În România bărbații care au săvârșit infracțiuni sexuale sunt luați în evidențele polițiștilor și verificați periodic.
La data de 31 martie 2023, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, de 35 de ani, din municipiul Botoșani.
Din cercetări a reieșit faptul că acesta nu a respectat obligațiile impuse de lege pentru cetățenii care fac parte din Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale.
Mai exact, bărbatul în mod repetat nu s-a prezentat la sediul poliției, conform graficului de prezență și a părăsit localitatea de domiciliu și țara, fără a anunţa polițistul desemnat cu supravegherea sa.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de nerespectarea prevederilor art.12 din Legea 118/2019, care prevede obligațiile pe care trebuie să le respecte persoanele care au comis infracțiuni sexuale.
Pedeapsa pentru această infracțiune, conform Legii 118 din 2019, este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Orhidee sălbatică care crește și la Botoșani, pe cale de dispariție
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Gata lucrările la cel mai mare dispensar din mediul rural: de la ecograf la unitate dentară – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Apr 29, 2024
Delegație oficială a sistemului penitenciar ucrainean în vizită la unitatea din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024
Liderul Forța Dreptei, sub semnul superstiției: Pronosticuri nu pot să dau acum – VIDEO
Oana Sava
Apr 29, 2024
Elevii de la Liceul „Dimitrie Negreanu” – „Turiști în verdele capitalei”
Redacția Botoșăneanul
Apr 29, 2024