În fața Palatului Administrativ din municipiul reședință de județ a fost anunțată o amplă acțiune de protest începând cu ora 13.00.
Au anunțat că ies la protest reprezentanți din trei instituții, respectiv, reprezentanții sindicatelor din Poliție, Poliția de Frontieră și sistemul penitenciar.
Prezența nu este, însă, una numeroasă, protestatarii fiind puțin peste 20.
La acțiunea din Piața Revoluției au fost aduse și mai multe pancarte, dar și caricaturi care ironizează modul de guvernare din România. Protestatarii sunt nemulțumiți de neaplicarea prevederii Legii 153 privind salarizarea unitară în instituțiile statului.
Se strigă ”Rușine, rușine”, iar în pauzele dintre scandări se aud vuvuzele.
La începutul protestului s-a intonat Imnul de Stat al României și s-a ținut un moment de reculegere pentru camarazii căzuți la datorie.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Operație pe coloană vitală pentru Maria, o fetiță care visează să danseze
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Liderul Forța Dreptei: Există primari care se tem să depună proiecte, să nu fie arestați – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Apr 18, 2024