Ştiri
FOTOGALERIE Asfaltări în oraşe;Federovici din drum: Meritul exclusiv al parlamentarilor PSD 
Luni au început lucrările de asfaltare a drumului naţional care traversează oraşul Flămânzi. Drumarii toarnă un covor asfaltic nou pe o porţiune de 4 km. Intervenţiile de aici survin celor demarate mai devreme pe un tronson de 14 km pe relaţia Botoşani – Copălău – Cotu, unde se aplică tratament bituminos.
Doina Federovici asfaltari PSD Botosani
De asemenea, în următoarele două săptămâni urmează să se declanşeze şi reparaţii capitale ale şoselelor naţionale care traversează oraşele Bucecea şi Darabani, pe o lungime totală de 11 km. Social-democraţii botoşăneni susţin că astfel se pun în practică promisiunile pe care le-au reiterat la începutul acestei luni.
„Acest proiect de modernizare a drumurilor naţionale din judeţ este meritul exclusiv al parlamentarilor PSD care reprezintă aceste colegii şi care au beneficiat de sprijinul şi înţelegerea dlor Mircea Pop, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, şi Ovidiu Laicu, directorul Direcţiei Regionale Iaşi a CNADNR. Este un proiect important pentru toţi locuitorii judeţului Botoşani, care sunt, de facto, beneficiarii acestor investiţii”, a afirmat senatorul Doina Federovici într-un comunicat cu titlul „Efort de echipă finalizat al parlamentarilor PSD”.
Aceasta s-a deplasat personal la Flămânzi pentru a viziona demararea lucrărilor şi a afirmat că următorul segment de drum naţional pentru care PSD-iştii depun „toate eforturile” pentru a fi reabilitat în acest an este artera naţională care traversează Frumuşica.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE ŞI:
 FAZA ZILEI : Şeful PSD scoate banii pentru drumuri de la el din… portofel FOTOGALERIE

GALERIA CU POEȚI: Robert G. Elekes - spectacolul contradicțiilor
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii Mihai Eminescu își propune, într-un parteneriat media cu ziarul Botoșăneanul, să prezinte, în ediția de duminică a rubricii GALERIA CU POEȚI, câte un laureat al Premiului Național de Poezie Mihai Eminescu – Opus Primum.
DOLIU: S-a stins din viață un preot din Botoșani
Un cunoscut preot din Botoșani a murit.
Doina Federovici: La Consiliul Județean voi continua programele de asfaltări și extinderi de utilități publice inițiate de PSD pentru fiecare localitate
Candidatul PSD pentru Președinția Consiliului Județean Botoșani a prezentat astăzi cele două programe, „Infrastructură rutieră județeană” și „Acces la utilități publice pentru botoșăneni” prin care vor fi continuate asfaltările pe drumurile județene și extinderile rețelelor de apă, canalizare, gaze și curent electric în localitățile din județul Botoșani.
LOCURILE uitate din Botoșani unde au avut loc adevărate băi de sânge
Două dintre cele mai sângeroase bătălii date de voievozii faimoşi ai istoriei românilor au avut loc pe teritoriul de astăzi al judeţului Botoşani. Una dintre acestea a fost considerată un adevărat punct de cotitură iar cealaltă a intrat în legendă prin tratamentul inuman aplicat prizonierilor de război.
Roxana Țurcanu: Aritmetica electorală și încrederea botoșănenilor!
În ultima perioadă, PSD-ul și PNL-ul duc dezbateri acerbe pe tema votului util, sugerând electoratului că nu merită să își irosească votul pe candidații cu șanse reduse de a fi aleși.
AZI DIMINEAȚĂ: Autobuz cuprins de flăcări, incendiul a fost pus intenționat - FOTOGALERIE
La sosirea pompierilor, autobuzul ardea în totalitate.
Proteste anti - măști la școală pentru elevi, premierul Orban, răspuns de la Botoșani: Îmi pare rău că există unii care parcă nu-și iubesc copiii
În mediul online circulă o petiție pentru ca măștile de protecție să nu mai fie obligatorii la școală pentru copii. În capitală și alte localități, sâmbătă de la ora 16:00 au fost organizate proteste pentru a atrage atenția factorilor de decizie.
