Parlamentul a dat undă verde. Legea merge la Klaus Iohannis, pentru promulgare.
Mai exact, este vorba despre un proiect de lege care interzice tăierea arborilor remarcabili.
Legea privind protejarea arborilor remarcabili a fost votată în Camera Deputaților, în calitate de for decizional, și va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Proiectul de lege a fost inițiat de parlamentarii USR Diana Buzoianu și Aurel Oprinoiu și prevede înființarea unui registru oficial.
Este interesant faptul că, odată cu promulgarea acestei legi de către Klaus Iohannis și publicarea în Monitorul Oficial al României, se va înființa un registru oficial în care fiecare cetățean va putea face cerere să fie înregistrați arborii seculari din localități şi să nu mai poată fi tăiați decât în cazuri cu totul şi cu totul excepționale.
„România are încă mulți arbori seculari, în păduri și în afara lor, cu o valoare inestimabilă, dar ei sunt permanent în pericol și mult prea mulți au devenit, în ultimii ani, mobilă de lux sau lemne de foc. Legea nou adoptată își propune să îi protejeze. Mai sunt și alți pași de făcut pentru protejarea pădurilor și naturii din România și vom continua să depunem inițiative în acest sens”, a declarat Diana Buzoianu, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei de Mediu din Camera Deputaților, inițiator al proiectului.
Conform studiilor actuale, aproximativ 5.000 arbori din România se încadrează pentru dobândirea acestui statut, de arbori remarcabili.
„Mă bucur că am reușit să îi convingem pe colegii noștri din Parlament de necesitatea acestei legi și că, trecând peste diferențele de culoarea politică, au votat favorabil. Împreună am reușit, astfel, să le asigurăm arborilor remarcabili protecția necesară, dar și copiilor noștri un exemplu de respect pentru trecutul acestei țări”, a spus și senatorul USR Aurel Oprinoiu.
Unul dintre arborii protejați de lege este și stejarul din Botoșani consemnat în arhive drept ”Stejarul Unirii”.
O imagine cu acest arbore era publicată în 1994 de către prof. Ștefan Ciobotaru și se află la Arhivele Botoșani.
”De multe ori am trecut pe lângă el şi poate că nu i-am dat importanţă. A fost plantat de către autorităţile oraşului Botoşani pe 1 Decembrie 1928, pentru a celebra un deceniu de la Marea Unire Naţională. Se află şi astăzi, cu mult mai mare, în curtea unei proprietăţi, pe strada Cuza Vodă colţ cu strada Kogălniceanu”.
A fost postată de mai mute ori în spațiul public, însoțită de aceste mențiuni, pe grupurile dedicate Botoșanilor de odinioară, specificându-se totodată că ”Stejarul Unirii” a fost plantat chiar pe 1 Decembrie, în anul 1928.
(Stejarul Unirii, 1994. Foto: Facebook/Botoșaniul de odinioară)
Dezamăgire pe „Municipal”: FC Botoșani, remiză albă cu Voluntari în fața unui stadion plin - LIVE
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
ACUM: FC Botoșani înfruntă FC Voluntari într-o atmosferă copleșitoare – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Gamă nouă de cosmetice cu aur la Farmacia Anca, de la cremă la balsam de buze
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024
Tânăr din Suceava amendat cu 2.000 de lei, polițiștii i-au golit și mașina
Oana Sava
May 04, 2024
Produs nou la Anca Farm: Gastro Calm, aliatul tuturor după mesele copioase de Paști
Redacția Botoșăneanul
May 04, 2024