Incident neplăcut petrecut în urmă cu puţin timp, lângă o casă de schimb valutar din zona Pieţei Centrale.
O femeie a intrat acolo pentru a schimba nişte euro, însă în timp ce aştepta la rând a fost abordată de un bărbat. Acesta i-a spus că îi schimbă la acelaşi preţ banii şi ca atare au ieşit afară pentru a face "tranzacţia".
Însă, din nefericire pentru femeia venită de la ţară, individul i-a smuls cei 500 de euro, dându-i în schimb o sumă de bani pe care femeia nu i-a mai apucat să-i numere din cauză că acesta a fugit. Mai exact, suma pe care a primit-o botoşăneanca este în jur de 1.100 de lei ceea ce înseamnă că femeia a fost înşelată cu mai bine de jumătate din sumă.
La faţa locului, au ajuns mai mulţi poliţişti dar şi un jandarm. Oamenii legii încearcă acum să identifice autorul infracţiunii. Cel mai probabil, acesta va fi găsit foarte uşor întrucât casa de schimb voluntar în care femeia a fost abordată de individ este dotată cu cameră video.
.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendii unul după altul la Botoșani: CUM se expun pericolului unii botoșăneni
Gabriela Erdic
May 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Acuzații de blat după victoria FC-ului cu Petrolul, dinamoviștii au răbufnit: Corect meci, nu?
Redacția Botoșăneanul
May 01, 2024
Medici și asistenți aleși în Consiliul de Etică de la Spitalul „Mavromati” – LISTA
Oana Sava
May 01, 2024