Zvonuri că școlile s-ar închide iar după 1 octombrie – RĂSPUNSUL premierului Orban, de la Botoșani
Au fost părinți care și-au scutit copiii de la școală ferm convinși că oricum unitățile de învățământ se vor închide după alegerile locale din 27 septembrie.
Flutur, discurs de luptă în fața liderului național al PNL și a „fraților” candidați: PSD a însemnat în toți acești ani Partidul Sabotării Dezvoltării - VIDEO
Primarul municipiului reședință de județ i-a transmis premierului Ludovic Orban, președintele PNL la nivel național, că a ajuns din nou la Botoșani într-un moment extrem de important pentru viața politică a României.
Loading...
Lansare de candidați în prezența premierului cu forțe de ordine, amfiteatru și monitor uriaș cu mesaje electorale: Toată suflarea penelistă de la Botoșani v-a așteptat: VIDEO & FOTO
Pentru vizita premierului Ludovic Orban accesul spre două dintre obiectivele din parcul Cornișa, respectiv amfiteatru și patinoar a fost restricționat autoturismelor. Participanții la evenimentul electoral au avut o parcare special amenajată pentru această vizită, pe un teren neutilizat.
ULTIMĂ ORĂ: Copil pe bicicletă lovit în plin de un taximetrist – GALERIE FOTO
Un copil a fost transportat la spital cu ambulanța de terapie intensivă mobilă în urmă puțin timp.
S-a făcut anunțul: PSD face majoritatea cu Pro România la Consiliul Județean și Consiliul Local
Anunțul a fost făcut de  președintele PSD, Marcel Ciolacu. 
ALERTĂ: Polițiștii caută o tânără de 18 ani care a dispărut de acasă - FOTO
Persoanele care dețin informații care pot conduce la găsirea acesteia sunt rugate să apeleze serviciul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliție.
ACUM: Pleiadă de liberali la Cornișa, în așteptarea premierului - FOTOGALERIE
Ludovic Orban urmează să ajungă la Botoșani în aproximativ un sfert de oră.
Loading...
Mihaela Huncă: La Mulţi Ani Pro România Botoşani! Organizaţia judeţeană împlinește doi ani de la înfiinţare!
Zi specială  pentru membrii şi simpatizanţii PRO România  Botoşani! Împlinim doi ani de când suntem în slujba botoşănenilor, doi ani de când PRO România a început la Botoşani un proiect politic nou care îi implică și îi reprezintă pe toți cei care cred în România. Deşi suntem o formaţiune tânără, în doi ani familia Pro România Botoşani a devenit din ce în ce mai numeroasă.
1.333 de cazuri noi de covid înregistrate la nivel național – TABEL
Până astăzi, 19 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 111.550 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.
Creștere a cazurilor de COVID-19 înregistrată la Botoșani în ultimele 24 de ore
Statistica de la nivelul județului Botoșani pentru cel mai recent interval de numărare indică o creștere a cazurilor pacienților care s-au infectat cu virusul SARS-COV-2.
Petiție semnată de sute de mame din Botoșani și proteste anunțate în toată țara: Stop mască la școală!
Părinți din întreaga țară dar și de la Botoșani protestează în diverse moduri față de obligativitatea pentru elevi de a purta mască de protecție la școală.
Andrei Drancă: Fondurile Europene, viziunea oamenilor noi și neștiința vechilor politicieni
Vechii politicieni, de 30 de ani, tot ne amăgesc cu ideea atragerii investitorilor strategici în municipiu sau în județ. De 30 de ani pe vorbele lor tot așteptăm investitori strategici dar nu a apărut niciunul.
Cătălin Silegeanu: Despre actorii blaturilor politice, Flutur și Cosmin!
Candidatul independent la Primăria Botoșani, Cătălin Silegeanu, a transmis un nou comunicat electoral.
praf in ochii. mare realizare, 4km de drum asfaltat si alti cativa cu,, tratament bituminos" dupa PROMISIUNI de a avea un drum decent pana la tg frumos.asta e bataie de joc de toti cei care folosesc ruta respectiva.dlor comunisti din psd faceti si voi macar o singura data un lucru bun de la cap la coada si nu invers. mai asteptam 25 de ani pentru un drum bun. cand intre alte orase din tara se construiesc autostrazi la noi se aplica tratament bituminos
16 august 2013, 09:09
Poate te referi la ,,proiectele" lu Rebenciuc? Ala mincinos si hot! proiecte pentru casa lui a facut si ferme pe banii nostrii! RUSINEEe lui!
