Ştiri
ALARMA de la Mavromati: Un pacient de 70 de ani a venit cu un pistol și un briceag, fiica sa a sunat la Poliție

Bărbatul, care este internat în una dintre secțiile spitalului, a fost sancționat, iar arma ridicată de polițiștii sosiți la fața locului.

Pacientul care a venit înarmat la Spitalul Județean Mavromati este din Vatra Dornei. Bărbatul în vârstă de 70 de ani a venit în vizită la fratele său. Întrucât aseară s-a simțit rău, a venit cu o ambulanță la spital.

 

”Era un vizită la un frate. Aseară s-a prezentat în UPU, medicul de gardă a considerat că trebuia internat. Un pacient care nu a pus niciun fel de probleme din punct de vedere psihic, dar astăzi a venit fiica dumnealui și i-a găsit un pistol cu bile și un briceag la dumnealui”,

Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati

 

Se pare că pacientul este diagnosticat cu o tulburare psihotică de demență mixtă din martie 2006 și urmează un tratament recomandat de medicii de la București.

 

”Din momentul diagnosticării familia a anunțat Poliția că el nu mai este capabil și nu mai are voie să poarte arme. După cum vedeți nu s-a întâmplat absolut nimic”,

Bogdan Alexandroaie, purtător de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Mavromati

 

Fiica sa a fost cea care a anunțat Poliția întrucât azi dimineață, când a venit în vizită la el, i-a găsit în sacoșă armele.

 

”Pacientul nu a provocat scandal și nu s-a folosit în vreun fel de arma respectivă. Până la acest moment a fost luată măsura ridicării armei în cauză (pistol neletal, dar supus autorizării). Bărbatul a fost sancționat contravențional pentru nerespectarea regimului armelor, cu sancțiunea complementară a anulării permisului de port armă pentru o perioadă de doi ani,

Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Botoșani

 

loading...
ALARMĂ la Mavromati: Un pacient ar fi venit cu pistolul, poliția și jandarmii au împânzit zona – GALERIE FOTO

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ALERTĂ: Polițiștii caută o tânără de 18 ani care a dispărut de acasă - FOTO
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
ACUM: Pleiadă de liberali la Cornișa, în așteptarea premierului - FOTOGALERIE
Ludovic Orban urmează să ajungă la Botoșani în aproximativ un sfert de oră.
Mihaela Huncă: La Mulţi Ani Pro România Botoşani! Organizaţia judeţeană împlinește doi ani de la înfiinţare!
Zi specială  pentru membrii şi simpatizanţii PRO România  Botoşani! Împlinim doi ani de când suntem în slujba botoşănenilor, doi ani de când PRO România a început la Botoşani un proiect politic nou care îi implică și îi reprezintă pe toți cei care cred în România. Deşi suntem o formaţiune tânără, în doi ani familia Pro România Botoşani a devenit din ce în ce mai numeroasă.
1.333 de cazuri noi de covid înregistrate la nivel național – TABEL
Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Creștere a cazurilor de COVID-19 înregistrată la Botoșani în ultimele 24 de ore
Statistica de la nivelul județului Botoșani pentru cel mai recent interval de numărare indică o creștere a cazurilor pacienților care s-au infectat cu virusul SARS-COV-2.
Petiție semnată de sute de mame din Botoșani și proteste anunțate în toată țara: Stop mască la școală!
Părinți din întreaga țară dar și de la Botoșani protestează în diverse moduri față de obligativitatea pentru elevi de a purta mască de protecție la școală.
Andrei Drancă: Fondurile Europene, viziunea oamenilor noi și neștiința vechilor politicieni
Vechii politicieni, de 30 de ani, tot ne amăgesc cu ideea atragerii investitorilor strategici în municipiu sau în județ. De 30 de ani pe vorbele lor tot așteptăm investitori strategici dar nu a apărut niciunul.
Cătălin Silegeanu: Despre actorii blaturilor politice, Flutur și Cosmin!
Candidatul independent la Primăria Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un nou comunicat electoral.
ALDE Botoșani: Zona Metropolitană locul cu salarii generoase și eficiență zero!
Constituită pentru atragerea eficientă a fondurilor europene, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară “Zona Metropolitană Botoșani” s-a dovedit a fi un fiasco.
Loading...
Cosmin Andrei a lansat programul „Parcarea de la blocul tău” împreună cu proiectul „Parking supraetajat la Botoșani”
Candidatul PSD pentru Primăria Municipiului Botoșani, Cosmin Andrei a prezentat astăzi cele două programe „Parcarea de la blocul tău” și „Parking supraetajat la Botoșani”.
Un magazin din Calea Națională a ars noaptea trecută, pagube uriașe pentru proprietari
Noaptea trecută, pompierii botoșăneni au intervenit aproape patru ore pentru stingerea unui incendiu produs în interiorul unui magazin situat pe Calea Națională din municipiul Botoșani.
Riscuri și capcane în videochat
(P) Ca în oricare alt domeniu, și în videochat pot exista anumite riscuri și capcane pe care trebuie să înveți să le eviți.
600 rame stupi de albine arse în incendiul de la Corni, pagube de 500.000 de lei
După o zi întreagă de muncă, pompierii botoșăneni au reușit să stingă incendiul izbucnit vineri dimineață la trei case și anexe din satul Mesteacăn, comuna Corni.
Medicul premiat de președintele României revine la Botoșani și își extinde programul de consultații
(P) Veste bună pentru botoșănenii cu venituri reduse și probleme cardiologice: doctorul Gabriel Cristian de la București și-a lărgit programul de consultații medicale pe care le desfășoară săptămânal la Botoșani începând din luna august.
Loading...
Micii artiști se întâlnesc la atelierele de creație de la IULIUS MALL Suceava
După prima săptămână de școală sau de grădiniță, cei mici merită un moment de relaxare. Iulius Mall Suceava îi așteaptă pe copii la atelierele de creație, locul în care creativitatea nu cunoște limite.
Un tânăr a furat cardul unei persoane și a făcut cumpărături de aproape 1.300 de euro
A achiziționat bunuri de aproape 1.300 de euro.
Flutur în ultima ședință de CL: O singură școală generală ne-a cerut 129.000 de măști. Ca să înțelegeți și dv. cam cum se lucrează
O singură interpelare a fost înregistrată în ultima ședință de Consiliu Local din data de 18 septembrie 2020, ora 10:00.
ULTIMA ședință de Consiliu Local s-a consumat cu o despărțire rece între consilieri - VIDEO
Actualul plen municipal s-a întrunit pentru ultima dată într-o ședință de Consiliu Local. Au făcut-o în același stil din ultimele luni, adică prin intermediul mijloacelor electronice, fără a se vedea efectiv în sala Mihai Eminescu.
Huncă, despre modernizarea DN28B Botoșani – Târgu Frumos: Am putea să facem drumul doar din foile și pozele care s-au făcut până acum
În cadrul unei conferințe de presă, Mihaela Huncă a vorbit și despre starea dezastruoasă a drumurilor din județ. Totodată a afirmat că infrastructura este un obiectiv primordial pentru Pro România.
Peste 1.520 de cazuri noi la nivel național, Botoșaniul cu cele mai puține îmbolnăviri – SITUAȚIA pe județe
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.527 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.