Ştiri
Ada Macovei amenință cu procese și plângeri penale funcționarii Primăriei

Consilierii liberali nu renunță așa ușor la proiectul privitor la majorarea burselor pentru elevi acordate de Primărie elevilor din învățământul preuniversitar.

 

Proiectul depus de consilierii PNL în luna decembrie nu a fost adoptat prin vot în plenul municipal, iar Ada Macovei, unul dintre aleșii liberali, a atenționat că va solicita repunerea pe ordinea de zi a ședințelor de Consiliu Local.

 

„În luna ianuarie am primit un răspuns ambiguu că nu a fost introdus pe ordinea de zi pentru că acele compartimente de specialitate care ar fi trebuit să întocmească raportul au fost închise din cauza covid, o motivare foarte scurtă. Am atras atenția și atunci că motivarea este foarte sumară, dar lucrurile au rămas fără răspuns până în ziua de astăzi”,

Ada Macovei, consilier local PNL

 

A enumerat și o serie de normative, respectiv Codul Administrativ și Ordonanța de Guvern 57/2019 prin care, nu mai târziu de 30 de zile proiectele depuse trebuie distribuite către compartimentele de specialitate din Primărie pentru întocmirea rapoartelor și mai apoi să își urmeze cursul firesc.

 

„Altfel sunt nevoită să fac lucruri pe care nu le-am făcut niciodată, adică să mă îndrept în contencios administrativ sau chiar să fac niște plângeri penale pentru abuz sau neglijență în seriviciu pentru cei care ar fi trebuit să-mi răspundă ca oricărui cetățean al României în termen de 30 de zile și mai mult decât atât, să-și îndeplinească atribuțiile pe care le au prin fișa postului”,

Ada Macovei, consilier local PNL

 

Liberala a insistat să primească un răspuns urgent cu stadiul la care se află proiectul său „de suflet” și ulterior chiar să fie convocată o ședință extraordinară pentru a fi supus dezbaterii.

 

Mai multe despre proiectul cu bursele școlare: Război politic pe bursele școlare! Impact de aproape 1 milion de euro în bugetul Primăriei, Andrei: Propunerea PNL a fost făcută în campanie electorală

 

loading...
Liberalii de la Municipiu și-au schimbat doctrina: După măriri de burse, oferă și abonamente gratuite de călătorie

