Credincioși de toate vârstele sunt în aceste momente la Biserica ”Sf. Ioan Botezătorul” din municipiul reședință de județ.
Un sobor de preoți și IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de preotul paroh Petru Fercal, protopop de Botoșani, săvârșesc Sfânta Liturghie.
Slujba are loc în interiorul lăcașului de cult. Oamenii poartă măști. De asemenea, reprezentanții locașului de cult împart măști celor care nu au.
Biserica este plină, fiind credincioși care stau răsfirați și afară.
În zonă se află și un echipaj de jandarmi.
În fiecare an, pe 7 ianuarie, sărbătorim Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, zi în care îl cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos în Iordan. Biserica a închinat lui Ioan șase sărbători: zămislirea lui (23 septembrie), nașterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), tăierea capului (29 august), prima și a doua aflare a capului lui (24 februarie) și a treia aflare a capului sau (25 mai).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doliu în administrație, a murit un fost primar de la Botoșani
Gabriela Erdic
Apr 20, 2024
Luptătorii de la Liceul cu Program Sportiv Botoșani, lideri naționali pentru a doua oară
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024
Happy Cinema anunță filme pentru întreaga familie la sfârșit de săptămână - PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Apr 19, 2024