În aceste momente sala Nicolae Iorga găzduiește o comisie de dialog social la care participă reprezentanți ai patronatelor, sindicatelor și parlamentarii. Sunt și directori de instituții, cu precădere cele aflate sub tutela Ministerului Muncii.
S-au ridicat deja o serie de probleme privitoare la fiscalitatea excesivă sau infrastructura proastă, în acest context fiind adus în discuție drumul Botoșani – Tg. Frumos.
A luat cuvântul și Vasile Chiru, lider la Pro Democrația.
”O problemă care mi-a fost comunicată este situația salariaților din Poșta Română. Ei nu sunt luați în calcul la majorările salariale. Când e vorba de luat, devin funcționari, când e de dat nu sunt nici în căruță, nici în teleguță”, a spus liderul sindical.
A mai menționat că salariaților de la Filiala Județeană a Poștei Române au fost obligați ca în luna decembrie să își ia câte o zi de concediu fără plată, pentru a fi făcute economii. Ca atare, s-a cerut sprijin și pentru acești salariați vitregiți prin condițiile de muncă a căror șefi nu se mai satură de tot felul de premii și salarii substanțiale. Vasile Chiru a încheiat cu precizarea că probabil nu-și dorește nimeni acțiuni de protest organizate în preajma sărbătorilor de iarnă. (G.E.)
CITEȘTE: ACUM: Dialog social cu gaze la Prefectură, prefectul față în față cu partenerii: FOTOGALERIE
Avertizare DNSC: O nouă fraudă online cu „promoții” primite prin mesagerie
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Burger King deschide primul restaurant din Suceava, în Iulius Mall
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Bărbat din Botoșani dispărut misterios de luni întregi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024