Ştiri
ACUM: Ședință la Municipiu, consilierii locali „își dau licența” pentru a vota administratori la Eltrans

De aproximativ o oră, discuțiile online din cadrul Consiliului Local Botoșani, întrunit în ședință ordinară, s-au blocat la o procedură de vot.

O procedură pe care aleșii locali au parcurs-o deja de nenumărate ori, însă lungirea discuțiilor poate avea ca substrat o serie de interese politice. Proiectul la care se bate pasul pe loc este privitor la desemnarea a doi reprezentanți din plenul municipal pentru numirea noilor administratori de la societatea Eltrans.

 

Concursul organizat de o structură independentă a avut loc în vara anului trecut, iar rezultatele au fost finale în septembrie 2020.

Lista scurtă a administratorilor este formată preponderent din membri PNL:

 

 

  • Carmen Achiței
  • Victor Ivănescu
  • Cristian Hrițcu
  • Serghi Crăcană
  • Adrian Poclid
  • Mihail Gheorghiu
  • Simion Drelciuc

 

Doar cinci dintre cei șapte vor ocupa un loc în Consiliul de Administrație de la Eltrans.

 

Viceprimarul Liviu Toma a fost primul care a intervenit la acest proiect.

 

„Au rămas câteva aspecte neclarificate din punctul meu de vedere și aș începe așa: lista scurtă cuprinde un număr de 7 persoane cunoscute și active în administrația locală, care culmea coincidenței, șase persoane cunoscute ca membri PNL și una PSD. Din nou, culmea coincidenței, este faptul că în urma selecției efectuată de către expertul independent, ultimii doi candidați cu mai multă experiență în administrația publică, sunt trecuți pe ultimele două locuri, probabil pentru a nu prinde una dintre cele 5 poziții”,

Liviu Toma, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Mai departe, viceprimarul a dezvăluit că intenționează să se abțină de la acest vot, în condițiile în care numirile sunt mai degrabă politice, decât pe competență: „știm că în OUG 109/2011 în etapa de selecție, expertul independent trebuie să acorde un punctaj la un criteriu care se referă la apartenența sau neapartenența la un partid politic. Întrebarea este dacă s-a notat și acest aspect, pentru o bună transparență decizională, managerială, înțeleg că nu este bine ca CA-urile societăților să fie ocupate de membri de partid și cu atât mai mult, de membrii aceluiași partid din care face parte conducerea executivă a societății sau a Primăriei”.

 

A făcut trimitere și la o serie de termene, având în vedere că rezultatul concursului a fost în septembrie, iar numirea se face abia în ianuarie 2021.

 

I-a răspuns fostul primar Cătălin Flutur la această dilemă.

 

„E ca la loto, sunt toți cei care s-au înscris la momentul respectiv, pentru a face parte din CA de la Eltrans. În mod absolut deliberat, nu am făcut în mandatul trecut chiar dacă a fost selecția în septembrie și a venit fix în ultima zi posibilă rezultatul de la expertul independent, pentru a nu crea discuții în CL să spună că am impus niște oameni și s-a votat în CL o componență a CA-ului de la Eltrans, politică”,

Cătălin Flutur, consilier local PNL

 

A urmat un val de luări de cuvânt din partea consilierilor liberali sau social democrați care și-au dat concursul în a se convinge reciproc despre cum să se voteze persoanele din listă pentru CA-ul de la Eltrans, vot secret sau nesecret, lista în integralitate sau individual.

 

„Proiectul este foarte bine făcut, discutăm doar despre maniera de vot. De fiecare dată când a fost vot la persoană, a fost secret, asta este procedura din regulament. Nu aveți nevoie de vot pentru stabilirea acestei proceduri. Trebuie să votăm secret pentru fiecare persoană, nu s-a discutat despre modificarea unei liste, ci doar de maniera de vot pentru a primi aviz de legalitate. Aceste persoane au punctaje diferite, scrisori de intenție diferite și de aici concluzia că trebuie votați individual”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Într-un final, Raluca Curelariu a închis discuțiile pe acest subiect și s-a trecut la vot. Secret, pentru fiecare persoană din lista de mai sus. Liberalii își dezvăluie verbal votul, la microfon, astfel că procedura a devenit semi-secretă.

Proiectul a fost respins, în urma votului acordat de consilierii locali. 

 

loading...
Tabere în Consiliul Local pentru bursele elevilor, proiectul votat cum a vrut primarul: Dar chiar nu vă crapă obrazul de rușine, inconștienților?

