Ştiri
ATENȚIE: Bulevardul Mihai Eminescu se închide pentru TREI zile – FOTOGALERIE

Reprezentanții Primăriei Botoșani susțin că este imperios necesar ca Bulevardul Mihai Eminescu să fie închis în restul din săptămână care a mai rămas.

Și asta deoarece, o firmă din Suceava urmează să ajungă la Botoșani pentru a aplica o vopsea termorezistentă care ar urma să aibă o valabilitate de 4 ani de zile.

 

Pentru asta este însă nevoie de aplicare în condiții speciale.

 

„Miercuri, 23 octombrie 2019 începând de la ora 8:00 dimineața și până la ora 19:00, Bulevardul Mihai Eminescu, tronsonul cuprins între Arhimandrit Marchian și Octav Onicescu va fi închis circulației în vederea efectuării marcajelor rutiere cu un material special tip termoplast care necesită un anumit timp de aplicare și uscare și nu poate fi efectuat sub trafic”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

O tentativă de a se aplica marcajul a avut loc astăzi însă nu a fost încununată de succes. Și asta pentru că pietonii mai ales călcau fix pe marcajul de culoare albă lăsând urme vizibile.

 

„Rog conducătorii auto să înțeleagă această situație, problema se va rezolva în aproximativ trei zile, după care vom redeschide bulevardul. În cursul zilei de astăzi, am încercat să efectuăm aceste marcaje rutiere cu termoplast în zona Liceului de Artă, sub trafic. Numai că, cetățenii nu au fost atenți, au călcat în vopsea, au călcat în materialul bicomponent și au stricat ceea ce au făcut muncitorii, deși au fost rugați să fie atenți”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Inclusiv instructorii auto au solicitat Primăriei să efectueze marcajele rutiere pe Bulevardul Mihai Eminescu imediat după asfaltare.

loading...
Treceri de pietoni nemarcate cu zebră pe bulevard, instructorii vociferează: Candidații au probleme FOTOGALERIE

