În total, sunt efectuate percheziții în 162 de locații, inclusiv la Botoșani.
La data de 23 noiembrie 2022, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, infracțiuni la regimul vamal (cu un prejudiciu estimat la acest moment de aproximativ 58 de milioane de lei) și evaziune fiscală, comise în perioada ianuarie 2022 - prezent.
În cursul zilei de 23 noiembrie 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 162 de locații (o instituție publică), restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale situate în județele Iași, Suceava, Botoșani, Ilfov, Ialomița, Arad, Sibiu și municipiul București.
În cauză, se beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Poliției Române (Direcția de Investigare a Criminalității Economice și structurile teritoriale aflate în coordonare, Direcția Operațiuni Speciale, Unitatea Centrală de Analiză a Informației), Autoritatea Vamală Română, Direcția Generală Antifraudă Fiscală, precum și lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei București și Brigada Mobilă de Jandarmi Bacău.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
a transmis Inspectoratul General de Poliție
(Sursa Foto – românialiberă.ro)
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor: Tradiții, obiceiuri și superstiții
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Bilete la 10 lei pentru toate sectoarele din stadion la meciul contra FC Voluntari
Diana Arici
May 03, 2024
Licitație reluată pentru viaductul și ruta alternativă Suceava – Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024
Polițiștii botoșăneni, bucurie adusă unor familii din județ în preajma Sărbătorilor Pascale - VIDEO
Diana Arici
May 03, 2024
Tradiţia ouălor „închistrite” de Rogojești: Cătunul care a devenit capitală culturală
Redacția Botoșăneanul
May 03, 2024