Ştiri
Atenţie, botoşăneni: CFR a lansat trenuri către Grecia și Turcia: CÂT durează călătoria

Ofertă estivală de călătorie de la CFR Călători.

Trenurile directe care vor lega Capitala de Istanbul şi Salonic au reintrat în circulaţie.

„Este vorba de o ofertă estivală de călătorie a CFR Călători, care se va desfăşura în perioada 7 iunie - 7 octombrie. Practic, trenurile vor lega Bucureştiul de trei mari destinaţii turistice. Vorbim, în ordine, de Sofia, de Istanbul şi de Salonic. Trenurile de Salonic vor circula o dată pe săptămână, cu plecare din Capitală în cursul zilei de vineri, la ora 12:40, şi sosire la Salonic sâmbăta, la ora 6:59, plecarea din Salonic făcându-se duminica, la ora 23:19, cu sosire în Bucureşti luni la ora 18:55. Acesta este un serviciu săptămânal, deoarece s-a constatat că nivelul de interes este în special în această perioadă de sfârşit de săptămână”, a declarat, pentru Antena3, directorul de comunicare al companiei, Adrian Vlaicu.

Potrivit acestuia, trenul spre Sofia va circula zilnic, cu plecare din Bucureşti Nord la ora 12:40 şi sosire la ora 22:20. Din Sofia, plecarea este programată la ora 8:55, iar sosirea în capitala României este la ora 18:55.

 

Trenul de Turcia va circula zilnic şi va pleca din Bucureşti la ora 12:40, cu sosire în staţia Halkali la ora 7:40. Returul se va face la ora 21:40 din Halkali, cu sosire în Gara de Nord a doua zi, la ora 18:55.

 

În ceea ce priveşte durata de călătorie, până la Salonic drumul dus va dura circa 18 ore, iar la întors 19 ore, spre Sofia în jur de 9 ore şi 50 de minute, iar spre Istanbul ceva mai mult, circa 19-21 de ore.

loading...
Atenţie, botoşăneni: CE promoţii a lansat TAROM pentru mai multe destinaţii de pe Aeroportul din Iaşi