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
NU mai vor să fie confundați cu polițiștii locali: Băieţi destoinici, dar să nu se suprapună atribuţiile...
Soluția găsită de noul ministru de Interne este schimbarea numelui, dar nu se referă la cel al Poliției Locale.
Comunicat PSD - Costel Lupașcu, deputat: Domnule Iohannis de ce urâți județul Botoșani?
Botoșănenii sunt oameni deștepți, credincioși, familiști, responsabili, mândri și frumoși,  respectuoși și  demni, cu drag de țară, de datini, de tot ce-i românesc.
Angajări la stat: O instituție de cultură din Botoșani scoate la concurs ȘAPTE posturi
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt în funcție de specificul postului.
E oficial: De vineri avem ”pensie” pentru animalele care au muncit la stat
Caii, câinii şi alte animale de serviciu aflate în slujba statului român vor putea beneficia de servicii medicale şi îngrijire specială după retragerea din activitate.
Ministrul Muncii, amenințări pentru poștașii care s-au apucat de politică în favoarea PSD, cu trimitere la ”McBudăi și LOVasilescu”
Violeta Alexandru a avertizat că nu se va feri să înlocuiască Poșta Română drept canal de distribuție a pensiilor.
Noua perlă a Botoșaniului s-a dat în spectacol: roșu, înjurături, șut în sticle
Tricolorii mici au terminat meciul cu un om mai puțin, după ce fundașul central al celor de la FC Botoșani a fost eliminat.
Iftime, meciuri pe bani cu Becali: Ce bani mai vrea Gigi să îi dau?
Valeriu Iftime, finanțatorul celor de la FC Botoșani, susține că nu l-a păcălit pe Gigi Becali în urma celor mai recente transferuri către FCSB.
În premieră la Botoșani: ”Între chin și amin”, un film cutremurător despre moarte și Înviere în închisorile comuniste - FOTO & VIDEO
Reeducarea celor care nu și-au lepădat credința și nu au aderat la Partidul Comunist presupunea bătăi și torturi zilnice. Se încerca transformarea victimelor în călăi. Când metoda a reușit, cei torturați ajungeau la rândul lor să tortureze.
Nicolae Manolescu 80 și despre cele trei feluri de a începe să scrii poezie - Noul număr al revistei ”Hyperion” poate fi citit AICI
Cel mai recent număr al revistei Hyperion este dedicat președintelui Uniunii Scriitorilor din România, criticul literar Nicolae Manolescu.
Salariul minim 2020: Cu CÂT anunță Guvernul că va crește, de anul viitor
Guvernul României anunță că salariul minim ar putea crește cu 7,2%, în 2020,  conform unei postări publicate pe Facebook.
Turul doi la prezidențiale! Buletinele de vot aduse cu jandarmii la Prefectură – GALERIE FOTO
Atât buletinele de vot necesare pentru cel de-al doilea tur de scrutin la alegerile prezidențiale, cât şi procesele verbale de consemnare a rezultatelor votării, respectiv timbrele autocolante cu menţiunea “Votat” au ajuns în această seară la Botoșani.
A dispărut Antonia! O liceană din Botoșani nu a mai ajuns acasă de la școală
Poliția Botoșani se află în căutarea unei liceane de 15 ani care a fost dată dispărută de mama ei.
DUREROS: În Botoșani mor de patru ori mai mulți copii decât în sudul țării
Botoșani este, din nou, în topul județelor la mortalitatea infantilă.
7 șefi de colegii la ALDE Botoșani + 1 nouă achiziție – LISTA
Organizația ALDE Botoșani a primit ieri adeziunea fostului președinte al UNPR Botoșani.
Exercițiu de amploare la o fabrică de confecții din oraș - GALERIE FOTO
Aproape 100 de pompieri, polițiști, jandarmi, polițiști locali, medici și asistenți, pompieri voluntari, dar și specialiști ai instituțiilor cu atribuții în managementul situațiilor de urgenta au participat, astăzi, la un amplu exercițiu organizat în zona industrială a municipiului Botoșani.
Comunicat PNL: Klaus Iohannis a explicat de ce este important ca românii să meargă la vot pe 24 noiembrie - GALERIE FOTO
Preşedintele a răspuns atacurilor unora dintre liderii social-democraţi la adresa sa.
ANUNȚ de MEDIU: Atelier debitare bușteni
Întreprinderea Individuală Lupu Manuel solicită autorizație de mediu pentru obiectivul:
TIR înfipt în curtea unei vile, autorul moral al accidentului a fugit imediat – GALERIE FOTO
Un conducător auto a fost preluat de o ambulanță SMURD după ce tirul la volanul căruia se afla a dărâmat gardul unei vile și a pătruns pe jumătate, în curtea acesteia.
ULTIMA ORĂ: TIR intrat în curtea unei case – GALERIE FOTO
Un accident rutier s-a produs în urmă cu scurt timp, în urma căruia o persoană a fost rănită.
Poftiți la romanțe și cântece de petrecere, două zile de festival la Botoșani
Timp de două zile, la Botoșani se desfășoară festivalul care aduce în prim-plan romanța, cântecul de petrecere și cel satiric.
Va fi aplicată o vopsea nemaivăzută de o firmă din Suceava care a cumpărat patentul de la NASA special pentru o bucată din B-dul Mihai Eminescu din târgul Botoșanilor. Presupun că va fi uscată cu feonul și chiar dacă asfaltul se va deteriora vopseaua va dăinui peste secole. Trebuie întreruptă circulația tuturor vehiculelor în tot orașul cel puțin trei zile și un sobor de preoți trebuie să facă câte o slujbă pe zi pentru succesul acestei operațiuni. Înțeleg că va fi interzis și traficul pietonal în zonă pentru ca nu cumva vreun copil, in inocența lui, să calce în aceasta vopsea și să zădărnicească eforturile administratorilor acestui oraș pentru bunăstarea urbei.
22 octombrie 2019, 18:24
Noaptea nu se usuca vopseaua?
22 octombrie 2019, 17:54
kalapod.net%20
starshiners.ro%20
Sondaj
Mergeți duminică la vot?
Da
Nu
Încă nu m-am hotărât
Declaraţia zilei
“Atenţie la propaganda electorală în şcoli! Solicităm inspectorilor şcolari, directorilor de şcoli şi cadrelor didactice să respingă orice formă de propagandă electorală în unităţile de învăţământ. Ne-a fost ...
fashiondays.ro
astratex.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.7759 lei
USD
Dolarul SUA
4.3145 lei
CHF
Francul elveţian
4.3522 lei
GBP
Lira sterlină
5.5810 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.9646 lei
XAU
Gramul de aur
203.3031 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2462 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.4262 lei
AUD
Dolarul Australian
2.9420 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.2666 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1868 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6391 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2019 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.