Social-democrații botoșăneni marchează astăzi Ziua Eroilor.
Parlamentari, oficiali din administrația locală și județeană, membri PSD s-au reunit în această dimineață în Cimitirul Pacea, din municipiul Botoșani, de Ziua Eroilor și a sărbătorii Înălțării Domnului.
Acțiunea desfășurată de PSD Botoșani este dedicată cinstirii soldaților români căzuți la datorie pe câmpurile de luptă de-a lungul veacurilor.
”Este deja o tradiție a Organizației PSD Botoșani, care de 8 ani de zile, realizează diferite activități pentru comemorarea eroilor neamului românesc”,
au transmis social-democrații.
La ora 12.00, tot în cimitirul Pacea, vor debuta manifestările organizate de Prefectură, dedicate de asemenea Zilei Eroilor.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024