Senatorul Doina Federovici a anunțat, vineri, că parlamentarii PSD și UNPR din Botoșani au depus în Parlament un amendament la Proiectul Legii Bugetului de stat, pentru alocarea sumei de 201,8 milioane lei - circa 45 milioane euro pentru reabilitarea Drumului Național 28 B Botoșani-Târgu Frumos.
Amendamentul a fost depus după ce aceiași parlamentari au transmis o scrisoare deschisă primului ministru Dacian Cioloș în care l-au rugat să nu abandoneze acest proiect început de fostul guvern. Atunci, parlamentarii PDL-PNL de Botoșani au refuzat să susțină demersul deputaților și senatorilor PSD și UNPR. „Când i-am rugat pe colegii de la PDL-PNL să semneze alături de noi scrisoarea adresată primului ministru pentru drumul Botoșani-Târgu Frumos, ne-au spus că nu-i interesează. Ne dădeau în schimb indicații să depunem un amendament pentru modificarea Legii Bugetului. Am depus și acest amendament! Sperăm ca măcar acum colegii de la PDL-PNL să fie în primul rând botoșăneni și abia apoi membri de partid și să susțină acest proiect vital pentru județul nostru”, a declarat Doina Federovici, care a adăugat că ar fi regretabilă abandonarea acestui proiect de către noul Executiv. Întrebată ce șanse dă pentru adoptarea amendamentului propus, reprezentanta PSD a spus că șansele sunt mai mici, ca urmare a refuzului celor de la PDL-PNL de a se alătura acțiunilor întreprinse pentru susținerea proiectului. „Noi am făcut tot ce se putea face și ne-am dorit ca toți parlamentarii de Botoșani să fie uniți în această problemă. Din păcate, cei de la PDL-PNL, ne-au luat peste picior și au refuzat să facă această echipă pentru Botoșani. Trebuie deci să fim realiști. Șansele de a trece amendamentul nostru sunt mai mici decât dacă am fi acționat unitar, indiferent de partidele din care facem parte”, a recunoscut social-democrata, care a subliniat însă că reabilitarea drumului ar fi fost o certitudine dacă Guvernul Ponta ar fi rămas în funcție și în 2016.
În amendamentul depus de parlamentarii PSD și UNPR din Botoșani se cere „suplimentarea bugetului CNADNR cu suma de 201.832 mii lei pentru execuția lucrărilor de reabilitare a DN 28 B Botoșani – Târgu Frumos”. În motivarea acestei cereri, senatorii și deputații semnatari au precizat că „DN 28 B (E58) Botoșani – Târgu Frumos se află într-un stadiu avansat de degradare. La acest moment, din sumele alocate bugetului pentru anul 2015 se efectuează studiul de fezabilitate și proiectarea și există necesitatea finanțării începerii lucrărilor”. Potrivit inițiatorilor, suma necesară reabilitării ar putea fi preluata din capitolul „Alte transferuri”, din proiectul de buget propus de Guvernul Cioloș. In urma cu o ora amendamentul a primit aviz favorabil de la comisia de transporturi, urmand ca maine, comisia pentru buget, care este si comisie raportoare, sa dea avizul final. Amendamentul a fost semnat de următorii parlamentari:
• Senator Doina Elena Federovici, PSD
• Deputat Andrei Dolineaschi, PSD
• Deputat Tamara Ciofu, PSD
• Deputat Liliana Mincă, UNPR
• Senator Șerban Mihăilescu, UNPR
CITEȘTE: Federovici a trimis la Guvern scrisoarea deschisă pentru drumul Botoșani – Târgu Frumos fără semnăturile unor parlamentari
ACUM: Botoșăneni testați gratuit la Spitalul Județean într-o zi specială
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Portarul Alin Ciobanu, integralist în duelul România U17 – Grecia U17
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Primăriile din Botoșani verificate dacă respectă legea cu spațiile verzi
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Tichete de 500 de lei pentru elevi și preșcolari: DATA la care vor primi banii
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024