Instituțiile statului de la Botoșani au acționat noaptea trecută în zonele aglomerate de la Botoșani.
Vineri seara, 10 iulie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului, politiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botosani, au desfășurat, în sistem integrat, împreună cu efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi, polițiști de frontieră, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Biroului Județean de Poliție Transporturi, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar Veterinare și Direcției de Sănătate Publică, activități de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, terase si zone de agrement.
Scopul acțiunilor este ca cetățenii să înțeleagă importanța respectării recomandărilor privind limitarea expunerii în spații aglomerate și purtarea mijloacelor de protecție individuală, alături de respectarea celorlalte recomadări privind igiena personală, ținând cont de numărul ridicat de îmbolnăviri cu virusul Sars-CoV 2.
Sunt verificate, în principal, felul în care societățile comerciale aplică măsurile specifice de diminuare a riscurilor, pentru activitățile desfășurate în spațiul public, privat sau închis, care constau în purtarea mijloacelor de protecție individuală de către angajați și clienți, modul de amenajare a teraselor pentru asigurarea distanțării fizice, asigurarea accesului și participarea la evenimente a unui număr limitat de persoane.
Astfel, în data de 10 iulie 2020, au fost verificate 128 de societăți comerciale.
Au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora depășind suma de 34.000 de lei.
Acțiunile de acest gen vor fi desfășurate în continuare, în vederea conștientizării tuturor cetățenilor privind necesitatea respectării măsurilor de distanțare socială.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Prefectul Cornilă: Să vă bucurați de Sărbătorile Pascale în tihnă, împreună cu cei dragi!
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Doctorița care a luat șpagă de aproape 300 de ori vrea ca denunțătorii ei să fie PEDEPSIȚI
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
După minivacanță: Program PRELUNGIT la Serviciul de Pașapoarte
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Angajări la Maternitatea Botoșani – POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
May 04, 2024