APIA reamintește fermierilor că se mai pot depune cereri de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Centrul Judetean Botoșani reamintește fermierilor că până la data de 20 iulie 2021 inclusiv, pot depune cererea de înscriere în Programul pentru susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021.
Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2021 pentru susținerea producției de legume cultivate în spații protejate, respectiv:
-Ardei gras și/sau ardei lung;
-Castraveți;
-Tomate;
-Vinete.
Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, se depun personal sau se transmit prin mijloace electronice, fax, poștă sau e-mail la centrul județean unde solicitantul a depus cererea unică de plată pentru anul 2021 sau unde are domiciliul / sediul social sau în cadrul unității administrativ teritoriale unde are suprafața cultivată cea mai mare.
Beneficiarii sunt:
a) producătorii agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător emis în temeiul Legii nr.145/2014, valabil pana la 31 decembrie 2021;
b) persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;
c) producătorii agricoli persoane juridice.
Valoarea maximă în euro a sprijinului financiar de ajutor de minimis/cultură/1.000 mp/beneficiar este de 2.000 euro și se acordă în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei, stabilit de către Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE), seria C, nr. 323 din 1 octombrie 2020.
Mai multe informații referitoare la accesarea măsurii privind susținerea producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, Ghidul solicitantului, modelul cererii - tip și legislația, se regăsesc pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, la secțiunea
http://www.apia.org.ro/ro/ajutoare-specifice/masuri-de-sprijin-finantate-de-la-bugetul-national/legume-in-spatii-protejate-20211624359084
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Incendiu în subsolul unui bloc din municipiu: Vecinii au sunat la 112
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
O cunoscută botoșăneancă, pictorial incendiar în Maroc alături de soțul celebru
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Iftime despre revenirea unui fost jucător la FC Botoșani: S-a învățat cu 12.000-15.000 de euro
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
Materna, programul de sprijin pentru mamele botoșănene: UNDE se depun cererile
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024
ASTĂZI: Mai mulţi botoşăneni au rămas fără apă din cauza unor avarii
Redacția Botoșăneanul
May 18, 2024