 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store
ȘASE cazuri noi de coronavirus înregistrate la Botoșani – TABEL cu situația de astăzi
Grupul de Comunicare Strategică a transmis situația evoluției infecțiilor cu COVID-19 din ultimele 24 de ore.
Un fost director PDL a ajuns mare șef la Buzău: Dle primar, altul nu ați găsit?
Criza de coronavirus provoacă schimbări în vârful societății de termoficare din municipiu Buzău. De joi, Regia Autonomă Municipală are un nou director.
10 noi jandarmi au depus azi jurământul, printre ei și o domnișoară - FOTOGALERIE
În această dimineață, cei zece elevi jandarmi de la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi ,,Petru Rareș" Fălticeni aflați în practică la Jandarmeria Botoșani au depus Jurământul militar.
Este OFICIAL! Liberal în locul unei directoarea de la PSD, ordinul a ajuns la instituție
Așa cum Botoșăneanul anunța în cursul zilei de ieri, 29 mai 2020, schimbarea la vârful Casei Corpului Didactic (CCD) s-a produs în aceeași zi.
Mama a patru fete diagnosticată cu cancer are nevoie de ajutorul botoșănenilor– FOTOGALERIE
O tânără mamă din Corni are nevoie urgentă de ajutorul semenilor pentru a putea ieşi învingătoare din lupta cu o boală nemiloasă. Minuţa Marcu  are 37 de ani şi este mama a patru fetiţe frumoase. Bucuria aducerii pe lume a celei de a patra fetiţe a fost umbrită însă de mari probleme de sănătate, care s-au acutizat în perioada pandemiei.
FAZA ZILEI: Un mânz a evadat dintr-un sat și a fost găsit la trap prin zona industrială
Dacă brașovenii s-au obișnuit să fie vizitați de urși și botoșănenii au avut parte astăzi de un musafir mai puțin întâlnit. Nu urs, bineînțeles.
Un botoșănean trimis la minister a venit cu o colegă în ”vizită de lucru” la Tabăra Agafton – FOTOGALERIE
Centrul de Agrement Codrii de Aramă a avut parte de vizita a doi reprezentanți ai Ministerului Tineretului și Sportului, secretarul de stat Andra Costache și subsecretarul de stat Radu Lebădă, prim-vicepreședintele TNL Botoșani. Aceștia au realizat o vizită de lucru la care au luat parte și directorul Direcției Județene pentru Sport și Tineret - Radu Humelnicu și administratorul centrului - Iulia Palade.
MAI scoate 700 de polițiști, jandarmi și polițiști locali pe teren să păzească minivacanța de Ziua Copilului
Polițiștii botoșăneni împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publica sunt la datorie și acționează pentru prevenirea criminalității și pentru fluidizarea și monitorizarea traficului, în vederea preîntâmpinării producerii unor evenimente neplăcute, pentru cei care călătoresc în minivacanță prilejuită de sărbătorirea zilei de 1 iunie.
Anunț oficial! CE se întâmplă cu cardurile de sănătate
Decizie importantă în ceea ce privește cardurile de sănătate. 
inpuff.ro
Loading...
ALERTĂ de fraudă: Anunț important pentru clienții Orange
Clienții Orange România au fost alertați printr-un mesaj cu privire la fraudele care se pot face prin intermediul apelurilor telefonice.
Două femei infectate cu COVID au născut la Maternitatea Botoșani, alte cinci gravide tratate la Mavromati
Două gravide infectate cu virusul COVID-19 au născut la Secţia de obstetrică şi ginecologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) "Mavromati" Botoşani.
Jandarmii împânzesc zonele de agrement în minivacanța de 1 iunie
Efectivele de jandarmi au fost suplimentate pentru minivacanţa de 1 Iunie.  
Botoșăneancă decedată în centru de dializă, după infecția cu COVID
Numărul persoanelor din județul Botoșani care au decedat din cauza COVID-19 ajunge la 46.
APIA Botoșani: Ce se întâmplă cu cererile unice de plată 2020 în zilele de sărbătoare legală
Anunțul a fost făcut de către directorul unității.
Loading...
Amenzi de peste 36.000 de lei la Botoșani, polițiștii au verificat 2.000 de persoane și zeci de magazine
În urma verificărilor au fost aplicate peste 70 de sancțiuni.
Mii de botoșăneni sunt închiși în case, Poliția îi verifică acasă
În timp ce numărul botoșănenilor care s-au aflat în carantină într-o unitate de cazare scade considerabil, crește cel al izolaților la domiciliu.
Au cinstit memoria: ”Eroii unui neam sunt făcliile care ard în veșnicie”GALERIE FOTO
Momentele emoționante au avut loc joi, la monumentele închinate eroilor români din Cimitirul Pacea.
LOVITURĂ pentru Tincu, investiția cu super-magazin și blocuri RESPINSĂ, a pus umărul și o femeie de afaceri
Proiectul de investiții avea nevoie de un plan urbanistic zonal (PUZ) pentru a-și urma cursul firesc pe partea de documentație. Magazinul Lidl cu cele două blocuri cu spații locative aferente, bat pasul pe loc, după ce nu au primit voturile necesare în Consiliul Local.
Cazuri noi de COVID la Botoșani, SITUAȚIA pe județe
România a ajuns la 1.240 de decese puse pe seama noului coronavirus.
ADMITERE 2020: Încep înscrierile la Seminarul Teologic Liceal Ortodox ”Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi
La Seminarul Teologic Liceal Ortodox din Dorohoi încep înscrierile în vederea admiterii în clasa a IX-a.
Loading...
zenda.ro
Loading...
inpuff.ro
Sondaj
Credeți că se va găsi vaccin contra coronavirusului?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
”Încă avem 100.000 de oameni fără job. 40% din români au venituri mai mici din cauza pandemiei și amâna anumite achiziții scumpe și vacanțe - consumul scade. Presiunea de lichiditate este la companii care așteaptă ÎNCĂ mă ...
starshiners.ro%20
astratex.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.8426 lei
USD
Dolarul SUA
4.3517 lei
CHF
Francul elveţian
4.5273 lei
GBP
Lira sterlină
5.3509 lei
JPY
100 de yeni japonezi
4.0583 lei
XAU
Gramul de aur
241.3579 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2496 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3886 lei
AUD
Dolarul Australian
2.8967 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.1635 lei
CZK
Coroana Cehească
0.1795 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6496 lei
Vremea
astăzi
Botosani
o C
Dorohoi
o C
Bucecea
o C
Darabani
o C
Saveni
o C
Ştefăneşti
o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2020 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.