Ştiri
ANAF a început controalele: CUM vor putea fi găsiți cetăţenii care încearcă să păcălească Fiscul

ANAF a descoperit o nouă metodă prin care să depisteze acei români care au declarat venituri cu mult mai mici decât cele reale.

Persoanele fizice pot fi de acum pârâte de vecini sau apropiați. Inspectorii Fiscului au de acum dreptul să ceară informații de la terți pentru a descoperi dacă anumiți oameni au surse de venit nedeclarate pe care le ascund de impozitare.

 

ANAF-ul a început în aceste zile verificarea veniturilor şi averilor persoanelor fizice. În cazul în care există suspiciuni de venituri nedeclarate, se vor face controale amănunţite în cazurile respective.

 

Probleme trebuie să-şi facă în mod special acele persoane ale căror venituri declarate sunt cu mult mai mici decât cele reale, cu atât mai mult cu cât se află în situaţia în care nu pot aduce justificări pentru diferenţele pe care inspectorii le găsesc.Conform Capital, este vorba, de exemplu, de acei români cu venituri nedeclarate, din chirii sau alte activitati, dar despre care ANAF află din alte surse, neoficiale, cum ar fi vecini sau persoane apropiate.

 

Mai exact, ANAF se concentrează pe aflarea situaţiei fiscale reale a fiecărui român despre care are indicii că ar încălca obligaţiile fiscale care îi revin faţă de statul român. Astfel, inspectorii pot cere informaţii de la terţi, atât din ţară, cât şi din străinătate pentru strângerea de informaţii relevante. Într-un final, inspectorii compară veniturile estimate în cadrul analizei de risc realizată de Fisc şi veniturile declarate de persoana fizică sau de plătitori, pentru aceeaşi perioadă impozabilă.

 

Dacă între aceste categorii este o diferenţă de mai mare de 10% din veniturile declarate, dar nu mai puţin de 50.000 lei, diferenţa se consideră a fi una semnificativă şi Fiscul poate trece la următorul pas.

 

Într-un final, inspectorul îi cere contribuabilului să prezinte în termen de 60 de zile de la comunicarea avizului de verificare, documente justificative.

loading...
Anunţ IMPORTANT de la ANAF: Sunt vizaţi toți botoşănenii care închiriază imobile sau locuiesc în chirie


