Ştiri
Aspirantul OTV-ist la municipiu contraatacat la Elodia
Asociaţia “Dialog Deschis” care a organizat duminică 22 aprilie concursul pentru copii şi tineri  “Treasure Hunt”, ediţia I, a luat la cunoştinţă cu stupefacţie de amestecul politicului local într-o acţiune destinată strict tinerei generaţii. Acuzele formulate de candidatul partidului – televizor la adresa organizatorilor nu au nici un fundament real, se arată într-un comunicat emis de ONG-ul menţionat.

În acesta se menţionează că la amintita acţiune Consiliul Judeţean nu a acordat nici o sponsorizare, ci doar că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, instituţie subordonată CJ, a fost partener prin participarea a două echipe de copii din centrele de plasament. De altfel, organizatorii îşi arată disponibilitatea de a pune la dispoziţia oricui doreşte lista sponsorilor.
“Îi recomandăm d-lui candidat Marius Cristescu să nu procedeze precum în cazul Elodia şi să caute cai verzi pe pereţi, cu orice preţ. Înainte de a lansa acuze publice, domnia sa ar fi putut întreba organizatorii de provenienţa sponsorizărilor, dacă aceasta ar fi fost într-adevăr o problemă a partidului din care face parte şi care îşi doreşte circ media, indiferent de context”, se specifică în comunicat. Spre finalul acestuia organizatorii îi mulţumesc totuşi popularului Marius Cristescu pentru publicitatea făcută evenimentului. "Consiliul Judeţean nu sponsorizează partide politice", a declarat Florin Bulgaru, consilierul preşedintelui CJ.
AFLĂ MOTIVELE ACESTEI REACŢII:
 Ţâbuleac luat în vizor de Partidul OTV-ist – VEZI de ce


