Două familii din satul Cotu Miculinţi, comuna Coţuşca, au rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unor incendii, produse în noaptea de 3 spre 4 aprilie, la interval de circa o oră.
În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, s-a stabilit că ambele evenimente au fost generate, cel mai probabil, cu intenţie, de persoane necunoscute. Cele două gospodării afectate se află la o distanţă de 400 de metri una de cealaltă. Intervenţia promptă a pompierilor de la Săveni a făcut ca valoarea pagubelor să fie limitată la circa 2.000 de lei. Au ars circa o tonă şi jumătate de furaje şi opt m.l. de gard. S-au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de aproximativ 70.000 de lei. Cazul a fost preluat de către poliţişti.
Șoferiță fără drept, prinsă de polițiști la plimbare în mare viteză
Redacția Botoșăneanul
Jun 22, 2024
Răzbunare cu foc la miezul nopții, Poliția a demarat cercetări
Sergiu Bălășcău
Jun 22, 2024
Pompier din Botoșani, printre cei mai buni din lume la exerciții la mare înălțime
Sergiu Bălășcău
Jun 22, 2024
Cal salvat dintr-un beci de trei metri, proprietarul a apelat la pompieri
Sergiu Bălășcău
Jun 22, 2024
Mașină făcută scrum, tânărul de 22 de ani a reușit să iasă la timp
Sergiu Bălășcău
Jun 22, 2024