De la începutul acestei săptămâni, jandarmii botoșăneni au acționat prioritar atât pentru prevenirea răspândirii infecțiilor cu coronavirusul SARS CoV-2, cât și pentru combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.
În total, nu mai puțin de 101 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pe timpul executării misiunilor în sistem integrat sau de către echipaje de jandarmi, valoarea cumulată a amenzilor fiind de peste 21.000 de lei.
Dintre acestea, 55 au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară stabilite prin Legea nr.55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
De asemenea, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani au mai constatat 40 de fapte de tulburare a ordinii și liniștii publice, 4 contravenții privind comerțul ilegal, precum și 2 cazuri de încălcare a prevederilor Legii nr.349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun.
În ceea ce privește faptele de natură penală, au fost întocmite acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni, respectiv contrabandă cu țigări, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere, precum și una la regimul substanțelor interzise.
„Având în vedere creșterea numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, recomandăm cetățenilor să poarte mască de protecție în zonele în care portul acesteia este obligatoriu și să păstreze distanțarea fizică, evitând locurile aglomerate”,
A transmis Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al IJJ Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
A început modernizarea unui drum județean de piatră
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită: Până CÂND mai pot fi folosite
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
FC Botoșani părăsită de vârful de atac, a plecat în liga secundă din Polonia
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
Veste pentru botoșăneni: Facturile ar putea fi plătite direct la poștași
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024
De ziua lor, jandarmii își prezintă tehnica pe Pietonalul Unirii
Redacția Botoșăneanul
Mar 29, 2024