Urmărește-ne și pe Google News

Un arbitru cu doar două meciuri în Superligă delegat la partida Botoșaniului cu FCSB
Delegare de necrezut la meciul dintre FC Botoșani cu FCSB.
Bătăușii de pe Primăverii REȚINUȚI de polițiști: Toți sunt din Suceava, unul a rămas internat în spital - VIDEO
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) au transmis în urmă cu puțin timp că toate persoanele implicate în scandalul de pe strada Primăverii au fost reținute. 
Aparatele care vor fi montate în casele oamenilor, Botoșaniul NU este pe listă: Arafat – Nu avem cum să acoperim nevoile
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a anunțat o inițiativă pentru îmbunătățirea siguranței locuințelor românilor.
Noi imagini șocante de la bătaia în stradă, doi bărbați ajunși la spital – VIDEO
Scenele violente au avut loc sâmbătă, 24 februarie 2024, pe strada Primăverii, în zona „capătul lui 1”.
Probleme pentru un titular de la FCSB înainte de meciul cu FC Botoșani
Elias Charalambous are bătăi de cap chiar înainte de meciul cu FC Botoșani de duminică, 25 februarie 2024.
Durere la moartea unei mămici de 42 de ani: Un simbol al iubirii necondiționate și al spiritului neînfrânt
Asociația „Salvează o Inimă” a organizat o campanie de strângere de fonduri, însă din nefericire femeia s-a stins din viață vineri, 23 februarie 2024.
Carte realizată în memoria Alexandrei Ivanov cu poezii și mărturii tulburătoare: Lansăm o invitație pentru toți...
Invitație lansată pentru toate persoanele care au cunoscut-o pe Alexandra Ivanov, tânără moartă la Maternitatea Botoșani.
Necaz la vamă pentru un șofer prins cu o mașină „fantomă”
Polițiștii de frontieră continuă cercetările în acest caz. 
Asfalt turnat pe o stradă de la periferia orașului – FOTOGALERIE
Finanțarea este asigurată prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Un oraș din Suceava a devenit oficial stațiune turistică
Lista noilor stațiuni a fost publicată deja în Monitorul Oficial.
Doina Federovici, printre nominalizări: Ciolacu vrea mai multe doamne în funcțiile de top din administrație  
Declarațiile au fost făcute la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Mureş. 
Cu polițiștii pe urmele lui: Un botoșănean s-a izbit cu mașina într-un bar – FOTOGALERIE
Botoșăneanul nu a oprit la semnalele polițiștilor suceveni.
Bagaj suspect la Uvertura Mall, desfășurare de forțe seara trecută – VIDEO
A fost agitație vineri seară lângă cel mai mare centru comercial din Botoșani.
Iftime, enervat de amenințările cu exodul primarilor: Pleacă așa cu două valize de voturi în spate? / Ce, sunt singurii? VIDEO
Amenințările mai mult sau mai puțin voalate pe care unii primari le-au făcut după acțiunile declanșate de conducerea centrală privind impunerea lui Valeriu Iftime în funcția de președinte interimar al PNL Botoșani l-au enervat pe omul de afaceri.
Chirii majorate cu câțiva lei pentru specialiștii din Sănătate – LISTA prețurilor
Cuantumul actualizat al chiriilor va fi aprobat de către consilierii județeni în cadrul ședinței ordinare de miercuri, 28 februarie 2024.
Fotbalistul din Botoșani, salt spectaculos, de la Memorialul Ion Bordeanu la Liga 1 – VIDEO
Este unul dintre jucătorii de perspectivă de la FC Botoșani.
Săptămână încărcată de filme la Happy Cinema – PROGRAMUL
Cinematrograful din Uvertura Mall a anunțat numeroase filme ce vor fi proiectate în perioada 23-29 februarie 2024.
OFICIAL: Portarul bosniac a semnat cu FC Botoșani
Anunțul a fost făcut pe pagina oficială a clubului astăzi, 23 februarie 2024. 
ASTĂZI: Monica Adăscăliței reconfirmată pe funcția de manager a Spitalului Județean Mavromati
Primul mandat de interimat pentru medicul urgentist numit în funcția de conducere a celui mai mare spital al județului a expirat deja.
REZULTATE simulare Evaluarea Națională: Nicio medie de 10 la Botoșani – PROCENTUL de promovare la ambele probe
Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a primit rezultatele centralizate ale simulării Evaluării Naționale 2024.
Defapt era vreo 6 echipe verzi. I-am numarat eu. Mai eliot ness 3, daca poate daca i s-ar oferi sansa, ar arata ce a facut. Dar te intreb, ce-ai facut tu pentru oras? Fiindca, teoretic sunteti in aceiasi situatie. Cristescu nu a avut puterea in mana, ca sa poata face ceva pentru Botosani. A fost doar un simplu cetatean, ca si tine. Iar faptul ca in 2008 era cel mai mare cultivator de sfecla de zahar din judet, zice multe. Iar faptul ca statul nu i-a dat niste bani care i se cuveneau, spune, de asemenea multe. Sa nu mai vorbim ca singur, fara echipa de avocati, a castigat procese pana la Inalta Curte de Casatie si Justitie si a executat Directia Agricola Botosani, ajungandu-se pana la punerea sechestrului pe sediul lor. Asa ca, ia si te mai intereseaza inainte de a manca ciuperci, da? Eu garantez ca daca va avea sansa, va face pentru acest oras mult mai multe decat sa inlocuiasca anual borduri si pavele.
28 aprilie 2012, 10:30
bai nea cristescu te stiu de pe vremea lui inpuscatu eu zic sa spui populatiei acestei urbi ce ai facutTU PENTRU BOTOSANI IN ULTIMII ANI ceva concret....arata. si dupa aia arata cu degetul.....
27 aprilie 2012, 19:19
Doresc sa fac precizarea ca, domnul Cristescu Marius, a facut referire la faptul ca PDL-ul si aliatii sai au participat la competitie cu trei echipe de tineri care purtau tricouri verzi, ce erau inscriptionate pe spate cu numele institutiilor si societatilor ce sponsorizeaza Miscarea pentru Botosani, care, dupa cum stim deja, are in componenta sa si PDL-ul, care a suferit o mica operatie estetica de imagine devenind o Alba ca zapada de culoare verde. Deci, el face referire la sponsorii Miscarii pentru Botosani nu al Asociatiei.Cristescu nu a acuzat Asociatia Dialog Deschis, cum vrea sa ne transmita doamna OANA LORENA FILIP, care are parti pris pentru cei de la putere, si cu buna stiinta lasa sa se inteleaga ca ei au fost cei acuzati. Cristescu a acuzat de fapt modul defectuos in care s-a desfasurat competitia si felul cum au favorizat organizatorii unele echipe, el neavand nimic impotriva acestei competitii locale, pe care si-o doreste si la anul! Este benefica pentru tineretul municipiului si nu numai! Asadar, rog pe aceasta cale , ca aceasta doamna, OANA LORENA FILIP, sa nu se mai dea lovita in aripa si sa nu denatureze spusele unui cetatean onest, doar pentru ca a indraznit sa-i reproseze anumite aspecte legate de organizarea manifestatiei! O zi buna tuturor!
26 aprilie 2012, 14:21
Marius Cristescu un papagal si nimic mai mult =partidu lui peste.
26 aprilie 2012, 07:32
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Avem colaborare cu o echipă să putem să facem aceste cursuri. Împreună cu dna director de îngrijiri ne vom ocupa de acest aspect. Mai sunt sincope și vrem și aceste cursuri pentru că sunt necesare să readucem în mintea ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
10.8 o C
Dorohoi
9.9 o C
Bucecea
9.4 o C
Darabani
10.6 o C
Saveni
11.6 o C
Ştefăneşti
12.5 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.