR
Euro
4.8286 lei
USD
Dolarul SUA
4.4674 lei
CHF
Francul elveţian
4.5775 lei
GBP
Lira sterlină
5.4858 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.1201 lei
XAU
Gramul de aur
231.4961 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2400 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3246 lei
AUD
Dolarul Australian
2.6811 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1524 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1753 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6464 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.