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Peste 30 de botoșăneni amendați pentru că nu purtau mască, polițiștii intensifică controalele
Controalele la Botoșani au continuat și în ultimele 24 de ore.
Controale în apropierea școlilor, elevi prinși de polițiști în timp ce chiuleau de la ore - FOTOGALERIE
În perioada 22-25 februarie 2021 polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară cu sprijinul celor de ordine publică, au acționat pe raza județului Botoșani, pe linia transportului scolar și siguranței școlare în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ.
Depozitul ecologic de deșeuri de la Stăuceni va fi dotat cu instalații moderne – FOTOGALERIE
Consilierii județeni au aprobat în ședința ordinară de plen din această lună un proiect de hotărâre prin care operatorul depozitului, Diasil, va fi mandatat să achiziționeze o instalație modernă de tratare a levigatului prin procedeul de membrane de tip osmoză inversă.
Lucian Trufin: Dezvoltarea județului Botoșani nu se află pe lista priorităților actualului Guvern!
Senatorul Lucian Trufin consideră că județul Botoșani este defavorizat, neaflându-se pe lista priorităților actualului Guvern. În anul 2020, dar și în 2021, fondurile acordate pentru dezvoltarea județului au scăzut considerabil față de anii precedenți când PSD era la guvernare.
ACUZAȚII grave la Mavromati: Pacienți morți după ce s-au infectat în spital, telefoanele închise … de teama incendiilor - VIDEO
Se scriu poveşti cumplite în timpul pandemiei în spitalele româneşti. Un bărbat din Botoşani reclamă faptul că şi-a internat tatăl pentru o intervenţie banală şi l-a luat mort după ce s-a infectat în spital cu o bacterie şi cu Covid. Şi tot acolo, fiica unei femei spune că nu a fost lăsată nici măcar să-şi ia adio de la mama ei la telefon.
DOLIU în educație, s-a stins din viață o iubită și respectată învățătoare din Botoșani: Îngerul din viața mea a urcat la ceruri - FOTO
A plecat prea devreme, lăsând în urmă multe lacrimi și tristețe.
Mașină ridicată dintr-o stație de maxi-taxi - FOTO
O mașină a fost ridicată din stația de maxi-taxi din capătul liniei 1.
IMAGINI de la accidentul dimineții: Șoferița transportată la spital - FOTOGALERIE
Tânăra șoferiță a rămas încarcerată.
ACCIDENT în această dimineață: Persoană încarcerată, salvatorii sunt pe drum
În această dimineață, un eveniment rutier grav s-a produs pe un drum din județ. Către locul accidentului se deplasează pompierii și ambulanța SMURD.
Loading...
La mulți ani, Luminița, Clara, Lucia, Svetlana!
An de an, la 26 februarie, creştin ortodocşii o prăznuiesc pe Sfânta Muceniţă Fotini Samarineanca, ocrotitoarea celor ce poartă numele Luminiţa, Clara, Lucia, Svetlana.
Expoziție de cusături la Memorialul Ipotești
Un grup de la Memorialul Ipotești a avut ocazia să descopere la Călinești, mai exact în Biblioteca de la Șerbăuți, o frumoasă colecție de cusături populare din zonă.
Gestionară de la CAR cu puncte de lucru și în Botoșani, judecată pentru 1.900 de infracțiuni
Sunt cifre amețitoare, rezultate în urma unei anchete întinse pe ani, în condițiile în care escrocheria a ieșit la iveală în vara anului 2015.
OFICIAL: Botoșăneanca pensionată la 42 de ani cu pensie specială, numită secretar de stat la Interne
Premierul Florin Cîțu a făcut noi numiri de secretar de stat la Interne, Justiție, Muncă și Educație, deciziile fiind publicate joi în Monitorul Oficial.
Ada Macovei amenință cu procese și plângeri penale funcționarii Primăriei
Consilierii liberali nu renunță așa ușor la proiectul privitor la majorarea burselor pentru elevi acordate de Primărie elevilor din învățământul preuniversitar. 
Loading...
„Specialii” care vând bunurile orașului ”aproape degeaba”: Acest cioclu al SRL-urilor românești
Lichidatorul desemnat de instanța de judecată continuă de ani de zile să recupereze pentru bugetul de stat datoriile create de falimentara Termica, fosta societate de termoficare a orașului.
Parlamentarii PNL & USR de Botoșani, vot împotriva despăgubirilor de secetă pentru fermieri
Amendamentele depuse în cadrul comsiilor de specialitate reunite din Camera Deputaților și Senatul României au fost respinse.
FAZA ZILEI: Un director din Primărie le cere colegilor să nu-i mai insulte inteligența: Să nu mă ia de prost
Seria interpelărilor din plenul municipal, chiar și în variantă online, a fost una cu subiecte pestriție și pe alocuri cu multă ironie.
Coşmarul botoșănenilor din satul chinuit de sete: Bem apă din şanţuri de 30 de ani - FOTOGALERIE
Într-un sat din judeţul Botoşani, peste 100 de familii trăiesc de mai bine de 30 de ani fără nicio sursă de apă.
Schimbare de la 1 martie! Se aplică obligatoriu în toate aceste magazine
România trebuie să se alinieze unei directive a Uniunii Europene.
Ridicăm standardele: noul ansamblu de apartamente Premium cu pachete de dotări - unicat în piață - pentru locuințe care respiră!
(P) Noile apartamente Made To Measure, marca UNIQUE Residence, din zona centrală a Botoșaniului - Aleea Maxim Gorki nr. 6
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
Cum mi-am întâlnit sufletul pereche într-un reality show la televizor? Eu chiar mă văd măritată, tânără să fiu! Anul ăsta nu… mai sunt chestii de rezolvat şi apoi. Nu, încă nu ne-am mutat împreună! Cu George mă înţ ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8725 lei
USD
Dolarul SUA
3.9845 lei
CHF
Francul elveţian
4.4025 lei
GBP
Lira sterlină
5.6427 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7566 lei
XAU
Gramul de aur
229.6421 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2291 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3531 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1869 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1929 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1867 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6553 lei
Vremea
astăzi
Botosani
12.9 o C
Dorohoi
12.4 o C
Bucecea
13.1 o C
Darabani
9.7 o C
Saveni
12.3 o C
Ştefăneşti
15.6 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.