Tinerii implicați în accidentul de azi dimineață de la Vorona erau în drum spre școală.
În fața mașinii a apărut un atelej hipo, iar tânărul șofer nu a putut să evite coliziunea. În urma impactului a lovit niște pubele de gunoi aflate pe marginea drumului.
Potrivit martorilor, în căruță s-ar fi aflat două persoane însă acestea nu au fost rănite.
În schimb, cei cinci băieți din autoturism au fost transportați cu ambulanțele la spital și au fost supuși mai multor investigații. Sunt loviți fie la cap, bazin, fie la coloană. Au fost transportați mai întâi la Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), iar mai apoi la Spitalul Mavromati pentru investigații imagistice.
Este posibil ca unul dintre tineri să fie operat astăzi pentru a nu rămâne paralizat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024