Ameninţările demne de un rechizitoriu DNA transmise de Şcoala 1 mamei unui elev într-o situaţie şcolară este doar unul dintre documentele dezarmante eliberate de instituţii din învăţământul botoşănean.
În acest caz a fost sesizat şi Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ), care a transmis mamei elevului un răspuns care pare a fi o glumă bună.
„Ca urmare a audienţei solicitate de dumneavoastră la IŞJ Botoşani, în care aţi făcut referire la activitatea doamnei Poraicu Liliana – cadru didactic la Şcoala Gimnazială «Sfântul Nicolae», în susţinerea celor afirmate aţi depus ca anexă un CD, material înregistrat cu nr. 10.503/21.09.2016.
Precizăm că formatul electronic al înregistrării nu poate fi deschis şi vizualizat cu mijloacele tehnice existente, drept urmare, nu au fost identificate dovezile necesare pentru verificarea celor afirmate”.
Adresa trimisă de IŞJ Vioricăi Hriţcu este semnată de Mihaela Huncă, pe atunci inspector şcolar general şi de Crina Muraru, inspector şcolar pentru management instituţional.
„Inspectoratul Şcolar răspunde lacunar petiţiilor pe care le adresează părinţii. Părintele scrie trei pagini şi îi răspunde în trei rânduri. De exemplu, «CD-ul pe care l-aţi ataşat la reclamaţia dvs. nu poate fi deschis de dispozitivele pe care le avem». Şi Inspectoratul Şcolar, pe lângă faptul că are inspector de informatică care se presupune că zbârnâie, are şi compartimentul său de informatică cu angajaţii lui informaticieni. Despre ce vorbim? Dacă informaticianul Inspectoratului Şcolar răspunde că nu poate deschide un material înseamnă că am înnebunit cu toţii. Despre ce vorbim acum?”
Costel Şoptică, senator.
Profesor la bază, fost director de şcoală, acesta a fost sesizat de mama elevului în noua sa calitate de preşedinte al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupţiei şi petiţii din Senat.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
S-a dat startul înscrierilor pentru a treia ediție a concursului național de matematică, Matemaniada
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
PSD Botoșani: Ministrul Dezvoltării, Attila Cseke, susține construirea unui pod nou la Mateieni
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Luna februarie la Happy Cinema: Filme pentru toate gusturile și vârstele!
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Tânăr scos din trafic de polițiști înainte de a produce o nenorocire
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Copii internați în spital din cauza gripei – SITUAȚIA virozelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 11, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile