Florin Andone a avut ghinion în amicalul disputat marți împotriva lui Pontevedra.
Atacantul lui Deportivo La Coruna a suferit o contuzie la mușchii gleznei stângi, după un duel cu un adversar. Andone nu a mai putut continua partida și a fost din păcate înlocuit încă din minutul 16. Vârful de 24 de ani își va face niște teste, pentru a vedea gravitatea accidentării.
Florin speră să nu fie nimic grav, mai ales că Depor debutează în noul sezon de La Liga împotriva lui Real Madrid, în weekend-ul 29-30 august, pe El Riazor.
Deportiva a câştigat meciul cu Pontevedra cu scorul de 5-0. Următoarele partide amicale ale echipei antrenate de Pepe Mel sunt, joi, cu Racing de Ferrol şi duminică, împotriva formaţiei FC Porto.
Internaționalul român a ajuns la Deportivo La Coruna la începutul sezonului recent încheiat, iar galicienii au plătit pentru Florin Andone 4,7 milioane de euro. În plus, Cordoba va primi 30% dintr-un transfer ulterior.
Internaționalul român a devenit astfel cel mai scump transfer făcut de galicieni în ultimii 9 ani, și totodată cel mai scump jucător vândut de Cordoba în toată istoria clubului andaluz.
39 de meciuri, 12 goluri și 3 pase de gol, are Andone în tricoul celor de la Depor, în toate competițiile.
5 milioane de euro este cota de piață a lui Andone, conform transfermarkt.com. (Sursa: Digi Sport)
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Scuterist de 74 de ani lovit de un BMW pe strada Primăverii
Oana Sava
May 08, 2024
Primarul Cosmin Andrei trimis în judecată de DNA Suceava
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024
Evenimente de amploare la Botoșani, șefii MAI băgați în ședință de prefect
Redacția Botoșăneanul
May 08, 2024