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
Mătușile călugărițe, omagiate pentru prima dată de ziua lui Eminescu: Mănăstirea Agafton este un colț de RaiGALERIE FOTO
În premieră, pe 15 ianuarie, în cimitirul Mănăstirii Agafton au fost depuse jerbe la mormintele mătușilor poetului Mihai Eminescu.
Reduceri irezistibile pentru iubitorii de fashion și Delicii Turcești pentru pofticioși, la Iulius Mall Suceava
Ești fan dulciuri? Atunci vei fi încântat să afli că poți să te bucuri în continuare de Deliciile Turcești, la Iulius Mall. După ce îți astâmperi pofta de bunătăți pregătite întocmai ca în inima Istanbulului, treci și pe la magazinele tale preferate, care ți-au pregătit reduceri de până la 70%!
Nouă motive pentru care să alegi un apartament nou, marca UNIQUE Residence
(P) Având în vedere multitudinea aspectelor care pot sta la baza unei astfel de decizii, prezentăm un rezumat al principalelor 9 MOTIVE pentru care să te muți într-un apartament nou, care ar justifica alegerea modului de viață pe care ți-l poate oferi un apartament Made To Measure, marca UNIQUE Residence.
Președintele PNL, mesaj pentru cei care-i cer demisia: Dacă plecarea mea ar rezolva ceva, aș pleca
După alegerile locale dar și cele parlamentare au existat mai mulți liberali, în general proveniți din fostul PDL, care au cerut demisia președintelui PNL Botoșani.
Liderul PNL îi cere public Doinei Federovici să-și asume „dezastrul” de la Nova Apaserv: Este o ipocrizie fără margini ...
Președintele Consiliului Județean a fost ținta tiradei liderului liberal de la Botoșani la conferința de presă de vineri, 15 ianuarie 2021.
O suceveancă pe jumătate turcoaică a luat premiul pentru debut la Zilele Mihai Eminescu
Câștigătoarea ediției din acest an, a 23-a a Premiului național de poezie „Mihai Eminescu” - OPUS PRIMUM, este tânăra poetă Deniz Otay, cu volumul de debut „FOTOCROM PARADIS”!
ULTIMELE pregătiri pentru amenajarea centrelor de vaccinare din municipiu - GALERIE FOTO cum arată
În după-amiaza zilei de vineri, 15 ianuarie 2021, primarul Cosmin Andrei și administratorul public Mircea Magdalena au mers la centrele de vaccinare din municipiul reședință de județ.
Președintele PNL Botoșani supărat că pesediștii „fură” realizările liberale
La prima ieșire publică în mass media locală din acest an, președintele PNL Botoșani a abordat atât teme de ordin administrativ cât și politice.
Infuzie de tineri la PNL! DEMISIE în plenul județean, se pregătește să depună jurământul liderul de la tineret
O nouă demisie este înregistrată din rândul consilierilor județeni.
Loading...
PNL Botoșani pe cale să piardă funcția de prefect: Am făcut tot ceea ce se putea face
Noua configurație politică la nivel național în urma alegerilor generale va avea efecte în teritoriu prin schimbarea unor persoane care ocupă funcții importante la Botoșani.
Sfaturi pentru nopțile geroase de la pompierii botoșăneni
Având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru următoarea perioadă, mai ales pe timpul nopții, vă recomandăm să acordați o atenţie deosebită măsurilor de siguranţă în propriile locuinţe, dar şi la locul de muncă, pentru a se evita pierderile de vieţi omeneşti, dar şi de bunuri materiale.
Un tânăr afacerist a devenit „omul numărul 2” în PNL Botoșani
Anunțul a fost făcut de liderul liberalilor în prima conferință de presă organizată în 2021 la sediul partidului din strada Teatrului.
Peste 3.350 de cazuri noi în țară și zeci de oameni morți – SITUAȚIA pe județe
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația cazurilor noi de la nivel național.
Patru zile de ger năprasnic: TEMPERATURILE anunțate de meteorologi
Meteorologii au emis o avertizare meteo de ger.
Loading...
Se fac noi angajări la spital – CE se caută
Noi posturi disponibile la spitalul din cel de-al doilea municipiu al județului.
Zeci de cazuri noi și un deces la Botoșani în ultimele ore
Direcția de Sănătate Publică a transmis situația cazurilor noi înregistrate în ultimele 24 de ore.
DISPARE scenariul hibrid: Elevii care vor veni la școală din februarie
Există trei scenarii stabilite pentru reluarea cursurilor în format fizic, în funcție de evoluția ratei de infectare la nivel local.
GALA ANGELICA GHERMAN: Școala online prin ochii copiilor – COMPUNEREA emoționantă a elevei Maria Adam - Ecranul telefonului a devenit sala noastră de clasăl
Copiii au fost actorii principali la cea de-a VIII-a ediție a Galei Angelica Gherman. Organizatorii au premiat compuneri despre „școala online în pandemie” scrise de elevi din ciclul primar.
Preotul Alupoaiei a fost externat: Părintele mulțumește tuturor celor care s-au rugat pentru el
Preotul Ioan Alupoaiei a fost externat, iar starea sa este bună.
Omagiul scriitorilor botoșăneni la bustul poetului Mihai Eminescu, s-au alăturat și liberalii – GALERIE FOTO&VIDEO
Scriitorii botoșăneni, membri ai Uniunii Scriitorilor din România, au depus o coroană de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din centrul orașului.
melimeloparis.ro%20
astratex.ro
Sondaj
Doriți să vă vaccinați contra Covid-19?
Da
Încă nu m-am hotărât
Nu
Declaraţia zilei
„Am solicitat o analiză a inechităților din legea salarizării, care, în urma mai multor decizii judecătorești, nici nu mai este unitară. Vă asigur că intenția mea nu este aceea de a decima personalul din sistemul public. ...
starshiners.ro%20
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8737 lei
USD
Dolarul SUA
4.0172 lei
CHF
Francul elveţian
4.5274 lei
GBP
Lira sterlină
5.4853 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.8752 lei
XAU
Gramul de aur
239.4568 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2321 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3544 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1123 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1655 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1864 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6552 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-9.2 o C
Dorohoi
-9.0 o C
Bucecea
-9.5 o C
Darabani
-8.7 o C
Saveni
-9.2 o C
Ştefăneşti
-3.9 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2021 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.