15 august 2013, 20:41
Unde-i, imbecilul de Rebenciuc, se conserva in alcool? Anul trecut era in primul rand si ne sfida cum ne-a furat el pamantul, cum a mintit si a iesit deputat, cum o sa dea el cu subsemnatul la DNA, ANAF, etc! Pe proasta aia de nevasta-sa nu a reusi s-o puna la APIA, unde putea fura mai mult din pamanturile noastre! El ne-a facut drumurile, dar numai in fata casei lui! Casa si-a recostruito cu banii lui Victor/ construct, ca de, el era deputat si-ii facilita licitatiile: Drumuri, Maternitate, spital! Apropo, proasta de nevasta-sa tot la Spital lucreaza? Ea nici nu saluta vecinii, ca de din tesatoare a ajuns ,,Doamna". Nici nu-si cunoaste fostii colegi! La ,,multi ani" Flamanzenii mei!
15 august 2013, 20:37
MINCIUNI si iar minciuni! Inca vin banii pentru proiectele vechii guvernari. Madama asta nu face decit sa se pozeze linga tot ce se inauguriaza din munca altora. RUSINE!!!!
15 august 2013, 15:19
Nu am nici o jena sa-mi folosesc numele...Parintii mei locuiesc in Cosula iar satul a fost impanzit, asa cum spune si PNL-istul nemultumit, de fluturasi laudativi cu Turcanu si Verginel...Ce au facut cei doi in zona respectiva??? ABSOLUT NIMIC. Vorbe goale...propaganda de doi bani...merite asumate pe nedrept.Tovarasi, cat credeti ca o sa va mai suporte oamenii onesti? Turcanule, speri la 35% procent la anul? Trezeste-te baiatule si fa cel mai onorabil lucru posibil - DEMISIA. Hmmm....problema e ca stau si ma intreb daca stii ce e aia onoare. Singurul lucru pe care stii sa-l faci....FOARTE BINE...e sa improsti cu cacareaza ovina in adevarurile deranjate. Cat despre postacii PNLei (platiti)...bagati fratilor...trebuie sa va luati banii ca daca nu va mananca zilele madam unghiute ingrijite :))))
15 august 2013, 10:42
Si eu am trecut pe acolo. Este o lucrare foarte buna, realizata corect. Sunt mai bine de 20 de ani de cind acest tronson de drum nu a fost asfaltat. Bravo PSD. Faptele fac diferenta. In timp ce Turcanu se plimba prin comune si imparte fluturasi in care isi asuma merite pe care nu le are cei de la PSD tac si fac. El nu stie nimic altceva decit sa-si puna rudele pe functii si atit. Cu acesta strategie nu ajunge departe.
15 august 2013, 09:14
daca asta e tot ce puteti,m-am lamurit
15 august 2013, 08:44
PUPATI MAI PUTIN ,SA VEDETI LUCRAREA PRIN LUNA MARTIE ANUL VIITOR. apoi puteti pupa
15 august 2013, 07:17
Felicitari! Continuati tot asa. avem incredere in dumneavoastra!
15 august 2013, 00:01
ce repede scuipi unde mai devreme mancai...asa le trebuie celor de la pnl
14 august 2013, 21:15
Sondaj
Pe cine votați la Primăria Botoșani?
Gheorghe Ciubotaru - PMP
Cosmin Andrei - PSD
Liviu Toma - Pro România
Roxana Țurcanu - ALDE
Cătălin Flutur - PNL
Corina Dănuță - PPUSL
Marcel Gheorghiță – USR-PLUS
Cătălin Silegeanu - independent
Altul
Declaraţia zilei
„Dacă mai urmează încă un an la fel de secetos, atunci lucrurile se complică foarte mult. Dacă urmează doi ani la fel de secetoşi şi noi suntem la acelaşi nivel al infrastructurii de irigaţie, lucrurile se complică foarte ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
astăzi
EUR
Euro
4.8582 lei
USD
Dolarul SUA
4.0972 lei
CHF
Francul elveţian
4.5132 lei
GBP
Lira sterlină
5.3220 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9261 lei
XAU
Gramul de aur
257.4245 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2476 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3490 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9944 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1126 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1821 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6530 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.