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
CRIZĂ de medici la Botoșani! 14 posturi scoase la concurs, doritorii așteptați cu brațele deschise și locuințe bonus – LISTA
Spitalul Județean Mavromati este fără doar și poate una dintre unitățile medicale care nu stârnesc interes din partea rezidenților dar nici a carieriștilor care optează pentru spitale din orașe mari.
Proiect îndrăzneț! Doina Federovici vrea să construiască un ambulatoriu de 8 milioane de euro – GALERIE FOTO
Investiția se află pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții (CNI). Ar fi primul proiect important inițiat în actualul mandat de președinte al Doinei Federovici.
Mii de euro pentru cultivatorii de usturoi, cererile se depun la Direcția Agricolă - DETALII
Cererile se depun până pe 15 mai 2021.
TREI medici noi angajați la Spitalul Județean – CINE sunt ei
Spitalul Județean Mavromati Botoșani a finalizat procedura de concurs pentru trei posturi de medici specialiști, pentru ATI, cardiologie și oncologie.
Botoșăneanul care fabrica rachiu în Penitenciar susține că îl folosea doar ca dezinfectant: CE a decis instanța
Botoșăneanul a fost dat de gol de un deținut care s-a amețit tocmai cu rachiul fabricat în închisoare.
Botoșaniul, din nou județ „verde” – Grafic cu ratele de incidențe din fiecare județ
În ultimele zile, au fost înregistrate puține cazuri la Botoșani , motiv pentru care rata de infectare a scăzut sub 1,5 îmbolnăviri la mie.
FABULOS: Câți bani a câștigat un bărbat în urma meciului dintre FC Botoșani și FCSB
Un parior a fost lovit de inspirație în cel mai bun moment.
17 îmbolnăviri noi la Botoșani: Rata de infectare în municipiu, tot în scădere – SITUAȚIA
Direcția de Sănătate Publică (DSP)  a transmis situația cazurilor noi.
Peste 18.500 de cereri depuse la APIA Botoșani – ANUNȚ pentru fermieri
Anunțul a fost făcut de APIA Botoșani printr-un comunicat de presă.
Loading...
Împreună pentru Cosmina: Concert CARITABIL pentru verișoara lui Vlad Plăcintă
Botoșănenii, și nu numai ei, sunt invitați să doneze pentru salvarea Cosminei, o fată de doar 14 ani, care are nevoie urgent de ajutor.
Mii de botoșăneni verificați dacă respectă carantina și izolarea la domiciliu
Continuă acțiunile forțelor de ordine pentru limitarea răspândirii virusului.
Un șofer năuc de băutură a făcut „circ” în fața polițiștilor
Polițiștii au întocmit dosar penal.
Tânără dată jos din mașină, polițiștii au întocmit pe loc dosar penal
Are doar 22 de ani și mult tupeu. Polițiștii au oprit mașina pe un drum comunal.
RAZII în trafic: Zeci de mașini trase pe dreapta, șoferi rămași fără permis - FOTO
Acțiune a polițiștilor rutieri soldată cu mai multe amenzi, dar și cu permise reținute.
Loading...
FOCURI de armă la Păltiniș: BMW X5 abandonat în pădure cu tot cu marfa de contrabandă
Polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare.
Un botoșănean a chemat jandarmii în miez de noapte: Amenzi de aproape 3.000 de lei
Cinci tineri, care sâmbătă noapte au ”spart" liniștea locuitorilor dintr-un cartier al municipiului Botoșani, vor avea de achitat amenzi în valoare totală de 2.900 de lei.
Concert Pascal cu spectatorii în sala de concert la Filarmonica Botoșani
Este vorba, însă, de doar 30 la sută din capacitatea sălii de spectacol.
Marius Croitoru, deranjat de o ieșire a lui Valeriu Iftime: Totul până la familie!
Și Valeriu Iftime a vorbit despre tehnicianul echipei FC Botoșani.
TEXTE ȘI CONTEXTE - Gellu Dorian: Degradarea continuă
În cele mai multe instituţii, primând criteriile politice (şi mai nou de corectitudine politică!), sunt promovate, ca în perioada dejist-stalinistă, nonvalori, inşi cu o pregătire improvizată, cu diplome cumpărate la casieriile unor universităţi apărute peste tot în spaţiul democraţiei originale de la noi, analfabeţi funcţionali, fără minimă experienţă managerială de profil.
Tinerii ”au sădit viitorul” la Cornișa și pe Dealul Polonic – GALERIE FOTO
Vineri și sâmbătă s-a derulat proiectul de împădurire „Tinerii sădesc viitorul”.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Ce vaccin anti Covid preferați?
Pfizer/BioNTech
Moderna
AstraZeneca
Johnson & Johnson
Sputnik V
Altul
Declaraţia zilei
„E tot o problemă pe care au făcut-o colegii noștri social-democrați care spuneau că trebuie numaidecât cu HCL și în formă autentică. Noi pe lege știam că se vând și altfel, dar dacă ei ne-au blocat, asta-i treaba, au ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9261 lei
USD
Dolarul SUA
4.0937 lei
CHF
Francul elveţian
4.4797 lei
GBP
Lira sterlină
5.6851 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.7879 lei
XAU
Gramul de aur
235.3486 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2296 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3668 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1848 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2805 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1900 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6624 lei
Vremea
astăzi
Botosani
8.7 o C
Dorohoi
8.7 o C
Bucecea
8.6 o C
Darabani
8.3 o C
Saveni
8.7 o C
Ştefăneşti
7.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.