Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Suceava efectuează cercetări într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție și asimilate acestora, comise în perioada 2013 - 2016.
Într-un comunicat trimis de Biroul de informare şi relaţii publice se precizează că, în cursul zilei de astăzi, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 12 locații, din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din județele Botoşani, Iaşi şi Neamţ‚ iar opt sunt sedii ale unor persoane juridice.
”Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”,
Biroul de informare şi relaţii publice al DNA.
Un bărbat din Botoșani deține singurul exemplar din țară al unei mașini de epocă, fabricată în SUA
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024
Salvatorii botoșăneni, misiuni de suflet alături de elevi într-o săptămână specială
Oana Sava
Apr 23, 2024
INFORMARE Primăria Mihai Eminescu despre Luna Curățeniei
Redacția Botoșăneanul
Apr 23, 2024